Sfârşitul unei hegemonii de peste 100 de ani. Cea mai mare putere economică nu are cum să câştige acest RĂZBOI | IasiAZI.ro

Economia Statelor Unite este cea mai mare din lume. Cu o valoare de 18 trilioane de dolari, reprezintă un sfert (24,3%) din avuţia globală. SUA sunt urmate de China, a cărei economie a ajuns la o valoare de 11 trilioane de dolari, adică 14,8% din cea mondială. La mare distanţă, locul 3 este ocupat de Japonia, cu 4,4 trilioane de dolari, adică aproximativ 6% din avuţia globală.

În această săptămână SUA şi China au anunţat consecutiv impunerea de taxe vamale suplimentare cu 25% asupra mărfurilor importate în valoare de 16 miliarde dolari, care vor intra în vigoare la data de 23 august. Până în acest moment, prima rundă a războiului comercial declanşată de partea americană la care China a fost nevoită să contracareze a devenit realitate. Ambele ţări urmează să perceapă taxe suplimentare la importuri de 50 miliarde dolari.

Aparent, administraţia americană a adoptat o nouă politică de taxare pentru rezolvarea „comerţului inechitabil” între SUA şi China, dar şi din cauza factorilor politici din ţară. De fapt, se poate constata uşor şi obiectivul strategic pe termen lung a părţii americane – SUA trebuie să împiedice dezvoltarea ţărilor concurente aflate într-o ascensiune rapidă ca să apere hegemonia dolarului american, să conducă regulamentele multilaterale şi să câştige cele mai mari interese economice.

Au trecut doar 200 de ani de la fondarea Statelor Unite, dar dacă aruncăm o privire asupra istoriei putem afla că americanii ştiu foarte bine să împiedice dezvoltarea concurenţilor. În secolul trecut, Statele Unite au fost îngrijorate de două ori că ar fi fost depăşite de ţările concurente. În momentul în care PIB-ul fostei URSS a depăşit 60% din cel al SUA, americanii au sporit măsurile de încetinire a dezvoltării fostei Uniunii Sovietice. Concomitent, fosta URSS a comis greşeli fatale, care au dus la destrămarea uniunii. Celălalt moment care a trezit vigilenţa americanilor a fost atunci când şi PIB-ul Japoniei a depăşit 60% din cel al SUA. Administraţia americană de acea vreme a forţat Japonia să semneze Acordul Plaza care prevede aprecierea yenului. Având o judecată greşită asupra situaţiei, guvernul japonez a aplicat politicile monetare şi fiscale relaxate care au determinat scurgerea capitalului către bursa şi piaţa imobiliară. Când balonul s-a spart Japonia a intrat în „cei 20 de ani pierduţi”.

De aici se vede că, pentru SUA 60% din PIB reprezintă o linie roşie. Cei care vor depăşi această limită vor fi ţinta unor lovituri fără milă din partea Statelor Unite. SUA îşi atacă concurenţii indiferent de ideologie şi sistem politic.

Oare ce măsuri au folosit americanii pentru a împiedica dezvoltarea ţărilor concurente. Războiul comercial între SUA şi Japonia a fost ca o oglindă. După ultima conflagraţie Japonia dezvoltă o economie deschisă. În 1965, în comerţul japonezo-american a apărut pentru prima dată balanţa favorabilă pentru Japonia, care în 1994 s-a ridicat la 65 miliarde de dolari, cifra reprezentând 43,16% din întreaga balanţă deficitară a SUA. Volumul economiei japoneze şi-a menţinut creşterea. În 1972 PIB-ul Japoniei a ocupat locul doi în lume, în 1992 a reprezentat 60% şi în 1995 71,1% din PIB-ul SUA.

În acest context, industria de textile, siderurgia, produsele electrocasnice, auto, telecomunicaţiile şi sectorul de semiconductoare din Japonia au fost târâte succesiv în războiul comercial cu SUA. Obiectivele sancţiunilor americane asupra Japoniei au escaladat odată cu restructurarea industriilor japoneze, mai ales la sectoarele auto şi semiconductoare care erau deja la un nivel avansat pe plan mondial. Până în 1989 reprezentantul SUA pentru comerţ a iniţiat 24 investigaţii care au fost efectuate în conformitate cu articolul 301 al Legii americane a comerţului din anul 1974. Ca să încheie pace cu americanii, partea japoneză a fost nevoită să adopte o serie de măsuri, cum ar fi plătirea unei sume de bani pentru a se reconcilia, investirea şi deschiderea mai multor fabrici în SUA, limitarea exporturilor şi mărirea importurilor şi micşorarea capacităţii de producţie excesivă.

Însă, războiul comercial nu a putut slăbi puterea concurenţială a economiei japoneze. În contextul în care balanţa deficitară continua să crească în comerţul cu Japonia, administraţia americană a încercat să diminueze competitivitatea Japoniei. În 1985, la îndemnul autorităţilor americane, cele cinci puteri au încheiat Acordul Plaza. Valoarea yenului japonez a început să crească substanţial. Până în 1988, volumul balanţei pozitive a comerţului Japoniei cu SUA s-a micşorat, dar doi ani mai târziu a început să se lărgească. Pentru că SUA nu şi-a rezolvat problemele esenţiale legate de distribuirea internaţională a producţiei, propriile sale deficienţe economice şi o rată scăzută de depunere la bancă, tendinţa de evoluţie a comerţului dezechilibrat americano-japonez a fost greu de schimbat.

În 2014, ponderea PIB-ului Chinei a depăşit pentru prima dată 60% în cel al Statelor Unite, trecând cuantumul admis de SUA. În viziunea SUA, rata de creştere şi potenţialul economiei chineze sunt cu mult mai mari faţă de adversarii săi de altă dată şi este foarte posibil ca într-un viitor previzibil China să depăşească SUA. Pe acest fundal, exercitarea de presiuni asupra Chinei devine un lucru cert. În august 2017, SUA a demarat oficial “investigaţia 301” în cazul Chinei, afişând în mai multe rapoarte eticheta de adversar concurenţial pentru China.

Însă, China de astăzi nu este ca Japonia de ieri.În primul rând, China dispune de o piaţă internă de cosum uriaşă şi platforme de cooperare de tip nou precum iniţiativa “O centură, un drum” bazată pe principiile “abordare comună, construire şi valorificare comune”, în timp ce Japonia în trecut era dependentă de export, în special de piaţa americană şi europeană. În primele şapte luni ale acestui an, valoarea comerţului Chinei cu ţările şi regiunile implicate în proiectul “O centură, un drum” a totalizat 4.570 miliarde de yuani, cu o pondere de 27,3% în valoarea totală a comerţului exterior, în creştere cu 11,3%. În al doilea rând, China se bucură de un sistem politic stabil şi strategii de dezvoltare pe termen lung, în timp ce Japonia, în trecut, ducea lipsă de un mediu politic stabil şi de politici economice de durată.

În al treilea rând, China dispune de un sistem industrial de cea mare amploare şi cu cea mai cuprinzătoare gamă de sortimente la nivel global. China devine o verigă cheie în lanţul industrial global şi în lanţul de aprovizionare. Gradul de participare a Chinei în lanţul global de valori face ca taxele vamale să afecteze SUA mai mult ca niciodată. De exemplu, în cazul Companiei Apple, din cei 200 de furnizori de produse şi servicii, 31,5% sunt din China.

Pe parcursul relansării rapide, China este suprimată de SUA. La fel a procedat şi cu Japonia, cu metode similare. Însă, cele două state vor avea destine cu totul diferite. Temelia dezvoltării Chinei nu va putea fi strămutată, iar vasul economiei chineze va continua să înainteze depăşind diverse obstacole expuse în cale. Asta numai dacă naţiunea chineză îşi va concentra eforturile pe propria sa muncă.

SURSA: RADIO CHINA