Uncategorized
3 DOMENII UNDE UNIFORMA ÎȚI DĂ FORMA: DE CE CONTEAZĂ ELE PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ
3 DOMENII UNDE UNIFORMA ÎȚI DĂ FORMA: DE CE CONTEAZĂ ELE PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ
Se construiesc la fel ca orice haină, dar se poartă cu alt tip de responsabilitate. Iar celor ce poartă uniformele acestea, care fac pe om, în aceste zile, în HORECA, în spitale și clinici, pe străzi, le mulțumim.
E o perioadă grea și în toate momentele de incertitudine mergem cu ochii și întrebările după cei care par că au răspunsurile. Uniforma face această distincție uneori, între cei ca noi și cei care sunt acolo pentru noi, cu meseriile lor în care își pun în slujba noastră calitățile.
De ce contează uniforma, de ce liniștește?
A știi cine e cel din fața ta a contat atât de mult în istorie încât ne-am creat propriile reguli de urmat. De la culori dedicate doar regilor, la simboluri pe care militarii pe purtau ca să se recunoască rangul sau inamicul de prieten sau polițiști care erau acolo să audă strigăte, așa cum au fost primii polițiști din lume care au purtat uniforme, cei din Londra, în 1829.
De la a simți că știi pe cineva, la a avea încredere că are răspuns la întrebările tale, că este asemănător ție sau diferit de tine, uniforma a fost un mod să deosebim autoritatea de lipsă de cunoaștere, rangul de civil, încrederea de străini.
Acum suntem în situația în care tot suportul nostru, mulțumirea și încrederea se îndreaptă spre specialiștii pe care ți-i imaginezi îmbrăcați așa. Uniformele medicale nu fac medici, dar îi diferențiază ca oameni care, deși necunoscuți, au încrederea noastră.
CARE SUNT MESERIILE UNDE NU HAINA, CI UNIFORMA FACE PE OM
Spunem că meseriile le recunoaștem după uniforme și nu după haine pentru că există o diferență între cele două categorii. Diferențele dintre haine și uniforme sunt de 3 tipuri:
Nu toate uniformele sunt gândite cu comoditate în minte, ci cu principalul lor scop, anume să fie utile și să ușureze munca. Mai jos vezi o uniformă de tâmplar, gândită cu buzunare solide și piele acolo unde e necesară protecție. Și deși aceasta încă arată că poate fi și confortabilă, gândește-te la uniformele pompierilor de exemplu. Așadar, oamenii în uniformă trebuie apreciați nu numai pentru specializarea lor, ci și pentru că poartă uneori ceva necesar, ca să realizeze o muncă de care avem nevoie noi toți.
Oricine poartă haine, dar uniformele sunt rezervate profesioniștilor. Și chiar dacă uneori vedem persoane care se ”costumează” în aceste uniforme, și în unele țări este chiar ilegal să îmbraci o uniformă fără să ai dovada că ești ceea ce reprezintă ea, credem în respectul datorat unor uniforme. Cum este cea de mai jos, care ne prezintă imaginea unei țări întregi de asistente în uniforme medicale ce zilele acesteau au grijă să fie acolo, la datorie și să aibă grijă, de noi ceilalți. De aceea, uniformele Horeca și medicale au fost pentru noi mereu puncte de referință și ne-am concentrat să ușureze munca celor ce au și ei nevoie de fiecare ajutor, ca și acela pornit prin inițiativa de #stamacasa, datorata coronavirusului din primăvara lui 2020.
Hainele ne dau încredere în noi, uniformele ne dau încredere și în alții. Adică bifează ambele căsuțe. Cei care poartă uniformă nu doar că pot fi mândri de meseria lor, dar cu adevărat pot susține că uniforma face pe om. Și mai mult decât atât și scopul lor de a defini o imagine, așa cum vezi mai jos la barberul care se transformă într-o imagine a profesionalismului și deja crește în ochii potențialilor clienți, fără să te temi că îți va fi tăiată urechea, uniforma dintr-o echipă de exemplu dă și sentimentul de apartenență.
Hainele arată grija pentru tine, uniforma arată grija pentru alții – mai ales în Horeca, unde uniformele nu sunt acolo doar pentru identificare, ci pentru igienă și protecție. Toate aceste domenii de fapt, de la tâmplărie și industrie, la medicină și sănătate, la prestări de servicii unul la unul, ca bărbierit, la domeniile care ajută la relaxare, ca Horeca, uniforma are mai multe scopuri. Este ca o mantie pentru supererou, ca o armură pentru un soldat, ca un blazon pentru un cavaler.
Motivele pentru care societatea alege uniforme, de la sporturi la meseriile din Horeca
Sunt câteva motive pentru care, peste vreme, am trecut la această diferențiere a profesioniștilor prin uniforme. Despre câteva, cum este sentimentul de apartenență la un grup, așa cum e în sport, sau în război sau la o forță de ordine, am discutat.
Dar zi de zi, avem întrebări la care vrem răspunsuri avizate.
Da, un costum business poate să fie imaginea sau uniforma unui președinte de țară sau a unui om de afaceri care să ne ghideze. Dar și un bucătar în uniforma sa poate inspira la fel de multă încredere.
Ne întoarcem așadar la personajul principal despre care vorbim în blogul acesta și care merită atâta recunoaștere mai ales în aceste zile: omul din medicină și cel din HORECA, cei care sunt acolo pentru alții.
Ca să îi recunoști și să le pui întrebări, ca să fii sigur că au grijă, ca să fii convins că au ceea ce îți lipsește.
Și de la grija pentru ceea ce ne oferă ca hrană, la grija pentru întregul nostru bine, au o slujbă care vine odată cu uniforma.
Se construiesc la fel ca orice haină, dar se poartă cu alt tip de responsabilitate.
Iar celor ce poartă uniformele acestea, care fac pe om, în aceste zile, în HORECA, în spitale și clinici, pe străzi, le mulțumim.
Uncategorized
NIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța
Peste 15.000 de turiști internaționali au venit în 2025 la Beach, Please!, dintr-un total de 56.044 înregistrați în Constanța, iar în 2026 NIBIRU și Beach, Please! estimează împreună peste 30.000 de vizitatori din afara țării.
În urmă cu doar câțiva ani, ideea că zeci de mii de turiști străini ar putea veni la Costinești părea improbabilă. Astăzi, un singur eveniment generează peste un sfert din totalul turiștilor străini înregistrați în Constanța. În 2025, Beach, Please! a adus peste 15.000 de turiști străini, în timp ce numărul total al turiștilor străini înregistrați oficial în județ a fost de 56.044. Este una dintre cele mai clare dovezi că experiențele au devenit un motor de creștere pentru turismul de pe litoralul românesc.
Costineștiul arată că, în turismul actual, oamenii nu mai aleg doar o destinație. Ei aleg concerte, festivaluri, comunități, experiențe și motive reale de a călători. Pentru un număr tot mai mare de vizitatori, valoarea unei destinații este dată de ceea ce pot trăi acolo, nu doar de proximitatea plajei sau de numărul de zile petrecute la mare.
În 2026, această direcție intră într-o etapă nouă odată cu lansarea NIBIRU, noua stațiune de entertainment dezvoltată în Costinești. Deschisă zilnic timp de 46 de zile consecutive, NIBIRU va găzdui sute de artiști, festivaluri, concerte și experiențe dedicate unor publicuri diferite. Proiectul este construit ca un ecosistem de entertainment, cultură, gastronomie, retail, sport și experiențe pentru întreaga familie, cu scopul de a transforma timpul petrecut împreună într-o experiență mai bogată și mai diversă.
Estimarea pentru 2026 este că NIBIRU și Beach, Please! vor atrage împreună peste 30.000 de turiști internaționali. Dacă în 2025 Beach, Please! a demonstrat că litoralul românesc poate atrage public internațional printr-un singur eveniment, următorul pas este transformarea acestui interes într-un fenomen care se desfășoară pe parcursul întregii veri.
Schimbarea este importantă pentru că vorbește despre o transformare mai profundă a litoralului românesc. Costineștiul nu mai funcționează doar ca o stațiune dependentă de plajă și de vârfurile clasice de trafic. Stațiunea începe să se contureze ca o destinație construită în jurul experiențelor, în care entertainmentul, cultura și timpul petrecut împreună devin parte din produsul turistic.
NIBIRU este construit exact pe această logică. Proiectul include o promenadă centrală, festivaluri, concerte, zone gastronomice, retail, activități sportive, un parc de distracții și spații dedicate familiilor. Conceptul este gândit să aducă în același loc tineri, familii cu copii, grupuri de prieteni și public matur, într-un format mai apropiat de marile destinații internaționale de vară.
Pentru familii, acest lucru înseamnă acces la activități care depășesc modelul clasic al unei vacanțe la mare. Copiii au la dispoziție zone de joacă, atracții, activități educative și experiențe interactive, în timp ce părinții găsesc restaurante, spații de promenadă, concerte și activități care pot fi trăite împreună. Ideea centrală a proiectului este ca fiecare membru al familiei să găsească ceva relevant pentru el, fără ca vacanța să fie construită în jurul unui singur tip de public.
Această abordare este completată de infrastructura permanentă a proiectului: promenada, restaurante și cafenele, spațiile comerciale, activările culturale și experiențele recurente care funcționează dincolo de marile festivaluri. Astfel, NIBIRU nu este gândit doar ca o destinație pentru evenimente punctuale, ci ca o stațiune activă în fiecare zi, pe întreaga durată a sezonului.
Pentru litoralul românesc, miza este mai mare decât succesul unor evenimente individuale. Dacă un singur festival a putut aduce peste 15.000 de turiști străini în 2025, iar NIBIRU vine în 2026 cu 46 de zile consecutive de activitate, sute de artiști și o infrastructură construită pentru experiențe recurente, atunci Costineștiul poate deveni unul dintre cele mai clare exemple că litoralul românesc începe să atragă public internațional nu doar prin plajă, ci prin cultură, entertainment și experiențe pentru toate generațiile.
Uncategorized
ELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă
Axis conectează lumea securității cu Microsoft Teams
ELKO Romania aduce în atenția pieței locale soluția AXIS Client for Unified Communication Systems, care permite integrarea echipamentelor Axis, precum interfoanele de rețea și sistemele audio, cu platformele de comunicare virtuală, pentru o comunicare mai simplă și mai eficientă în clădiri comerciale, spații publice și infrastructuri cu acces controlat. Prin integrarea directă cu Microsoft Teams, soluția oferă fluxuri de lucru cloud fluide, pentru gestionarea și configurarea mai eficientă a apelurilor audio și a anunțurilor.
AXIS Client for Unified Communication Systems conectează echipamentele fizice Axis cu platforma Microsoft Teams. În practică, acest lucru înseamnă că, de exemplu, un recepționer dintr-o clădire de birouri, un agent de securitate sau un administrator de clădire poate prelua un apel de la interfonul de la intrare, poate comunica cu vizitatorul și îi poate permite accesul direct din interfața Teams, fără a fi nevoie să comute între aplicații separate pe telefonul de birou, computer sau dispozitivul mobil.
Soluția este utilă mai ales acolo unde operațiunile fizice ale clădirii se întâlnesc zilnic cu comunicarea digitală – în clădiri și campusuri de birouri, școli, spitale, centre logistice sau obiective cu mai multe puncte de intrare. Personalul poate gestiona comod apelurile de la ușă, poate transmite informații vizitatorilor și poate administra de la distanță accesul persoanelor. În combinație cu sistemele audio de rețea Axis, același principiu poate fi utilizat și pentru anunțuri live sau preînregistrate în zone specifice ale clădirii.
Un mediu familiar în locul unei alte aplicații
Principalul avantaj al noului client este unificarea comunicării într-un mediu pe care companiile îl folosesc deja frecvent pentru colaborarea de zi cu zi. Utilizatorii nu mai trebuie să instaleze aplicații separate pentru telefoane de birou, computere sau dispozitive mobile. Tot ce este important – de la apelul primit de la interfon până la controlul accesului – poate fi gestionat direct în Microsoft Teams.
Instalarea este simplificată printr-un asistent de configurare și prin punere în funcțiune automată, cu un nivel minim de intervenții manuale. Indicatorii de stare vizibili în Microsoft Teams ajută la verificarea funcționării corecte a sistemului, un beneficiu apreciat atât de utilizatorii finali, cât și de departamentele IT și integratorii de sisteme.
Comunicare securizată și monitorizare de la distanță
AXIS Client for Unified Communication Systems include monitorizarea de la distanță a stării de funcționare a dispozitivelor, astfel încât administratorii să poată identifica rapid eventualele probleme. Comunicarea este protejată prin criptare end-to-end, iar întregul trafic de rețea se realizează prin Transport Layer Security (TLS). În plus, soluția face parte din ramura AXIS OS LTS, cu suport pe termen lung, și beneficiază de o garanție de cinci ani, inclusiv actualizări software pe durata garanției.
Caracteristici tehnice principale:
- integrare directă cu Microsoft Teams;
- suport pentru apeluri între dispozitive Axis compatibile SIP și Microsoft Teams;
- configurare simplă și punere în funcțiune automată;
- monitorizare de la distanță a stării de funcționare a dispozitivelor;
- criptare end-to-end și comunicare prin TLS.
AXIS Client for Unified Communication Systems este destinat dispozitivelor Axis cu suport SIP și AXIS OS 12.6 sau o versiune ulterioară. Aplicația este disponibilă pentru descărcare pe site-ul www.axis.com.
Pentru mai multe informații despre disponibilitatea și specificațiile complete ale soluțiilor Axis din portofoliul ELKO și modul în care pot fi implementate în România, partenerii sunt invitați să contacteze echipa de soluții la adresa solutii@elko.ro.
Uncategorized
Dr. Menis Yousry aduce la Iași unul dintre cele mai apreciate seminarii de dezvoltare personală
[Bucuresti, 29 iunie 2026] După interesul crescut pentru edițiile anterioare din România, seminarul Essence Foundation Therapeutic Process susținut de Dr. Menis Yousry revine la Iași în perioada 25–27 septembrie 2026, oferind participanților oportunitatea de a explora într-un mod profund relația cu ei înșiși și cu cei din jur.
Într-o lume în care ritmul alert lasă tot mai puțin loc pentru reflecție, acest seminar propune trei zile dedicate conștientizării, înțelegerii tiparelor emoționale și dezvoltării unor instrumente practice care pot contribui la relații mai sănătoase, decizii mai clare și o viață trăită cu mai mult echilibru. Participanții vor lua parte la exerciții experiențiale, activități de grup și momente de reflecție într-un cadru sigur și confidențial.
„Am primit in 3 zile mai mult decat am primit in toata viata mea. Am primit imbratitisari pentru toate femeile care au fost in familia mea si de la care am primit viata . Le-am primit cu gandul la ele si le-am oferit la randul meu cu bucurie si iubire. Multumesc pentru tot !” spune Mariana P. participantă în cadrul seminarului Essence Foundation.
Dr. Menis Yousry este recunoscut la nivel internațional pentru abordarea sa asupra dezvoltării personale și relațiilor interumane, iar programele Essence au ajutat, de-a lungul anilor, mii de oameni din întreaga lume să înțeleagă mai bine mecanismele care le influențează viața și alegerile.
Seminarul se desfășoară în limba engleză, cu traducere simultană în limba română.
Pentru cei care simt că a venit momentul unei schimbări autentice în viața lor, acest seminar poate reprezenta începutul unei călătorii interioare cu impact pe termen lung.
Înscrierile sunt deja deschise, iar locurile sunt limitate.
��Înscriere: https://inregistrare.essence-process.ro/essence-foundation-therapeutic-process-25-27-septembrie-2026-iasi
-
Uncategorizedacum 6 zileDr. Menis Yousry aduce la Iași unul dintre cele mai apreciate seminarii de dezvoltare personală
-
Viața în Iasiacum 5 zileLa ce să fii atentă înainte să alegi un studio videochat Iași
-
Afaceriacum 5 zileSun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
-
Afaceriacum 5 zileCe rol joacă aparițiile media în creșterea autorității SEO?
-
Uncategorizedacum 5 zileELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă
-
Uncategorizedacum 3 zileNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța
-
Uncategorizedacum 6 zileSynology lansează RackStation RS6426xs+, o soluție de stocare enterprise
-
acum 2 zileBucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru


