Connect with us

Eveniment

Nu vă mai raportaţi la dobânzile minime | IasiAZI.ro

Publicat

pe

Dobânda ROBOR cu scadenţă la trei luni s-a majorat rapid de la un minim istoric de 0,68%, atins în septembrie 2016, până la un maxim al ultimilor patru ani şi jumătate de 3,47%, la care s-a ajuns în iulie 2018. Românii care şi-au luat un credit ipotecar în moneda naţională în perioada de minim au simţit cel mai acut această creştere abruptă. Într-un interviu acordat revistei Capital, Yossi Menner, managerul Dimri România, subsidiara unuia dintre cei mai mari dezvoltatori de locuinţe din Israel, spune că un impact puternic au resimţit şi clienţii ţintă ai companiei. Dimri dezvoltă în Prelungirea Ghencea din Bucureşti un cartier rezidenţial cu preţuri sub medie. Calculele sale arată că ratele unui român, care, în urmă cu doi ani, a cumpărat pe credit un apartament de 50.000 de euro, au crescut cu circa 300 de lei, echivalentul unei majorări de 30%. Dacă această creştere nu era suficientă, inflaţia îşi arată şi ea colţii, prin majorări substanţiale de preţuri, muşcând şi mai mult din bugetul disponibil al românilor îndatoraţi.

Sfatul lui Menner pentru persoanele aflate în această situaţie, dar şi pentru cei care vor să acceseze un împrumut, este să se renunţe la comparaţiile cu ratele istorice. „Pe parcursul unui credit ipotecar, rata va fluctua de foarte multe ori. Mai degrabă ar trebui să îşi facă nişte proiecţii legate de cât ar putea să crească dobânzile. Nu trebuie să presupună că dobânzile vor rămâne la 0,6%, dar, cu siguranţă, şi 3,5% este foarte sus comparativ cu alte pieţe. Nu cred că dobânzile din România vor rămâne la acest nivel ridicat. Acestea sunt doar un efect al încălzirii pieţei, al faptului că piaţa a intrat într-o viteză superioară. Dobânzile sunt încă zero în zona euro“, explică directorul Dimri România.

Ritmul accelerat de lucru al dezvoltatorilor de locuinţe a condus la preţuri mai mari pentru materialele de construcţie şi la scumpirea forţei de muncă, consecinţe care pun presiune pe costul apartamentelor.  

„Absorbirea acestor costuri majorate e oarecum dificilă. Cel puţin pe segmentul pe care activăm noi. Cu siguranţă următoarea clădire mă va costa mai mult decât prima, dar asta nu înseamnă că pot vinde în Prelungirea Ghencea apartamente cu două camere la 60.000 de euro. În cele din urmă şi preţul apartamentelor va creşte, dar deocamdată nu văd să urmeze acelaşi ritm de majorare ca al materialelor de construcţii“, adaugă managerul.

 

Noi standarde

Menner nu vede posibilă o nouă criză în România pe termen scurt şi mediu, în ciuda economiştilor care consideră nocivă creşterea economică bazată pe consum. El mai spune că românii trebuie să înţeleagă că vor mai apărea corecţii, însă importantă este traictoria generală crescătoare.

„Economia românească este nouă, are 30 de ani, şi, venind din comunism, oamenilor încă li se pare greu de crezut că pot duce un trai decent. Au trecut printr-o criză, care nu avea legătură cu România, şi trebuie să înţeleagă că trăiesc într-o economie globală. Ieri a fost Grecia, acum Turcia are probleme şi e posibil să afecteze şi alte ţări“, subliniază directorul local al Dimri.

El constată că standardele cumpărătorilor din România s-au schimbat în ultimul deceniu. „Oameni călătoresc acum, văd diferite locuri din lume, sunt expuşi la diverse stiluri de viaţă şi toate aceste lucruri fac ca un cumpărător mediu să ceară mai mult în privinţa calităţii, al unui design eficient, al existenţei de facilităţi în cartier. Nu vrea nimeni să se mute dintr-o clădire comunistă într-o clădire care va arăta la fel în doi ani“, adaugă Yossi Menner.

Vidul creat în piaţă, în anii de criză, prin absenţa investitorilor străini a dus la proliferarea dezvoltatorilor locali, care construiau câte un mic bloc cu apartamente. Astăzi, cei mai mulţi jucători sunt locali, mai spune el. Unii au devenit importanţi în piaţă şi continuă să se extindă. Managerul Dimri spune că o parte dintre ei au început să crească nivelul de calitate, admiţând faptul că trebuie să îşi schimbe obiceiurile dacă vor să concureze cu investitorii străini care vin, de regulă, cu standarde de construcţii superioare.

Bănci mofturoase

Dimri a intrat pe piaţa românească în 2006 prin achiziţia unor terenuri de dimensiuni mari în Prelungirea Ghencea, Pipera şi Ploieşti. Investitorul a aflat abia în criză că plătise prea mult pe acele loturi, dar chiar şi aşa erau mai ieftine comparativ cu cele din Polonia sau Israel. Compania a plasat circa 22 mil. euro în terenuri, achiziţii finanţate, parţial, de bănci locale. Menner spune că ar fi putut renunţa uşor la piaţa locală, predând terenurile la bancă, aşa cum mulţi investitori au făcut. Totuşi, au continuat să îşi plătească ratele, iar astăzi mai au de achitat sub 2,4 mil. euro dintr-un credit de circa 15 mil. euro.

 

Băncile nu şi-au revenit complet după criză şi acum condiţionează acordarea de credite pentru construcţii de inexistenţa unui împrumut pentru teren. Ba mai mult, criza şi creditele neperformante care le-au pătat balanţele contabile le-au făcut şi foarte circumspecte. Comparativ cu frenezia din 2008, când acordau credite uriaşe pentru proiecte rezidenţiale, astăzi, instituţiile financiare se implică în proiecte mici şi cu expunere limitată, conchide managerul.

MINI INTERVIU

Yossi Menner: «Vrem să ne diversificăm cu proiecte care să permită preţuri peste medie»

 

Capital: Intenţionaţi să mai cumpăraţi terenuri?

Yossi Menner: Anul trecut, am mai cumpărat un teren de 12.000 mp în Prelungirea Ghencea, în continuarea a ceea ce aveam deja, iar acum avem aici 12,8 hectare. În Ploieşti avem două terenuri separate încă de dinainte de criză, iar acum finalizăm o nouă tranzacţie aici. Noul teren are 11 hectare, dar are un preţ foarte bun. Este o oportunitate, nu pentru că piaţa ar fi jos, ci pentru că vânzătorul este în dificultate. În această poziţie din Ploieşti vom avea 2,5 hectare, plus 11 hectare (alături de un partener). Cu siguranţă aici va fi un proiect mixt cu locuinţe şi spaţii comerciale, dar deocamdată ne concentrăm pe dezvoltarea prezenţei noastre în Bucureşti.

Capital: În Bucureşti vă mai interesează alte terenuri?

Y.M.: Analizăm chiar acum nişte opţiuni. În Prelungirea Ghencea avem suficient teren. Ne atrag zonele care, în ultimii ani, au asistat la o explozie în construcţia de clădiri de birouri, precum Grozăveşti şi Timpuri Noi, dar şi zona din jurul parcului Carol, spre exemplu. Terenurile care ne interesează în zonele semicentrale nu pot fi mai mici de 10.000 mp. Segmentul de piaţă pe care activăm noi acum este al apartamentelor cu două camere de 50-60.000 de euro în Prelungirea Ghencea, în proiectul din Pipera preţurile vor porni tot de la 50.000 de euro pentru garsoniere, dar la nivel de apartamente cu două camere vor fi în zona de 60-70.000 de euro. Vrem să ne diversificăm cu proiecte care să permită preţuri peste medie, dar care să rămână în marja de TVA 5% (maxim 450.000 lei şi sub 120 mp, n.red.).

Capital: Aţi luat în considerare extinderea în alte oraşe pe sectorul rezidenţial?

Y.M.: Da. Auzim şi noi ce se întâmplă în Cluj-Napoca, care a devenit mai scump decât Bucureştiul. Anii de după criză am fost mai lenţi, dar acum am apăsat uşor acceleraţia şi vrem să dezvoltăm ce avem. Apoi ar fi natural să ne uităm şi la alte oraşe.

 

Capital: Aţi terminat primul bloc cu 95 de apartamente în Dimri Residence din Prelungirea Ghencea şi acum lucraţi la următoarele trei, care vor mai avea 250 de unităţi. Proiectul din Pipera când îl veţi începe?

Y.M.: Sper să începem construcţia în primul trimestru din 2019. Vor fi 942 de apartamente. Prima fază va include circa 200 de apartamente în trei clădiri. Când vrei să construieşti o comunitate trebuie să începi mai multe blocuri în paralel. Acum avem mai multă încredere în piaţă.

Capital: Câte apartamente veţi construi în total în cele două amplasamente din Bucureşti?

Y.M.: Avem desenate 1.000 de apartamente în 11 blocuri pe primele 4 hectare din Prelungirea Ghencea. Urmează, în continuare, o fază cu alte 1.500 de unităţi în spate şi, lateral, pe terenul cumpărat recent, pot fi construite alte 400-500 de apartamente. Astfel, în Dimri Residence ar putea fi ridicate circa 3.000 de apartamente, iar cu cele din Pipera, ajungem la circa 4.000 de unităţi în plan.

IasiAZI.ro

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

pe

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Stiri noi din Iași

Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania
Sportacum 3 zile

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că...

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sportacum 4 zile

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Uncategorizedacum 6 zile

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Uncategorizedacum 6 zile

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Afaceriacum 6 zile

Căntuirea cu laser: când „linia de adeziv” dispare din mobilier

În producția de mobilier din panouri, cantul pare un detaliu. În realitate, este una dintre zonele în care diferența dintre...

Uncategorizedacum 6 zile

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Afaceriacum 7 zile

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

acum o săptămână

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Afaceriacum o săptămână

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

oferte panouri fotovoltaice oferte panouri fotovoltaice
Uncategorizedacum o săptămână

Cum maximizezi producția de energie solară în timpul verii?

Vara, panourile fotovoltaice ar trebui să fie la apogeu – producția solară este maximă, zilele sunt lungi, norii sunt mai...

Știrile Săptămânii