EXCLUSIV/ÎN MINȚILE UNOR ȘEFI ILUMINAȚI DIN M.A.I., MUNCA DE POLIȚIE E PRECUM „MUNCA LA ȘAIBĂ” (LA NORMĂ)

DenyEveniment7 years ago26K Views

Pe zi ce trece observăm că munca de poliție e tot mai bagatelizată și în defavoarea noastră, a cetățenilor: prevenirea faptelor antisociale de către Poliție este aproape inexistentă în spațiul public deși Legea Poliției Române prevede, primordial, prevenirea faptelor antisociale și, ulterior, combaterea acestora.

Un aspect evident este normarea activității polițiștilor „din stradă” și, eventual, „din frontieră” chiar de către șefi ai acestora care le impun „să aibe activitate” indiferent de situație. Spre exemplu, în fiecare zi de lucru polițistul trebuie să verifice minimum 6 persoane. Adică, să oprească trecători pe stradă și „să-i ia la puricat” (spre exemplu un bătrânel care merge încărcat cu sacoșe de la piață e oprit de polițiști ca să „îl întrebe de sănătate”: dacă are băgate droguri în ceapă, cum îi mai arată buletinul de identitate – dacă nu îl are asupra lui „e bai mare”, de ce a călcat strâmb pe trecerea de pietoni ș.a.m.d.)

Pentru eficientizarea muncii de poliție, occidentalii au gândit un sistem informatic cu privire la Sistemul Naţional de Raportare a Incidentelor – SNRI, statul român cheltuind în anul 2011 aproximativ 7 milioane lei pentru achiziționarea și implementarea acestuia. Un sistem informatic foarte bun, menit să faciliteze munca de poliție, de implementare a datelor de interes operativ. Acest sistem este funcțional doar în câteva state vestice și România. Utilitatea acestui sistem a fost gresit înțeleasă de unii șefi din Poliție și M.A.I. (de ce oare nu ne surprinde). Să nu uităm ca există, încă, din păcate, oameni numiiți în funcții foarte înalte, care nu știu să deschidă un calculator și care nu pricep „ce e cu sistemele astea informatice”! Ce au înțeles „manageri-polițiști iluminați” din acest sistem performant? Că polițiștii trebuie sa introducă în această bază de date toate persoanele cu care intră în contact, în timpul serviciului! Soferi, pietoni, tot ce mișcă! Si au transformat aceasta activitate bine intenționată, într- un obiectiv al acestei munci de politie! Adică intr-un „plan de introducere a cetațenilor” în această bază de date – o bază de date prin care datele personale sunt stocate ilegal și abuziv „la umbra interesului operativ”. Mai pe românește: „lasă bă, să fie acolo, că nu cere de mâncare. Ai bifat și tu o activitate pe ziua de azi. Nu ți-ai luat banii degeaba”.

Deși Inspectoratul General al Poliției Române a susținut cu vehementă în adresa nr.153288/2018 că nu susține această practică de „normare” a muncii de poliție (amendarea contravențională a cetățenilor la comanda șefilor ierarhici), din contră, mentalitatea unor șefi din M.A.I. și Poliție nu s-a schimbat. Aceleași practici abuzive de a sancționa cetățenii „la normă” încă se regăsesc în Poliție. O recunoaște și fostul polițist din Poliția Rutieră Sibiu, Ciprian Turcu care a demisionat din Poliție, „luîndu-și lumea în cap” scârbit de practicile comuniste, apuse, ale unor „boieri” cu mentalitate de Inchizitor: „De când am intrat acolo, am avut certuri mari, în sensul că nu am vrut să dau atâtea amenzi câte au vrut ei.(…)Mi se spunea: Astăzi avem de dat amenzi la pietoni, că e acțiune pe pietoni, da? Păi eu, dacă am găsit 2 pietoni să le dau amendă, nu pot să le dau la 12 pietoni amendă” https://www.stirisinoutati.ro/acuzatii-grave-politiei-romane-un-fost-politist-explica-amanuntit-cum-functioneaza-sistemul-la-rutiera-se-dau-amenzi-la-comanda/?fbclid=IwAR0s8NLSw_hw27fDTwAUi29Px8a-fdHS7wM1rMGYd48QgAZ-W688a255N8M

Fiindcă nu se poate adapta la sistemul Inchizitor actual și polițistul sibian, Răduinea Marian este obligat să părăsească Poliția, cam după același „calapod” al polițistului Turcu. Doar „șefi luminați” și fricoși nu acceptă ca un agent să nu încalce Legea, ori-de-câte-ori șeful îi cere.

Nu ajungea planul de amenzi, acum introducem oameni, masini etc, „pe bandă” în aplicația informatică, încărcând-o aberant cu date inutile dar care dau bine în statistici, bilanțuri … căci munca de poliție, din păcate, la asta se rezumă în prezent: grafice și poze colorate unde șefii se aplaudă înte ei și își împart: pupicei, grade și prime pentru desene frumoase.  Planul comunist nu a dispărut și, se pare, nu va dispărea prea curând din acest sistem înapoiat, neperformant, care refuză cu îndârjire să se reformeze în sprijinul cetățenilor și al instituțiilor statului român. Ca să nu credeți că vorbim vorbe, vă arătăm o fotografie de pe un grup watt’s up al polițiștilor rutieri unde se evidențiază „cerințele” unui șef : Nu cere el acest „plan”! Seful IPJ are saptamanal „evaluare” pentru această activitate de „sancționare contravențională la normă”! Și este ceva ce există la nivel național, din păcate…

În concluzie, la nivel declarativ, IGPR susține că munca de poliție nu poate fi normată prin „aplicarea de sancțiuni la comandă”, această „normare a muncii de poliție” nefiind aplicabilă evaluărilor anuale pe care polițiștii le susțin prin prisma activității desfășurate. Cu toate acestea, șefi polițiști nu țin cont de nicio Lege/dispoziție (recomandare) ierarhică și fac tot ce au învățat ei când erau „tineri milițieni”: exercitarea abuzivă a funcției manageriale de poliție. Se mai miră instanțele de judecată de ce au atâtea cauze pe rol pentru anularea de contravenții ? Noi, cei din Redacția Incisiv de Prahova suntem lămuriți însă polițiștii care aplică sancțiuni contravenționale „la comanda șefului” ar trebui să știe că, în cazul în care instanța îi anulează procesul verbal de contravenție, va fi tras in personam la răspundere civilă pentru emiterea unui act nelegal, abuziv, plătind cheltuielile de judecată și eventuale daune morale acordate de instanța de judecată. Șeful nu va răspunde niciodată pentru acest abuz, din contră: va face mișto de polițistul sancționat fiindcă „nu s-a descurcat”.

Alexandru Firicel – șef Departament Investigații

N.R.: Munca de Poliție, munca în folosul cetățeanului și a statului român nu e o muncă de fabrică. Managerii din poliție ar trebui să mai studieze managementul (cărțile de management de pe care stuadiză studenții la ASE sunt ideale pentru acești manageri) și să îl și înțeleagă. Solicităm public Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române să emită un comunicat prin care „să spulbere” (sau nu) această practică din Poliția Română de aplicare a contravențiilor „pe bandă rulantă”, la normă, ca la fabrică.

 

 

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Știri Hot
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...