Eveniment
„Cine este colo sus / Decât USR cu Plus?”. Cum au câştigat Dan şi Dacian cursa de canoe dublu
Pentru cineva din afara spitalului era ciudat să-i vezi ţinându-se de mână şi hârjonindu-se prin curtea Micului Pentagon. Se comportau de parcă ar fi urmărit cu tot dinadinsul să atragă simpatia pacienţilor. De pildă Klaus îl urcase pe Ludovic pe ghidonul de la bicicletă şi-l forţase să cânte la mandolină Das Lied der Deutschen. Dan şi Dacian aveau o măsuţă pliantă lângă pista de alergare, unde scoseseră la vânzare poze selfie cu doctoriţa Ursula şi preşedintele Emmanuel. În fine, ultimul cuplu, Orlando-Viorica, mizase pe cartea spectacolului sportiv. După o primă partidă de skandenberg câştigată de şefa spitalului, venise rândul doctorului Orlando să se impună la bârnă, sol şi paralele.
În cele câteva luni până la alegerile din noiembrie fiecare cuplu urmărea să-şi consolideze imaginea de virtuali învingători.
Duminică saloanele se goliseră încă de dimineaţă. Toată lumea ieşise în curte, pe marginea piscinei, să asiste la competiţia de canoe dublu intitulată sugestiv ”Vâslesc din greu pentru spitalul meu”. Trei bărci încropite din tot atâtea păpuşi gonflabile date la reciclat se aliniaseră deja la start. Tandemul format din Orlando în calitate de cârmaci şi Viorica pe post de vâslaş era cotat cu ultima şansă la casele de pariuri. Chiar şi aşa se bucurau de sprijinul unei galerii foarte active, care începuse să-i încurajeze cu vuvuzele şi scandări ca la marile derby-uri: ”Viorico te iubim / Că ca tine nu găsim!”.
Primul loc şi implicit titlul de campion avea să se decidă între bărcile conduse de Klaus, respectiv Dan. Cei doi pacienţi îşi traseră vestele de salvare peste pijamale şi-şi aranjară căştile de protecţie. La vâsle, Ludovic şi Dacian păreau deconectaţi de la uriaşa miză a întrecerii. Liberalul îşi dădu jos pantalonii şi se uşură direct în piscină, imun la huiduielile publicului, în timp ce Dacian îi trimise lui Traian un SMS plin de venin: ”Băi marinare, vezi că ţi-a venit gagica. Acum ai pe cine f…, aşa că slăbeşte-mă cu ironiile tale de doi lei!”.
Arbitrul îi atenţionă că în câteva clipe avea să dea semnalul de start. Umflă punga reciclabilă de la Mega Image şi o sparse, moment în care cele trei bărci ţâşniră spre linia de finish. Înainte de orice, Viorica ridică vâsla deasupra capului şi-l trosni pe Ludovic atât de tare, încât bărbatul căzu în apă ca un sac de cartofi. Rămas fără coechipier, Klaus se strădui să continuie cursa cu casca de protecţie pe post de pagae.
Dan şi Dacian păreau a se desprinde în câştigători când ultimul simţi că rămâne fără suflu. Efortul imens depus la maratonul de negocieri pe sub masă de la Bruxelles îl sleise de puteri. Abia scăpase de buldogii socialişti ai doctorului Frans (pe care Renew Europe îl lăsase fără ciolan), iar acum trebuia să găsească energii nebănuite ca să termine cursa.
Ambarcaţiunea cuplului Dan-Dacian trecu prima linia de sosire, iar fanii aflaţi pe marginea piscinei aplaudară frenetic, ca la balamuc, scandând lozinci însăilate ad-hoc: ”Cine este colo sus / Decât USR cu Plus?”, respectiv ”Dacian e francmason / Şi prieten cu Macron!”. Simpatizanţii lui Klaus reacţionară imediat: ”Decât progresist vândut / Mai bine un prefăcut!” şi ”Foaie verde ş-un pişcot / Klaus iar v-o trage-n bot!”.
Adevărul era că lanţul de iubire se rupsese din secunda în care tandemul Dan-Dacian îşi manifestase intenţia de a participa la alegeri. Klaus simţea respiraţia lor în ceafă, începuse să aibă insomnii şi chiar coşmaruri. Se visa batjocorit, umilit în ultimul hal, deşi făcuse totul ca la carte. Se pregătise meticulos, pas cu pas, îşi calculase reacţiile la milimetru, luptase eroic cu preşedintele Liviu, îl răpusese într-un final şi, când să culeagă roadele, se văzuse încolţit de aşa-zişi prieteni. Cum să nu înnebuneşti de supărare?
Merse şi-i felicită pe învingători printr-un gest de complezenţă. La fel de ofticat ca Svitolina după meciul cu Halep, Ludovic ieşi din piscină şiroind de apă. Cu detaşarea unei asistente TV care tocmai şi-a făcut implanturi de silicon, se dezbrăcă şi stoarse pijamalele la rădăcina stejarului bătrân din curtea spitalului. Neatenţia îl costase foarte scump, urma să plătească toate oalele sparte.
Pierduseră o bătălie, însă războiul avea să continuie. Aşa că Ludovic îşi călcă pe inimă şi-i invită la o bere pe campionii probei de canoe dublu. Pentru că la singura masă liberă erau doar două scaune, Klaus îl ţinu în braţe pe Ludovic, iar Dacian se aşeză în poalele lui Dan. Ciocniră halbele şi îşi urară, printre dinţi, baftă la alegeri.
― Aş zice că dacă ne batem între noi, ca chiorii, suntem ultimii fraieri, opină Ludovic. Duşmanul comun abia aşteaptă să vadă cum ne dăm la gioale… Râde şi cu curu’, scuzaţi-mi expresia.
Pacienţii de la USR-Plus aşteptară continuarea, doar că Ludovic scoase un râgâit prelung şi îi dădu un cot în burtă lui Klaus, de parcă ar fi vrut să-i reproşeze lipsa de empatie cu starea lui de bunădispoziţie.
Şeful Statului paralel decise, în sfârşit, să rupă tăcerea.
― Am urmărit cu atenţie şi multă îngrijorare cum încercaţi să-mi trageţi scaunul de sub fund. Nu voi permite una ca asta, să fie clar! Lumea spune că răzbunarea este arma proştilor, însă nu voi ezita s-o folosesc, căci mi se rupe de gura lumii…
Chelneriţa cu craci lungi şi sâni în formă de pară le aduse încă un rând de bere. Ludovic luă halba de pe masă şi i-o turnă pe cap lui Dacian.
Râse ca la un gag cu Stan şi Bran, mai ales că victima rămăsese împietrită. La rândul său, Klaus folosi propria halbă ca să-l răcorească pe Dan.
Îi turnă berea în buzunarul de la piept.
― Poftim! Aşa păţesc trădătorii care se pun cu mine…
Deşi băutura îi ajunsese până-n chiloţi, Dan nici măcar nu clipi. Se ridică împreună cu camaradul său şi plecară fără să scoată o vorbă.
Câteva nopţi la rând Klaus nu putu să doarmă. Încă îi răsuna în urechi plescăitul celor două perechi de şlapi progresişti în berea prelinsă pe pijamale.
(va urma)
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedacum 6 zileNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța
-
acum 5 zileBucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru
-
Uncategorizedacum 2 zileDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 6 zileNoi dispozitive audio, în România: boxa portabilă Xiaomi Sound Play și căștile wireless Redmi Buds 8, de acum disponibile online și în retail
-
Uncategorizedacum 21 de oreSchimbare de strategie la Continental Hotels: Cine preia conducerea celor mai mari hoteluri ale grupului din Sibiu
-
Uncategorizedacum o ziCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Uncategorizedacum o ziTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii


