Connect with us

Eveniment

Analiză FPIOR: 2026, anul deciziilor dificile în HoReCa: fiscalitatea trasează linia dintre rezistență și dispariție

Publicat

pe

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) avertizează că anul 2026 va marca o schimbare profundă în industria HoReCa, atât din perspectiva comportamentului de consum, cât și a sustenabilității economice a operatorilor. În lipsa unei fiscalități predictibile și rezonabile, sectorul riscă o contracție accelerată, cu efecte directe asupra locurilor de muncă, veniturilor bugetare și economiei.

Estimările federației arată că, într-un singur an, între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea, în special ca urmare a presiunii fiscale crescute și a reducerii cererii.

Industria nu cere privilegii. Cere logică economică

Industria ospitalității funcționează, în prezent, cu marje reale de profit de doar 3–5%. În aceste condiții, orice majorare de taxe nu se reflectă în profit, ci se transferă inevitabil în prețuri, determinând pierderea clienților și, în final, închiderea unităților.

Avem exemple clare în Europa: toate statele care au supraimpozitat ospitalitatea au revenit ulterior asupra deciziei, după valuri de falimente. Nu vorbim despre un risc teoretic. Vorbim despre un risc imediat: 15–25% dintre restaurante pot dispărea într-un singur an.

Industria ospitalității este despre sute de mii de locuri de muncă, despre turism, despre consum intern și despre viața economică a orașelor.

“Mesajul nostru este simplu: mențineți o fiscalitate predictibilă și rezonabilă, iar industria va continua să plătească taxe. Împovărați-o excesiv și veți pierde o sursă stabilă de venituri.Statul nu câștigă din falimente.Câștigă din firme care funcționează corect și pe termen lung.” (Marius Bănică, președinte HoReCa Oltenia și vicepreședinte FPIOR)

„În condițiile în care sectorul ospitalității funcționează cu marje de profit structurale reduse, capacitatea de a absorbi creșteri suplimentare de fiscalitate este sever limitată. Transferul acestor costuri către prețurile finale generează contracția cererii și afectează sustenabilitatea economică a operatorilor. Consolidarea veniturilor bugetare depinde de menținerea în funcțiune a unui mediu de afaceri viabil și conform, nu de reducerea bazei economice active.” (Corina Macri, președinte Horetim și vicepreședinte FPIOR)

Această realitate este dublată de un avertisment ferm al federației: orice majorare semnificativă a TVA-ului în HoReCa, într-un sector care operează deja cu marje reale de profit de doar 3–5%, riscă să accelereze un proces periculos de contracție a pieței.

Livrarea la domiciliu crește, timpul petrecut în restaurant scade

În contextul creșterii taxelor și impozitelor și al reducerii apetitului pentru consum, FPIOR anticipează că în 2026:

  • livrările la domiciliu și serviciile takeaway vor continua să crească accelerat, devenind principalu
  • tot mai mulți clienți vor prefera comanda acasă, unde pot controla mai ușor bugetul și evita costurile suplimentare;
  • restaurantele care nu dezvoltă eficient acest canal riscă pierderi constante de clienți.

La nivelul industriei, traficul de clienți a scăzut deja cu aproximativ 15%, iar numărul unităților HoReCa s-a redus cu circa 10%, semnale clare ale unei piețe aflate în ajustare, un proces care va continua și în 2026.

Nota de plată, sub o presiune tot mai mare

Anul 2026 va consolida schimbări importante în comportamentul de consum. Clienții ies mai rar în oraș, comandă mai puțin per vizită și își calculează atent nota de plată. Produse considerate neesențiale – deserturi, cafea sau băuturi suplimentare – sunt eliminate frecvent, iar timpul petrecut în restaurant se scurtează semnificativ.

În paralel, consumul de tip fast food și orientarea către opțiuni percepute ca fiind mai ieftine cresc îngrijorător, în detrimentul experienței complete de restaurant.

„Intrăm într-un an dificil pentru industria ospitalității, în care comportamentul de consum se schimbă rapid, iar presiunea asupra notei de plată devine tot mai vizibilă. Consumatorii comandă mai rar, mai puțin și mult mai calculat, iar livrarea la domiciliu nu mai este o opțiune, ci o necesitate pentru supraviețuire. Chiar și așa, volumul nu va compensa integral scăderea valorii comenzilor, iar pentru mulți operatori 2026 se anunță un an al ajustărilor dure.” (Călin Cozma, președinte executiv FPIOR)

2026 – anul restaurantelor cu prețuri accesibile și oferte clare

FPIOR estimează că anul 2026 va favoriza restaurantele cu:

  • prețuri accesibile;
  • meniuri simplificate;
  • oferte clare și ușor de înțeles pentru consumatori

Dar si că supraimpozitarea va aduce falimente, care vor duce la pierderi financiare pentru stat în timp ce numărul de restaurante scăzut si taxele mari vor ridica prețurile dincolo de limitele populației.

Deși livrările aduc volum, ele vin și cu provocări majore: comisioane ridicate ale platformelor, costuri logistice suplimentare și marje de profit reduse. Diferența dintre restaurantele adaptate la noul comportament de consum și cele rămase în modelul clasic se va accentua.

„TVA mare în HoReCa nu aduce mai mulți bani statului. Aduce falimente. Mai puține restaurante înseamnă, inevitabil, mai puține taxe colectate.” (Marius Bănică, președinte HoReCa Oltenia și vicepreședinte FPIOR)

FPIOR subliniază că 2026 nu va fi un an de expansiune, ci unul al deciziilor economice ferme. Menținerea unei fiscalități predictibile și rezonabile este esențială pentru ca industria ospitalității să rămână un contributor stabil la bugetul de stat și la economia urbană.

 

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România este  organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, cu rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin acțiuni unitare și dialog instituțional cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și facilitează cooperarea la nivel național și internațional.

Articolul Analiză FPIOR: 2026, anul deciziilor dificile în HoReCa: fiscalitatea trasează linia dintre rezistență și dispariție apare prima dată în Ziarul Nationalul.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

pe

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Stiri noi din Iași

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sportacum 46 de minute

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Uncategorizedacum 2 zile

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Uncategorizedacum 2 zile

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Afaceriacum 2 zile

Căntuirea cu laser: când „linia de adeziv” dispare din mobilier

În producția de mobilier din panouri, cantul pare un detaliu. În realitate, este una dintre zonele în care diferența dintre...

Uncategorizedacum 2 zile

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Afaceriacum 3 zile

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

acum 4 zile

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Afaceriacum 4 zile

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

oferte panouri fotovoltaice oferte panouri fotovoltaice
Uncategorizedacum 6 zile

Cum maximizezi producția de energie solară în timpul verii?

Vara, panourile fotovoltaice ar trebui să fie la apogeu – producția solară este maximă, zilele sunt lungi, norii sunt mai...

Uncategorizedacum 6 zile

Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?

HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil București, 14 august 2026 – De...

Știrile Săptămânii