La nivel european există un grad de apreciere faţă de apartenenţa la Uniunea Europeană de 68%, comparativ cu 67% în aprilie 2018 (cei care cred că...
Mulţi români ar crede că deţinuţii aflaţi acum în închisori duc o viaţă mizeră. Contrar aşteptărilor, situaţia nu e chiar aşa de neagră. Potrivit datelor Administraţiei...
Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut cu nu mai puţin de 23,5% în luna septembrie a acestui an faţă de aceeaşi lună din...
. În documentul semnat de procurorul-şef, Anca Jurma, se arată că, dacă se va exclude din vechimea procurorilor şi perioada în care aceştia au fost auditori...
Au strâns din vânzări peste 2 milioane lei. Pe rafturile magazinului ANAF din Oradea sunt expuse articole vestimentare, încălţăminte şi cosmetice, dar şi obiecte de uz...
Marea problemă este că în ordonanţa lui Tudorel Toader a fost introdus articolul VII, care prevede că procurorii pot rămâne în funcţie ”numai dacă îndeplinesc condiţiile...
„Rezerva de aur am crescut-o de la 3,1 tone la 31,5 tone”, iar astfel în clasamentul mondial am avansat de pe ultimele locuri într-o poziţie de...
A devenit evident că discuţiile referitoare la Brexit au eşuat. Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Bariner va prezenta astăzi în faţa miniştrilor situaţia, după care va...
Pestă porcină africană s-a extins în regiunea noastră după ce în 2007 a apărut în Georgia, în Caucaz. Locuitorii din Sardinia, Italia, nu au reuşit să...
Gorj e judeţul care are investiţii străine totale de doar 4 milioane de euro în ultimii 28 de ani, potrivit datelor oficiale ale BNR şi Institutului...