Eveniment
Dezvăluire despre mașinile din România! Este un adevărat DEZASTRU pe șosele | IasiAZI.ro

Aproximativ un sfert dintre maşinile aflate în circulaţie nu au RCA valabil, pentru că proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă – o lună -, iar apoi au uitat să o reînnoiască, potrivit datelor furnizate de Consiliul Concurenţei la solicitarea Agerpres.
„O problemă o constituie reducerea gradului de cuprindere în RCA cauzată, probabil, de existenţa poliţelor de asigurare cu durata foarte scurtă. Sunt destul de multe maşini în circulaţie (aproximativ un sfert), care nu au RCA valabil, pentru că proprietarii au încheiat poliţa pentru o perioadă foarte scurtă – o lună – iar apoi au uitat să o reînnoiască. Ca urmare, noi am propus ca poliţele RCA să se poată încheia pentru 6 sau 12 luni, pentru persoane fizice, şi pentru o perioadă de la o lună la 12 luni, multiplu de o lună, pentru persoanele juridice”, spune autoritatea de concurenţă.
Consiliul Concurenţei menţionează că prin implementarea noului pachet legislativ din domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă au fost eliminate, în mare parte, disfuncţionalităţile care au condus, în anii anteriori, la dezechilibre între cererea şi oferta de pe piaţă. Din analiza datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Consiliul susţine că se observă o evoluţie favorabilă a indicatorilor specifici sectorului RCA. De exemplu, a scăzut valoarea ratei combinate şi, în acelaşi timp, s-a îmbunătăţit lichiditatea societăţilor de asigurare, totalul activelor depăşind nivelul obligaţiilor pe termen scurt.
Autoritatea de concurenţă precizează că s-a implicat în procesul de evaluare a cauzelor care au determinat aceste dezechilibre şi a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei şi care, în mare parte, au fost preluate în legislaţia primară şi secundară, cum ar fi: introducerea posibilităţii de compensare directă; implementarea unui sistem de punctaj pentru fiecare tip de leziune şi suferinţă pricinuită de un accident auto, în vederea creării unui punct de referinţă pentru instanţele de judecată în cazul acordării despăgubirilor morale pentru vătămări corporale şi deces; luarea în calculul a clasei bonus/malus a istoricului şoferului, nu doar a combinaţiei unice şofer-vehicul.
De asemenea, Consiliul Concurenţei menţionează şi utilizarea tehnologiilor de tip telematics în determinarea primei RCA; agregarea datelor statistice la nivelul pieţei şi diseminarea acestora; asigurarea accesului la cazierul de conducător auto; interconectarea bazei de date CEDAM cu Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) în vederea creşterii gradului de cuprindere în asigurare a RCA, prin verificări încrucişate; declararea la emiterea poliţei a tuturor şoferilor uzuali ai vehiculului (în vederea evaluării mai precise a riscului de daună).
În urma introducerii acestei prevederi, evoluţia primelor va fi diferită de la caz la caz. În unele cazuri, în care riscurile cresc, primele vor fi mai mari, iar pentru cazurile în care riscurile se diminuează primele vor fi mai mici.
Nu în ultimul rând este amintită rafinarea criteriilor de risc folosite în calculul tarifului de primă.
„Totuşi, o parte dintre aceste recomandări, deşi preluate în legislaţie, nu se aplică încă. De exemplu, încă nu a fost elaborat sistemul de punctaj pentru leziuni, nu există încă produse de asigurări RCA bazate pe tehnologiile de tip telematics (există un singur produs pilot lansat de Groupama pentru CASCO), nu este asigurată interoperabilitatea celor două baze de date, CEDAM şi DRPCIV. Cu toate că în ultima perioadă nu au existat companii care să părăsească piaţa, dimpotrivă, au intrat noi actori, indicatorii specifici arată o piaţă RCA puternic concentrată. Ca urmare, vom continua monitorizarea pieţei asigurărilor auto, dar este necesară şi o supraveghere atentă din partea ASF, pentru a putea adopta măsuri corective în eventualitatea în care ar apărea unele disfuncţionalităţi”, susţine Consiliul Concurenţei.
Totodată, instituţia precizează că preţul poliţelor RCA se stabileşte în mod liber pe piaţă, de către fiecare asigurător în parte, pe baze actuariale şi ţinând cont de capacitatea de subscriere a riscurilor. ASF, în calitate de autoritate de supraveghere şi reglementare în domeniul asigurărilor, poate verifica în ce măsură o eventuală majorare a primelor RCA este justificată de creşteri ale unor componente de cost.
IasiAZI.ro
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

-
Uncategorizedacum 7 zileSemnalele pe care dinții ți le trimit cu luni înainte de durere
-
Uncategorizedacum 6 zileElite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București
-
Uncategorizedacum 6 zileAcer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1
-
acum 6 zileSound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști
-
acum 4 zileEvenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe
-
Uncategorizedacum 2 zileWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum o ziNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum o ziSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB


