Eveniment
La urechile șefului IPJ Prahova au ajuns anumite rapoarte ale unor structuri din MAI care devoaleaza aspecte cu conotații penale ale unor subordonati – Ziarul Incisiv de Prahova
Chiar așa. Ce au în comun un star din filme pentru adulți, Nicu Marcu de la ASF, Borat sau Stifler din Plăcintă Americană? Găsiti raspunsul in al cincilea episod al investigatiei pe care tocmai l-am publicat. Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea” JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgia, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.
În toată lumea civilizată, cariera academică este despre reputație ireproșabilă, despre cât de mult publici (în reviste științifice relevante și nu în escrocherii) și despre cât de mult contribui în mod real la cercetarea științifică. Judecând după acest criteriu și după cariera academică a lui Nicu Marcu, rezultă că în România nu este așa. Cazurile Nicu Și Tanța.
Ei sunt produsele didactice care și-au obținut în 2011 titlurile de profesor universitari de la o pseudo-universitate, JUNK, intitulată pompos ,,Universitatea Financiar-Bancară”. Nicu a obținut titlul și în baza a 11 articole publicate într-un singur an într-o revistă JUNK, iar Tanța pe baza a nici nu mai contează a ce din moment ce este deja condamnată în primă instanță la 2 ani și 5 luni de închisoare (cu suspendare) și 120 de zile de muncă neremunerată al Administrația Domeniului Public sector 2, pentru fraude în legătură cu universitatea JUNK unde a fost și rector.
Dacă despre Nicu Marcu se conturează deja (din primele 4 episoade ale investigației mele și din ceea ce urmează) că este un fel de Midas al fraudei (Midas tot ceea ce atingea se transforma în aur), la Tanța vorbim deja despre infracțiuni sancționate în primă instanță.
În fapt, șefa lui Nicu Marcu de la universitatea JUNK, rectorul Tanța Dorina Poantă a fost condamnată în primă instanță în urmă cu o lună (februarie 2021) fix pentru infracțiuni de corupție: participație improprie în forma complicității la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultate obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei. Tanța a devenit profesor universitar în aceeași zi și prin același ordin de ministru ca Nicu Marcu, acum Președinte ASF cu 70.000 de lei pe lună.
Universitatea Financiar-Bancară unde a fost uns Nicu a murit demult. A funcționat cu acreditare mai puțin de 3 ani și a fost închisă chiar după prima evaluare, imediat după ce Marcu își obținuse titlul.
Universitatea a avut o singură ,,Facultate” – Facultatea de Management Financiar. În 2011 (la 2 ani de la înființare), când Nicu Marcu obținea titlul de ,,profesor universitar” aici, a fost publicată și prima ierarhizare a programelor de studii organizate de Universități și ,,Universități”. Marcu de la Universitatea Financiar Bancară avea motive de tristețe. Facultatea unde el era la ,,catedra” de Management financiar era cotată la categoria ,,E”. Unde ,,A” (ASE) era cel mai bun, iar ,,E” cel mai slab.

Era deja un dublu motiv de tristețe al lui Marcu. La aceeași primă clasificare, Marcu, conferențiar universitar și la Universitatea din Craiova din 2008 (titlu obținut și prin invocarea unui articol furat), înregistra același scor E. JUNK.

La foarte puțin timp după ce Nicu Marcu obține titlul de ,,profesor” la ,,universitatea” cu vârsta de 2 ani, în noiembrie 2011 ,,universitatea”, este nevoită să ceară de la ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) evaluarea periodică a programului unde își obținuse Marcu titlul de profesor.
Rezultatul facultății lui Marcu? Jalnic. Neîncredere și retragerea acreditării, după 2 ani de funcționare. Facultatea ,,profesorului” Marcu devenise oficial un paravan de tocat bani de la studenți (și fonduri europene cum urma să vedem ulterior), pentru că ARACIS a dispus în 31 mai 2012 neacreditarea programului de studii universitare de licență Finanțe și Bănci din cadrul Facultății de Management Financiar.

Afacerea ,,universitatea” la care își obținuseră titlul în 2011 Nicu și Tanța face contestație. Au la început și un dram de ,,noroc”. ARACIS numește o comisie pentru soluționarea contestației, de doi oameni : Prof. univ. Alexandru Popovici si pe Conf. Univ. Dr. Drăcea Raluca Mihaela, de la Craiova.
Raluca Drăcea scrisese deja 3 articole avându-l drept co-autor pe Nicu Marcu, foarte probabil doar semnate de Marcu (cel care nu știa limba engleză) și nu găsește motive de recuzare de la evaluarea contestației universității unde colegul ei de la Craiova, Nicu, tocmai primise titlul la care tânjea.
În ciuda favorizării de către Mihaela Drăcea (care propune înlocuirea deciziei de neacreditare și calificativ neîncredere cu acreditare și încredere limtată), ARACIS constată că raportul lui Drăcea, colega de la Universitatea Craiova, co-autoarea și prietena lui Marcu nu își bazează propunerea de acceptare a contestației pe ceva credibil, și menține decizia: neacreditare și neîncredere.
Țineți cont că raportul comisiei de soluționare a contestației este făcut de persoane care scriu articole științifice și care întotdeauna trebuie să se bazeze pe argumente solide, bine motivate, și nu pe ficțiune sau pe prietenii.

Ulterior, Universitatea Financiar Bancară este desființată și moare, iar Tanța Dorina Poantă, rectorul făcut profesor universitar simultan cu Marcu în afacerea ,,Universității” cu o singură facultate, este condamnată pentru fraudă cu fonduri europene derulate prin afacere.
Dacă universitatea care l-a făcut ,,profesor” pe Marcu și facultatea de management nu au satisfăcut cerințele normative obligatorii, standardele și indicatorii de performanță și standardele specifice și a fost o ,,universitate JUNK”, se naște o întrebare:
A respectat Nicu Marcu standardele pentru a deveni profesor universitar la Universitatea fantomă? Și dacă da, cu ce operă ,,științifică” și le-a dovedit?
Răspunsul detaliat îl voi oferi imediat ce Ministerul Educației îmi va transmite datele pe care le-am solictat, privind evaluarea lui Nicu Marcu pentru obținerea titlului de profesor universitar la Universitatea Financiar Bancară, punctajul, dovada verificării realității celor invocate de Nicu Marcu.
Până atunci, prezint însă niște indicii.
Am arătat în episodul III cum singurul articol ,,științific” semnat de Marcu ca unic autor este un plagiat ordinar. Am arătat cum articolul II clamat nu există și am indicat în episodul IV că alte trei pretinse articole științifice semnate de Marcu în calitate de co-autor reperzintă indiciile trecerii de la frauda academică spre parfum de frauda financiară (cei 92.000 de lei obținuți de Nicu Marcu, ca bursă, de la Academia Română). Din bani europeni, bani care, în opinia mea după declanșarea și finalizarea investigației de către Academia Română ar trebui returnați.
Acum scriu despre alte 12 articole în limba engleză semnate de Marcu, niciunul în calitate de unic autor.
11 dintre acestea au fost folosite ,,ca articole ISI” pentru pentru a argumenta îndeplinerea criteriilor pentru obținerea de titlului de ,,profesor universitar”. 11 articole scrise într-un singur an.
Revista românească ,,Metalurgia Internațional”. O escrocherie și o fraudă, dar în care în care Nicu Marcu ajungea să facă parte din ,,Advisory Board” după ce într-un singur an, 2009, a publicat 11 (unsprezece) articole ,,științifice”.
11 articole au fost publicate de Nicu Marcu doar în anul 2009 pe care le-a invocat pentru a deveni profesor în anul 2011.
În anul 2009 pe Marcu în care îl cuprinsese o febra științifică incredibilă, surprinzătoare având în vedere că umbla teleleu la 4 locuri de muncă și nu își găsea locul. La ANAF – unde a fost până în aprilie 2009 secretar general, inspector guvernamental la SGG cu atribuții în sfera ministerului Agriculturii (până în ianuarie 2010 când a plecat ca secretar general adjunct la Ministerul Mediului și Pădurilor), Consiliul Național de Integritate (pe tot parcursul anului), Universitatea din Craiova – conferențiar (pe tot parcursul anului), unde făcea naveta.
În timpul ăsta mai facea și un an la ,,Institutul Național de Diplomație” și evalua criteriile de calitate ale revistei Metalurgia , ca membru începând cu 2009 în Board-ul unei ,,reviste indexată ISI Thompson” (cea mai importantă recunoaștere pentru o revistă), așa cum arată extrasul din CV-ul lui Marcu.

Întrebarea legitimă este: cum poate o persoană care se perindează la cel puțin 4 locuri de muncă la stat într-un singur an (2009), să devină co-autor la 11 articole științifice publicate în ,,revista indexată ISI Thompson”.
E greu de contrazis o unanimitate a comunității științifice internaționale că 11 articole ISI Thompson în doar câteva luni este IMPOSIBIL și pentru un o persoană care este DOAR profesor, și în mod evident, imposibil pentru cineva cu mai mult de 4 locuri de muncă în această perioadă.
Prin urmare susțin că doar prin fraudă academică este posbil să publici 11 articole ISI Thompson într-un singur an. O formă de hoție este recunoscută chiar de ministerul educației ca fiind aceea prin care ,,se falsifică factorii de impact a unei reviste prin diverse mijloace de fraudă ce au ca efect creșterea nenaturală a factorilor de impact. De exemplu, cerința de a cita lucrări din aceeași revistă ca o condiție a acceptării lucrărilor trimise la publicare sau constituirea de grupuri de cercetători care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată. Unele dintre aceste reviste au fost scoase din listele ISI Thompson în urma acestor fraude științitifice”. Una dintre revistele scoase din ISI Thompson este Metalurgia, care îl avea în Board pe Nicu Marcu.
Și totuși, faptul că Nicu Marcu publicase în același volum din 2009 al Metalurgiei (vol XIV) 11 articole științifice nu îi face pe cei care îi acordă titlul de ,,profesor universitar” să chestioneze realitatea îndeplinirii standardelor de către Nicu Marcu, la universitatea JUNK.
Însă, 2 profesori sârbi (detalii imediat) au putut vedea clar indiciile de fraudă științifică la Metalurgia International (deși nu era treaba lor dar pur și simplu au fost deranjați de impostura academică). Era însă treaba ministerului educației să verifice articolele clamate de Marcu (și falsificarea factorilor de impact). Profesorii sârbi țintesc Metalurgia și devoalează frauda însă Nicu Marcu, co-autor, mai apucă să publice și să revendice un articol (al 12-lea) ,,ISI-Thompson” în ultimul număr dinainte de excluderea revistei escroace din publicațiile academice. ,,Challanges” Nicule? Sau ,,challenges”.

A fost chiar ultimul articol înainte ca revista să dispară pe motiv de fraudă

Și totuși, cum au fost posibil și care a fost ,,grupul de cercetători” care l-a ajutat pe Nicu Marcu, necunoscutor al limbii engleze (vă aduceți aminte articolele cu Leetonia, Oland, ,,trimester” sau ,,Central European Bank” care l-au propulsat pe Marcu, prin 11 articole publicate 2009, să devină profesor? Să vedem, cu precizarea că revista fiind desființată și site-ul închis, nu am avut plăcerea să lecturez și calitatea științifică a articolelor – plăcere rezervată doar celor care i-au dat titlul științific de ,,profesor universitar” în baza celor 11 articole ,,ISI” scrise în 2009. Iată partenerii:
- Marian Siminică, profesor la Craiova, recompensat de Nicu Marcu după ce a devenit în 2020 Președinte la ASF (cu venituri de 70.000 de lei pe lună), cu poziția foarte bine plătită de Director în cadrul Institutului de Studii Financiare al ASF. Siminică apare co-autor în 5 articole, toate publicate în 2009 în Metalurgia, cu Marcu, iar numărul mare de articole semnate și de el în Metalrugia ridică suspiciuni și în privința lui Siminică.
- Cătălina Sitnikov, profesor la Craiova, cu 3 apariții alături de NIcu Marcu în revista panaramă Metalurgia International;
- Claudiu Bocean, profesor la Craiova, cu 2 apariții. La fel ca și Oana Gherghinescu, lector la Craiova, cu 2 apariții. La fel și Daniela Giurescu, lector la Craiova.
- Cu câte o apariție alături de Nicu Marcu apar: Costel Ionașcu (conferențiar la Craiova), Dorel Berceanu (conferențiar la Craiova), Anca Bandoi (conferențiar la Craiova) și Daniel Cîrciumaru (conferențiar la Craiova)
Niciun articol de unic autor al lui Nicu Marcu. Era anul 2009, perioadă în care, la ANAF, fiind secretar general adjunct, Marcu întreba în stânga și în dreapta dacă are cineva un articol de publicat, că se semnează și el, că are unde să îl publice. Avea dreptate. În Metalurgia International (și în altele). Iată opera lui Nicu Marcu consemnată în Metalurgia, toată în același volum XIV, din 2009.



Observați că toate articolele au fost publicate într-o singură ediție a revistei Metalurgia, din 2009 – volumul IV, care, din cauza cererii mari de viitor profesori universitari de la Craiova care scriau articole la comun (niciunul de unic autor) ca să fie punctați și să își ia gradele, a fost nevoită să facă 3 ediții speciale, iar autorii de la Craiova și-au pus în CV, articole ISI Thompson obligatorii pentru obținerea titlului de profesor universitar. Le-a verificat în mod real cineva, în afară de ,,board-ul” editorial al Metalurgia?
În mod normal, într-o revistă reală, un cercetător/profesor adevărat are nevoie de până la 2 ani să publice un articol într-o revistă ISI Thompson: (scrierea unui articol adevărat, original, necopiat, studierea pentru acest articol, cunoașterea temeinică a domeniului – de multe ori un singur domeniu, transmiterea articolului, evaluarea independentă de către alți profesori, transmiterea articolului pentru corectarea observațiilor de către autor, re-evaluarea, punerea pe lista de așteptare și în cele din urmă publicarea),
Nu și la Metalurgia. Cu bani, se rezolva de pe o zi pe alta și orice tâmpenie putea fi publicată. Folosind acest mecanism, Marcu bifează 11 articole ISI Thompson în doar câteva luni, Siminică 5, etc.
Escrocheria revistei Metalurgia International unde Nicu Marcu semnase 11 articole în doar câteva luni, ca să obțină titlul de profesor universitar, a fost devoalată de 3 profesori sârbi.
Inspirați de alde Nicu Marcu (11 articole publicate fără să cunoască limba engleză, membru al Advisory Board asumat din 2009 – vedeți mai sus captura din propriul CV, deci nu era vorba de un nume pus de Metalurgia fără știrea lui Marcu) și de faptul că mai mulți ,,cercetători” sârbi publicau acolo, cei 3 au reușit să demonstrze că orice mizerie poate fi publicată în ,,revista cotată ISI”.
Cei 3 sunt Dragan Duiric și Boris Delilbasic (de la Universitatea din Belgrad) și Stevica Radisic.
Într-o engleză perfectă și re-iterând o devoalare a unei fraude academice din 1996 (pe care au și anunțat-o în articol) ei au trimis spre publicare la Metalurgia un articol fără absolut niciun sens (de la titlu, descriere, conținut, bibliografie). Au oferit de la bun început Metalurgiei toate indiciile că li se face o farsă. Spre exemplu, și-au trimis poze spre publicare astfel: unul dintre autori și-a desenat pe calculator o mustață falsă, iar un altul și-a pus o perucă de petrecere:

Într-un articol din Der Spiegel, Duric spune că a pornit demersul cu articolul farsă pentru că auzise de la colegi despre ,,oportunități nemaiîntâlnite” pentru cercetători științifici, legate de o revistă care ar accepta chiar orice articol trimis de autori.
Duric amintește în interviu și despre ,,modelul de business” ale escrocheriei Metalurgia International: ,,Modelul de business este bazat pe un tarif de publicare. Autorul principal achită 140 de Euro, iar fiecare co-autor plătește alți 75 de Euro. La schimb, textul este publicat foarte rapid”.
,,După ce ai făcut plata, poți obține o chitanță ce poate fi folosită de autori pentru decontarea de către universitate a sumelor plătite”. ,,Nici măcar nu trebuie să scrii despre domeniul revistei, metalurgie, pentru a pune eseuri în revistă”
Astfel, autorii ,,sar” peste ceea ce înseamnă în mod real o cercetare științifică originală și își obțin prin frauda științifică și academică, titluri și bani.
Dragan Duric i-a găsit imediat pe Nicu Marcu ai lor (pe care i-a și pus în bibliografie în articol).
A văzut că în anul 2011 în Metalurgia International au fost publicate 9 texte provenite de la (mai mulți) colegi din Serbia. Duric, scrie Der Spiegel, deja avea indiciile că Metalurgia International este ,,o ciumă folosită din ce în ce mai mult despre colegii săi mai slabi”.
Și a decis să lupte împotriva ,,ciumei”, devoalând-o, printr-un articol GENIAL scris dar fără niciun sens, pe care dacă adevărații profesori îl citesc se tăvălesc pe podea râzând.
Cu o bere în față, relatează Der Spiegel, Dragan Duric s-a apucat să scrie primul rând și a terminat în două zile: ,,Înțelegerea îmbunătățită și aplicarea corectă a modelelor de simulare pentru multiple domenii, de la e-government la e-learning este o ghicitoare potrivită.”

Articolul prezintă indicii stridente încă de la început că reprezintă o farsă, vorbind despre practica larg răspândită în cercuri academice de a produce ,,articole de cercetare fără semnificație dar de mare importanță pentru pseudo-știința”. Exact ce făcea Metalurgia.

Modul în care a fost inventată bibliografia de către autori, în scopul devoalării escrocheriei Metalurgia, este de-a dreptul GENIAL, cu enorm de mult umor. Doar niște pseudo-profesori, de la o pseudo-revistă nu puteau observa asta:

În bibliografie apar:
- starul porno (foto dreapta), Ron Jeremy, poreclit în industrie – ,,Ariciul”;
- Steve Stifler din ,,Plăcintă Americană” cu porecla lui din film ,,Stiffmeister’‘ – ,,Maestrul Stiff”;
- Borat Sagdiyev, personajul principal din filmul Borat.;
- alt autor inventat: ,,A. S. Hole” (gaura fundului). Alături de Borat cei doi sunt citați cu lucrarea ,,epistemologia zarului, considerații practice”;
- Slobodan Milosevici. fostul președinte iugoslav judecat pentru crime de război, cu lucrarea: ,,Despre teoria grupurilor constructive”;
- Silja – denumirea în limba sârbă a personajului din desenele animate Walt Disney – Goofy.;
- Michel Jackson;
- Dedekind (matematicianul german decedat în 1916) și Laplace (matematicianul francez decedat în 1827) cu ,,lucrarea din 2013 publicată în cadrul Conferinței somaleze comune despre teoria potențială și practica pragmatică”;
- Max Weber, decedat în 1920 cu lucrarea publicată în 2003 ,,Un ghid către practica în management”;
- Și chiar Alan Sokal, profesorul de fizică de la la New York University, cunoscut ca autorul ,,farsei Sokal’‘ atunci când a demonstrat în 1996 că în reviste ,,științifice” pot să apară trăznăi, publicând un articol farsă ,,Transgressing the Boundaries: Towards the Transformative Hermeneutics of Qunatum Gravity” în revista ,,Social Text”.

Prin urmare, articolul este savuros din toate punctele de vedere și demonstrează că în revista Metalurgia unde Marcu și-a scris opera pentru a deveni profesor universitar, poate apărea orice tâmpenie. Mostre de conținut:
- ,,Cea mai importantă contribuție a lucrării noastre este că un proces aleator poate atrage un risc ușor de a nu fi suficient de relevant”
- ,,Munca noastră s-a inspirat și s-a bazat direct pe cercetările epocale ale unor giganți intelectuali”
- ,,Metoda convențională folosită întâmplător în laboratoare și în industrie este de a da cu zarul”;
- ,,Există și metode mai complexe, cum ar fi generarea de date pseudo-aleatoare”
- ,,Am făcut eforturi suplimentare pentru a ne asigura că folosim formatul de date care ne convine”;
- ,,După ce am parcurs literatura de specialitate, suntem în măsura să propunem o teorie nouă, posibil mai bună decât toate”;
- ,,Dăm un exemplu evident. De ce Hannukah se scrie în atât de multe moduri? Probabil pentru că nu se pronunță într-un singur fel. De aceea cercetarea noastră poate face diferența”;
- ,,Un cititor atent și pregătit ar putea observa că a da cu zarul (pentru a obține date) în loc să le emulăm conduce la rezultate mai puțin grăitoare. Defecțiunile din sistemul nostru au condus la lipsă de stablitate pe tot parcursul experimentului;
- ,,O astfel de ipoteză pare de neașteptat. Însă noi ne așteptam la ea.”
- ,,Este posibil să argumentăm că nu am acordat atenție la experiment? Da, dar doar în teorie”
Despre Metalurgia a scris pe larg presa străină și lumea științiifică: Der Spiegel, Retraction Watch, dar și presa din România, respectiv aici. Întreg articolul profesorilor sârbi publicat în Metalurgica îl găsiți aici. S-au făcut chiar și filme:
În interviul pentru Der Spiegel, cei doi profesori sârbi, excepționali, afirmau că articolul lor scris în două după-amiezi și pornit de la o bere, în dorința de a devoala rapid frauda, după ce a fost trimis pe email a primit chiar a doua zi dimineață răpsunsul de acceptare fără nicio modificare din partea editorului:
,,Textul îndeplinește criteriile de calitate ale revistei și va fi publicat imediat ce se va transfera suma de 290 de Euro’‘. Demersul lor pornise după ce în 2011 au constatat că 9 colegi sârbi de slabă calitate publică în Metalurgia, în 2012 erau 168 de texte iar în 2013 deja fusese depășit pragul de 300 de articole publicatede colegi de slabă calitate. Însă niciun autor sârb nu reușișe performanța să publice sub semnătura sa 11 articole, într-un singur an, așa cum făcut Marcu împreună cu prietenii săi de la Craiova.
Și nici multe alte performanțe ale lui Nicu Marcu, precum:
- să nu aibă niciun loc de muncă până la 28 de ani, după o primă exmatriculare din facultate și fără studii superioare finalizate până la acea vârstă, așa cum am arătat în episodul II al investigației.
- la 40 de ani, să devină conferențiar universitar (în 2008) la Craiova, pe baza unor articole copiate și/sau mizerabile din punct de vedere științific, așa cum am arătat în episodul III al investigației
- la 42 de ani să devină bursier post-doctoral (20.000 de Euro) al Academiei Române, oferind la schimb articole furate și neîndeplinind condițiile de ne-exmatriculare (nepublicând în cadrul bursei niciun articol ISI, nici măcar în Metalurgia, iar celelalte 3 clamate să fie mizerabile/copiate), așa cum am detaliat în episodul IV al investigației.
- la 43 de ani, în 2011, să devină profesor universitar la o ,,universitate” JUNK, așa cum am arătat în acest episod, invocând 11 articole publicate în revista JUNK Metalurgia, niciunul ca unic autor, și toate în co-autorat cu niște tovarăși de la Craiova.
Mai mult, Nicu Marcu devine în 2012 (la 44 de ani) membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – instituția care ar fi trebuit să îi devoaleze pe alde Marcu și titlurile lor științifice de la universități JUNK pe baza unor articole din reviste JUNK. Poziția o păstrează până în 2016.
- tot în 2012, Marcu devine prorector la Craiova, iar în 2014, la 46 de ani și la mai puțin de 4 ani după ce fura primul articol în 2008, devine și conducător științific de doctorat. În 2016, la 8 ani de la primul articol furat devine chiar Directorul Școlii Doctorale Economie II de la ASE București, poziție care putea fi anticipată de un singur lucru: faptul că între 2009 și 2013 fusese în board-ul Metalurgia International.
Adunând cele 12 articole din Metalurgia, Nicu Marcu clama (și folosea) în anii 2013-2014, când a fost abilitat în domeniul ,,economie” la ASE – Institutul de Studii Doctorale – CSUD, 17 articole publicate în ,,reviste ISI Thompson”, deși recomandarea după scandalul Metalurgia din 2013 a fost ca articolele publicate în Metalurgia, să nu mai conteze la avansarea în ierarhia unveristară.

Acum, Nicu Marcu este plătit cu 70.000 de lei pe lună ca Președinte ASF. În această calitate el încearcă să scumpească polițele RCA, cu până la 20% și să ia astfel până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, în plină criză, prin scumpirea asigurării obligatorii, în loc să supravegheze și să sancționeze în mod real și eficient societățile de asigurare rău-platnice, așa cum ați putut citi în primul episod al investigației.
Am convingerea că într-o Românie Normală, Academia Română ar trebui deja să investigheze modul în care Nicu Marcu a primit cei 92.000 de lei bursă, fără să livreze tot ceea ce era obligat prin contractul de bursier post-doctoral. Și să îi recuperezem, fiind vorba de bani europeni.
Am convingerea că într-o Românie normală, chiar și în 2021, Ministerul Educației și Cercetării ar investiga deja modul în care Nicu Marcu și-a luat și titlul de conferențiar universitar și pe cel de profesor universitar, respectiv dacă a respectat în mod real criteriile minimale pentru a deveni profesor Universitar și dacă se confirmă indiciile de fraudă academică, respectiv dacă lucrările în co-autorat ale lui Nicu Marcu reprezintă în fapt constituirea de grupuri de ,,cercetători” care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată, pentru a crește artificial impactul realizărilor lor. Cu atât mai mult cu cât chiar Ministerul Educației a ajuns la această concluzie:

Ministerul Educației poate să observe și articolul academicianului Emilian Dobrescu (pe care l-am învederat anterior) și în care îl citează la mișto pe Nicu Marcu, cu un articol ,,științific” copiat de Nicu Marcu. Sau cum se citau/autocitau Nicu Marcu, Megheșan, Cristea, Siminică și alții de la Universitatea din Craiova, ca să le crească scorurile, în articole fără legătură cu pretinsele citări.
Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgica, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, în episodul următor, pe care îl voi publica peste câteva zie, mai ofer eu unul. Episodul se va numi, Nicu Marcu – Dottore.
Și încă ceva: Nicu Marcu a ajuns Președinte al ASF motivând, în locul experienței obligatorii prin lege de minimum 8 ani în domeniul financiar, al instituțiilor de credite și pieței de capital așa:
,,Din punct de vedere academic am predat și predau analiză economico-financiară în calitate de cadru didactic universitar, iar în ceea ce privește calificarea practică am fost contabil șef, director economic, secretar general al ANAF, acum fiind și vicepreședinte al Curții de Conturi”. (Cristina T.).
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?
Un pavilion bine ales nu se simte ca un cort pus peste o masă, ci ca o cameră temporară în aer liber. Diferența dintre cele două se vede imediat în gesturi: cât de natural te ridici de pe scaun, dacă poți trece pe lângă cineva fără să îl obligi să se tragă, dacă farfuria se așază fără să atingi cotul vecinului și, poate cel mai important, dacă oamenii stau relaxați sau cu umerii strânși, ca într-un compartiment de tren.
Când pui o masă pentru opt persoane sub pavilion, nu cumperi doar un acoperiș, ci un anumit grad de confort, de circulație și de libertate.
Întrebarea despre spațiul minim pare simplă, dar răspunsul are două fețe. Una este strict geometrică: câți metri pătrați încape să „închidă” o masă cu opt scaune. Cealaltă ține de felul în care oamenii folosesc spațiul: cât loc au să se ridice, unde se pune o tavă, dacă intrarea rămâne liberă, dacă mai rămâne un colț pentru un cooler, o veioză sau pentru cineva care se retrage un minut de la masă.
Un spațiu minim adevărat nu este cel în care încape, la limită, mobilierul, ci cel în care se poate trăi o masă întreagă fără ca spațiul să te certe la fiecare mișcare.
De ce spațiul „minim” nu e o cifră fixă
Când vorbim despre opt persoane, există cel puțin trei variabile care mută serios ecuația. Prima este forma mesei: dreptunghiul consumă altfel spațiul decât o masă rotundă. A doua este tipul de scaune: un scaun lat, cu brațe, cere altă respirație decât un scaun subțire, de terasă. A treia variabilă este intenția.
O masă pentru o cină liniștită are nevoie de altă margine de siguranță decât o masă pentru o petrecere în care oamenii se ridică des, se salută, aduc farfurii, se apleacă după tacâmuri, trec cu tăvi.
În practică, „minimul” se calculează pornind de la două zone diferite. Prima zonă este zona de ședere, adică masa plus spațiul necesar scaunelor. A doua zonă este zona de circulație, adică spațiul în care te poți strecura în spatele cuiva care stă jos sau în care poți deschide o intrare fără să lovești marginea mesei.
Un reper simplu pentru confort
Pentru o ședere normală, un adult are nevoie de aproximativ 55–60 cm de lățime la masă. Asta înseamnă că o masă pentru opt persoane, dacă este dreptunghiulară, va ajunge frecvent în zona de 180–220 cm lungime, cu 85–100 cm lățime. Dacă este rotundă, diametrul tipic pentru opt persoane se duce în zona de 150–180 cm, în funcție de cât de lejer vrei să fie.
Scaunul, la rândul lui, are o adâncime de aproximativ 45–50 cm. Când cineva stă, scaunul nu rămâne lipit de masă, iar când se ridică, scaunul se trage înapoi. Aici se pierde, de obicei, spațiul care îi prinde pe oameni în pavilion: scaunele au nevoie de loc să se miște, iar pavilionul are nevoie de margine ca să nu te trezești cu pânza la spate sau cu un picior de structură exact în zona în care ar trebui să treacă un om.
Pentru un minim realist, merită să gândești așa: la dimensiunea mesei adaugi, pe fiecare latură pe care stau oameni, un spațiu de aproximativ 75–90 cm. În zona aceasta intră scaunul, mișcarea de a te așeza și un culoar îngust care permite trecerea atunci când e nevoie. Dacă vrei un confort bun, adaugi mai degrabă 100–110 cm pe laturi.
Calculul minim pentru o masă dreptunghiulară de 8 persoane
O configurație clasică pentru opt persoane este cu trei persoane pe fiecare latură lungă și câte una la capete. În această variantă, masa are adesea 200 cm lungime și 90 cm lățime, valori foarte comune în mobilierul de grădină. Dacă luăm această dimensiune ca reper, spațiul de ședere se calculează adăugând marginile de utilizare.
Pe laturile lungi, unde stau câte trei persoane, scaunele trebuie să aibă loc să fie trase și să rămână o minimă „fâșie” de trecere. Dacă adaugi aproximativ 85 cm pe fiecare parte, lățimea totală ocupată de masă cu zona de utilizare ajunge la 90 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică aproximativ 260 cm.
Pe lungime, unde ai capete și laturi, tot trebuie să lași loc pentru scaun și un minim de acces. Dacă adaugi câte 85 cm la capete, lungimea totală devine aproximativ 200 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică 370 cm.
Asta înseamnă că o amprentă de aproximativ 2,6 m pe 3,7 m poate fi considerată un minim funcțional pentru o masă de 8 persoane, în sensul că oamenii se pot așeza și se pot ridica fără să fie mereu la limită. În metri pătrați, vorbim de circa 9,6 m².
În realitate, pavilionul nu este o „cutie” perfectă, iar picioarele structurii, în special la modelele cu cadru, intră în colțuri și pot reduce unghiurile utile. De aceea, o amprentă calculată la milimetru devine frustrantă. Un pavilion cu dimensiuni standard apropiate de această amprentă este, de obicei, unul de 3 x 4,5 m. În el, masa dreptunghiulară de 200 x 90 încape cu un culoar acceptabil și cu posibilitatea de a orienta masa astfel încât intrarea să rămână logică.
De ce 3 x 3 m este, de regulă, prea strâmt pentru opt
Un pavilion de 3 x 3 m are o suprafață de 9 m². Pe hârtie pare aproape de cei 9,6 m² calculați mai sus. În practică, diferența dintre 3,0 m și 3,7 m pe direcția lungă este exact diferența dintre o masă care se folosește firesc și o masă în care oamenii se lovesc de margini.
Dacă pui o masă de 200 cm într-un spațiu de 300 cm, îți rămân 100 cm pentru ambele capete, adică 50 cm pe fiecare parte. În 50 cm nu intră un scaun normal tras înapoi. Intră, cel mult, un scaun împins aproape complet sub masă, iar persoana de la capăt va trebui să iasă „în diagonală”, cu scaunul ridicat sau cu masa împinsă.
Pe lățime, o masă de 90 cm într-un spațiu de 300 cm îți lasă 210 cm, adică 105 cm pe fiecare parte. Pare acceptabil, dar aici apare problema picioarelor pavilionului și a faptului că 3 x 3 m este adesea folosit cu intrări pe două laturi. Când deschizi un perete lateral sau ridici o ușă, fix în acel spațiu ar trebui să circule oamenii.
Se poate folosi 3 x 3 m pentru opt persoane, dar numai cu compromisuri clare. Masa trebuie să fie mai scurtă, în jur de 160–180 cm, scaunele trebuie să fie înguste, iar capetele mesei fie se evită, fie se rezolvă cu bănci, care împing zona de mișcare mai mult spre interior. Funcționează, dar nu este varianta pe care o alegi dacă vrei o masă care să dureze ore fără să simți că spațiul te împinge înapoi.
Calculul minim pentru o masă rotundă de 8 persoane
Masa rotundă are un avantaj social: oamenii se văd mai bine, conversația curge altfel, iar nimeni nu stă la „capăt” ca într-o masă de protocol. Din punct de vedere al spațiului, însă, un disc are nevoie de o „coroană” egală de jur împrejur. Dacă masa are 160 cm diametru, iar tu adaugi o margine de utilizare de 85–90 cm, ajungi la un diametru total de aproximativ 160 cm plus 180 cm, adică 340 cm.
Asta înseamnă că un pavilion pătrat de 3 x 3 m este, matematic, sub necesar, iar unul de 3,5 x 3,5 m ar fi mai aproape de un minim funcțional. În dimensiunile standard, un pavilion de 3 x 4,5 m permite o masă rotundă de 150–160 cm plasată astfel încât să rămână un culoar mai generos pe o parte, lucru foarte util pentru servire.
Aici mai apare o subtilitate: masa rotundă îți cere scaune distribuite uniform. Dacă pavilionul are picioare în colțuri, scaunele din diagonale ajung mai aproape de structură, iar oamenii simt, în spate, acea senzație că stau „lipiți” de marginea pavilionului. De aceea, pentru o masă rotundă de opt persoane, o amprentă de 3 x 4,5 m este, din nou, o alegere mai sigură decât 3 x 3 m.
Spațiul minim recomandat în funcție de scenariu
Dincolo de calcule, merită să alegi un răspuns care poate fi aplicat rapid în viața reală. Dacă obiectivul este să ai o masă de opt persoane cu scaune normale, care să permită intrare, ieșire și un minim de trecere, dimensiunea minimă utilă se învârte în jurul unei amprente de aproximativ 3 x 4,5 m. Aceasta nu este o cifră arbitrară, ci un fel de prag sub care apar fricțiuni repetate, iar peste care lucrurile devin firești.
Dacă vrei să păstrezi în pavilion și un spațiu pentru servire, un colț de depozitare temporară sau o mică zonă de relaxare, atunci dimensiunea se duce natural spre 3 x 6 m. Nu pentru că masa ar crește, ci pentru că evenimentul crește. O masă pentru opt oameni rareori înseamnă doar opt scaune și o masă. Înseamnă sticle, platouri, o persoană care se ridică des, un copil care se strecoară, o tavă care vine din bucătărie, o umbrelă de lumină seara. Spațiul suplimentar nu e lux, e fluiditate.
Când devine relevant un pavilion pliabil
Când spațiul este limitat sau când vrei flexibilitate, apare tentația de a alege un pavilion pliabil. Avantajul este clar: montaj rapid, transport ușor, posibilitatea de a-l muta în curte după soare și vânt.
Din perspectiva spațiului minim, însă, trebuie privit cu atenție un detaliu: pereții și cadrul unui pavilion pliabil au adesea puncte de întărire, îmbinări și picioare care intră în zona utilă. Asta nu înseamnă că este mai prost, ci că, la dimensiuni mici, fiecare centimetru contează.
Pentru o masă de opt persoane, un pavilion pliabil de 3 x 3 m rămâne, în majoritatea cazurilor, o soluție de compromis, bună pentru mese scurte, pentru o pauză de prânz sau pentru situații în care circulația în jurul mesei nu este esențială. Dacă vrei să stea opt persoane două, trei ore fără stres, un pliabil de 3 x 4,5 m sau de 3 x 6 m se potrivește mult mai bine cu realitatea corpului uman și a mișcărilor de la masă.
Detaliile care schimbă, pe tăcute, spațiul necesar
Nu doar dimensiunile de pe etichetă contează. Sunt câteva situații în care un pavilion aparent suficient devine insuficient.
Intrarea și axa de circulație
Oamenii intră, ies, trec cu farfurii. Dacă intrarea este pe latura scurtă a pavilionului și masa este așezată pe lungime, capătul mesei poate bloca intrarea sau o poate face incomodă. În mod practic, merită să ai o „axă” de circulație, o zonă care rămâne liberă. Într-un pavilion de 3 x 4,5 m, această axă se poate obține ușor prin plasarea mesei ușor decalat, astfel încât să ai pe o parte un culoar mai lat.
Într-un pavilion de 3 x 3 m, orice decalăre înseamnă că pe cealaltă parte nu mai rămâne loc nici pentru scaune, nici pentru mișcare. De aceea, 3 x 3 m forțează simetria, iar simetria, de multe ori, strică circulația.
Tipul de scaune
Scaunele cu brațe sunt comode, dar cer lățime. Un scaun de 60–65 cm lățime „mănâncă” spațiu la masă și la mișcare. Dacă pui opt astfel de scaune, masa trebuie să fie mai lungă sau oamenii se vor înghesui. În plus, când scaunul se trage înapoi, brațele se lovesc mai ușor de picioarele pavilionului sau de pereții laterali.
Scaunele înguste, de 45–50 cm, îți permit să reduci lățimea efectivă a zonei de ședere. Dacă urmărești un minim strict, scaunul este, uneori, mai important decât masa.
Băncile și soluțiile mixte
Băncile reduc un tip de spațiu și cresc altul. Reduc spațiul pentru tragerea individuală a scaunului, fiindcă banca se mișcă mai rar și, în general, se împinge sub masă. În schimb, banca cere loc pe lungime, iar oamenii se ridică mai greu din mijloc, dacă banca este plină. Pentru opt persoane, băncile pe laturile lungi și scaune la capete pot face posibil un pavilion mai mic, dar schimbă dinamica mesei. Este o alegere bună pentru familii, mai puțin bună pentru o masă formală.
Un exemplu concret de dimensionare, fără teorie inutilă
Să presupunem că ai o masă dreptunghiulară de 200 x 90 cm și scaune standard de terasă. Vrei ca oamenii să poată sta, iar cineva să poată trece măcar pe o parte cu o tavă. Alegi să lași, în jurul mesei, o margine de utilizare de aproximativ 90 cm pe laturi și 85 cm la capete. Spațiul ocupat devine, aproximativ, 370 x 270 cm.
Dacă pavilionul este de 3 x 4,5 m, ai 450 cm pe lungime. După ce pui cei 370 cm, îți rămân 80 cm. Poți distribui această diferență ca să creezi intrarea și un mic spațiu liber la celălalt capăt. Pe lățime, ai 300 cm.
După ce pui cei 270 cm, îți rămân 30 cm. Asta pare puțin, dar aici se vede de ce calculele trebuie citite cu realism. Cele 270 cm sunt o medie. Într-o seară obișnuită, scaunele nu sunt toate trase la maximum simultan. În plus, poți crea un culoar mai lat pe o parte și mai strâns pe cealaltă, iar oamenii vor folosi instinctiv partea mai lată.
Într-un pavilion de 3 x 3 m, aceeași masă îți lasă pe lungime doar 30 cm diferență, ceea ce înseamnă că, practic, capetele vor fi în tensiune permanentă. O masă se poate pune, dar evenimentul nu se așază.
Spațiul minim pe care îl simți ca minim, nu ca pedeapsă
Dacă ar fi să răspund cu o singură propoziție, fără să te oblig la calcule, aș spune așa: pentru o masă de 8 persoane, cu scaune normale și cu un minim de circulație, ai nevoie de un pavilion de cel puțin 3 x 4,5 m, adică de aproximativ 13,5 m², ca să poți folosi masa firesc. Sub acest prag, intri în zona în care fiecare detaliu trebuie micșorat, iar confortul devine un joc de compromisuri.
Apoi, dincolo de minim, apar situațiile în care spațiul suplimentar schimbă atmosfera. La 3 x 6 m, masa de opt devine doar o parte a scenei. Rămâne loc pentru servire, pentru o persoană care se plimbă, pentru o mică zonă de depozitare, pentru un colț de lumină. Oameni care, altfel, s-ar ridica și ar pleca după o oră, rămân, pentru că spațiul nu îi obosește.
Observații practice despre amplasare, care influențează spațiul util
Un pavilion montat pe iarbă moale se simte mai mic decât același pavilion montat pe o terasă dreaptă, fiindcă scaunele „intră” în sol, se mișcă greu și oamenii își adaptează poziția. În plus, dacă pavilionul este prins cu corzi sau greutăți, aceste ancoraje pot ocupa exact zonele pe unde vrei să treci. La dimensiuni minime, ancorarea devine, paradoxal, o problemă de spațiu, nu doar de siguranță.
De asemenea, trebuie luată în calcul și înălțimea laterală. Unele pavilioane au pereți care coboară în pantă sau au elemente textile care reduc, aproape psihologic, spațiul. O masă poate să încapă, dar dacă pânza atinge spatele cuiva, senzația de înghesuială apare imediat. Un pavilion cu pereți verticali sau cu margini ridicate păstrează zona de ședere mai liberă.
Un răspuns clar, adaptat realității
Când pui în balanță toate aceste elemente, spațiul minim util pentru un pavilion cu masă de 8 persoane se așază în jurul dimensiunii 3 x 4,5 m, cu mici variații în funcție de forma mesei și de tipul scaunelor. Dacă masa este rotundă și are diametru mare, ai nevoie de mai mult pe lățime. Dacă masa este dreptunghiulară și scaunele sunt înguste, poți coborî ușor, dar vei simți imediat limita.
Masa de opt oameni este o mică comunitate, chiar și pentru o seară. Spațiul în care o așezi decide dacă se simte ca o întâlnire caldă sau ca o negociere de coate. Un pavilion ales cu un minim realist nu îți promite perfecțiune, dar îți dă un lucru foarte prețios: gesturi care curg fără să fie corectate de fiecare dată de lipsa de loc.
-
Uncategorizedacum 5 zileXiaomi Fan Festival 2026: viață inteligentă fără efort și produse reduse cu până la 50%
-
Afaceriacum 3 zileThe List Estates anunță lansarea proiectului rezidențial Șerban Vodă 90, dezvoltat de Memaar Capital, în zona centrală a Bucureștiului
-
Afaceriacum 6 zileSe lansează IubimTimisoara.ro – platformă online dedicată promovării orașului, afacerilor și comunității locale din Timișoara
-
acum 2 zileLansare oficială la București: Albumul „Pe Argeș în sus” promovează patrimoniul cultural și identitatea națională
-
Afaceriacum 15 oreTransportul molozului – soluție necesară pentru desfășurarea eficientă a lucrărilor de construcții
-
Afaceriacum 15 oreÎnchirierea containerelor pentru deșeuri – soluție eficientă pentru organizarea lucrărilor
-
Afaceriacum 15 oreColectarea deșeurilor din carton – element esențial în organizarea activităților comerciale
-
Afaceriacum 15 oreLion Rent și serviciile de mașini de închiriat – soluții moderne pentru mobilitate eficientă

