Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar urma să se discute despre posibilitatea schimbării premierului Viorica Dăncilă.
Liderul PSD i-ar putea cere demisia la următoarea şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, pentru a forţa în acest fel acţiunea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid.
Acesta ar fi unul dintre scenariile luate în calcul la vârful partidului, prin care Dragnea ar încerca să repare imaginea executivului după violenţele din 10 august şi să mute atenţia pe subiectul suspendării preşedintelui Iohannis, în contextul atmosferei tensionate din partid după scrisoarea în care fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, i-a solicitat demisia liderului PSD.
Liviu Dragnea a pregătit terenul unei eventuale acţiuni de suspendare imediat după violenţele din 10 august, reaminteşte G4Media. Pe data de 11 august, Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis într-o postare pe Facebook că „este sponsorul politic al violenţei şi al manifestărilor extremiste” şi îl acuză că „prin cererea adresată Parchetului de a ancheta jandarmii, el timorează forţele de ordine, aşezându-se cu premeditare de partea grupurilor agresoare”. Dragnea mai scrie în postara de pe FB că „declaraţia preşedintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorităţii statului şi un îndemn la reluarea violenţelor la protestul anunţat pentru sâmbătă, cu scopul vădit de răsturnare a Guvernului actual şi înlocuirea lui cu „Guvernul său”.
Citeşte şi: Cine sunt cei 3 PSD-işti care se luptă pentru scaunul Vioricăi Dăncilă şi cine este favoritul lui Dragnea
IasiAZI.ro