Diferenţele de opinie nu pot justifica niciodată violenţa, a trasmis PSD, într-un comunicat de presă. Partidul susţine că „declaraţia preşedintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorităţii statului şi un îndemn la reluarea violenţelor la protestul anunţat pentru sâmbătă, cu scopul vădit de răsturnare a Guvernului actual şi înlocuirea lui cu „Guvernul său”, aşa cum a mai procedat o dată în acest mandat”.
Liviu Dragnea a publicat comunicatul şi pe contul său de Facebook, aceasta fiind prima reacţie a liderului PSD pe reţeaua de socializare după evenimentele care au zguduit ieri seara întreaga ţară şi nu numai.
„În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de preşedinte al PSD, vreau să asigur toţi cetăţenii României că Parlamentul nu va îngădui nicio clipă, nimănui, să dizolve democraţia, să suspende drepturile şi libertăţile individuale, să schimbe rezultatul alegerilor şi să răstoarne, prin violenţă, ordinea în statul român”, a scris Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.
Totodată, preşedintele PSD nu uită în mesajul său să-l atace pe preşedintele României, Klaus Iohannis
„Cel mai grav dintre toate, însă, este mesajul iresponsabil al preşedintelui Iohannis de vineri seara, în care critică intervenţia jandarmilor, deşi aceştia şi-au făcut datoria potrivit legii şi au luat toate măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice. Declaraţia preşedintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorităţii statului şi un îndemn la reluarea violenţelor la protestul anunţat pentru sâmbătă, cu scopul vădit de răsturnare a Guvernului actual şi înlocuirea lui cu „Guvernul său”, aşa cum a mai procedat o dată în acest mandat”, a scris Liviu Dragnea.
Vă prezentăm mai jos declaraţia integrală.
Evenimentele violente din Piaţa Victoriei din seara zilei de 10 august nu pot fi încadrate în nicio formă de democraţie.
Diferenţele de opinie nu pot justifica niciodată violenţa.
E grav că astfel de acte de agresiune au fost precedate de îndemnuri, provocări sau chiar de implicarea directă a unor partide politice din Opoziţie.
Cel mai grav dintre toate, însă, este mesajul iresponsabil al preşedintelui Iohannis de vineri seara, în care critică intervenţia jandarmilor, deşi aceştia şi-au făcut datoria potrivit legii şi au luat toate măsurile necesare pentru restabilirea ordinii publice.
Declaraţia preşedintelui Iohannis este practic un act de subminare a autorităţii statului şi un îndemn la reluarea violenţelor la protestul anunţat pentru sâmbătă, cu scopul vădit de răsturnare a Guvernului actual şi înlocuirea lui cu „Guvernul său”, aşa cum a mai procedat o dată în acest mandat.
Prin această atitudine, preşedintele Iohannis dovedeşte încă o dată că este sponsorul politic al violenţei şi al manifestărilor extremiste. Mai mult, prin cererea adresată Parchetului de a ancheta jandarmii, el timorează forţele de ordine, aşezându-se cu premeditare de partea grupurilor agresoare, împotriva instituţiilor pe care Constituţia îi cere să le sprijine.
IasiAZI.ro