Eveniment
Nu cumva am emigrat din Romania in Romania?/”CANADIAN AND ROMANIAN CORRUPTION HELP THE RUSSIANS”
Numele meu este Gheorghe Barbu (nascut in comuna Cornu Judetul Prahova, cea cu « girofar ») si in anul 2004 am emigrat impreuna cu fosta sotie in Canada. De ce am emigrat? De “binele” facut intregii Romanii de catre “oamenii de bine”…si pentru ca nu am vrut…”sa ma descurc”; consideram ca era si inca este o ofensa adusa memoriei celor ce s-au sacrificat in Decembrie 1989, “descurcatul”. Nu pentru asa ceva se murise daca ne aducem bine aminte…(capitolul Decembrie 1989 si anul 1990 il voi trata separat pentru a face legatura cu decizia de a parasi tara).
Faptele si evenimentele ce urmeaza sa vi le relatez alcatuiesc ceva ce depaseste orice inchipuire in materie de meschinatate si machiavelism dar dupa cum bine se stie “scopul sau interesul scuza mijloacele”asa ca totul poate parea “scuzabil”…desi se identifica foarte bine cu… “crima cu premeditare”. Cativa prieteni mi-au sugerat sa scriu o carte iar altii au fost de parere ca s-ar putea realiza un film dramatic cu nuante comice pe alocuri…
Initial am aterizat la Montreal iar dupa trei ani ne-am mutat la Toronto datorita faptului ca ofertele de munca erau mai numeroase decat la Montreal si in acelasi timp accederea in ordinul meu profesional tehnic vorbind mi s-a parut ceva mai accesibila. Mi s-a parut intr-adevar caci mai tarziu dupa ce am terminat cerintele academice (adica completarea de cursuri la nivel universitar) a trebuit sa fac fata procesului de « articling » sau pe romaneste stagiatura supervizata iar din acest punct a inceput « calvarul ». E mult sau putin spus “calvar” va voi lasa pe dumneavoastra sa apreciati dupa ce veti fi terminat de analizat toate aceste intamplari…
In anul 2009 m-am angajat la o firma multinationala de engineering (MMM Group) cu promisiunea ca voi face stagiatura (“articling”) incepand cu luna ianuarie 2010 pentru a accede in ordinul profesional.
Toate bune si frumoase pana la momentul depunerii primului raport tehnic ce trebuia verificat de catre un monitor desemnat de catre asociatie pentru a avea un control mai eficient asupra “evolutiei profesionale” a stagiarului. In urma acestui raport am primit o scrisoare (atat eu cat si supervisorul meu, prin August 2010) care ma atentiona ca sunt “pe aratura”…adica proiectele prezentate nu erau cu specific de cadastru (legal) cum ar fi trebuit si erau mai mult din domeniul topometriei ingineresti si acest lucru nu conducea in directia specificului asociatiei topometrilor cadastristi.
Ce era de facut in asemenea situatie mai ales ca se semnasera niste intelegeri (agreements) intre mine, angajator si asociatia profesionala cu obligatii foarte bine definite pentru fiecare in parte. Am discutat direct cu seful meu (supervisor) intrebandu-l ce este de facut? Raspunsul a fost unul complet naucitor: “I do not care about you”…adica, nu imi pasa de ceea ce am semnat cum ar veni…Am ramas mut de uimire si pe moment ma intrebam daca nu cumva am emigrat din Romania in Romania…Si cei ce au facut acest pas stiu foarte bine ca este foarte foarte costisitor ca de altfel si faptul ca scolile in Canada nu sunt gratuite.
Care era “mobilul crimei”? Daca nu indeplineai conditiile impuse de asociatie (proiecte cu tematica cadastrala), stagiatura de la un an si jumatate minimum se putea prelungi pana la patru ani maximum dar pe toata aceasta perioada erai mentinut la un salariu sub nivelul tau de pregatire academica si experienta asta pentru faptul ca cineva (in cazul de fata seful meu direct) isi pierdea din timpul pretios ca sa iti mai arate una alta sau sa iti mai explice cate ceva. Practic nu se intampla nimic din toate astea dar firma avea tot interesul sa te mentina in aceasta stare facand profit (indirect si managerii primeau bonusuri) pe seama “idiotului util”.
Mai tarziu aveam sa aflu ca aceste lucruri erau stiute de catre asociatia profesionala dar se prefera solutia “batista pe tambal”. De ce? Pentru ca firmele mari erau sponsorii principali al anumitor evenimente organizate de asociatia ce trebuia sa vegheze inainte de toate la ceea ce se numeste Codul de Etica Profesionala.
Si atunci trebuiau inchisi ochii la anumite reglementari…Aveam sa aflu pe pielea mea ca practic ei controlau asociatia din umbra si ca ceea ce era afisat la vedere era pentru naivi: regulamente, cod de etica profesionala etc. Mai pe scurt asociatia mi s-a devoalat a fi un fel de P.C.R. organizat pe esaloane de decizie si influenta dar cu un fir de control central detinut de “masculul alfa”.
Fiind prins intre ciocan si nicovala m-am decis sa imi aman aceasta stagiatura (in care oricum nu se facea ceea ce ar fi trebuit facut) ramanand ca sa continui sa lucrez pentru firma pe aceeasi pozitie de sef de echipa dar cu o cerinta minora de modificare a salariului meu pe considerentul ca nu mai este nevoie ca cineva sa isi piarda timpul pretios pentru asa numita stagiatura.
La auzul acestei cerinte normal ca s-au opus din rasputeri atat seful meu direct cat si vicepresedintele departamentului incercand sa ma convinga pe toate caile ca este in interesul meu sa continui stagiatura (teama era sa nu se creeze un precedent, acum este deja creat). Nu va apuca putin rasul?
“Interesul meu”…al lor fiind foarte bine camuflat de bunele intentii. Au avut loc vreo trei intalniri consecutive pentru convingerea mea pe cale amiabila. La prima intalnire pe care am avut-o cu vicepresedintele companiei (el fiind elevetian la origine) intre patru ochi i-am adus in atentie faptul ca nu doresc sa fac un lucru de mantuiala si ca seful meu direct trateaza cu superficialitate stagiatura mea. Totodata am amintit faptul ca exista un contract si o conventie semnate de toate partile si care au efecte juridice in orice tribunal si ca nu doresc sa se ajunga aici pentru ca ar fi dezonorant pentru firma cat si pentru asociatia profesionala. Tot la aceasta intalnire incercand sa mai destind atmosfera i-am povestit cum ca eu de regula pentru a ma proteja de orice abuz port cu mine in permanenta doua pistoale imaginare: unul cu cartuse oarbe care face doar galagie in sensul de vorbe aruncate, negociere etc. fara efecte majore si unul cu cartuse de razboi si ca acesta reprezinta legea si dupa cum bine se stie deciziile tribunalelor pot avea caracter punitiv. In fapt eu cautam niste garantii ca lucrurile se vor face asa cum ar fi trebuit iar din partea companiei nu se dadeau semne ca cineva si-ar asuma aceasta obligatie lucru care m-a determinat sa imi mentin pozitia initiala de a amana stagiatura.
A doua zi am avut o intalnire asa ca sa fie la numar dar nu pentru a clarifica ceva in sensul celor prezentate mai sus. Ne-am despartit amiabil ramanand ca fiecare din parti sa mai reflecteze…
A treia zi in schimb la orele 7:40 A.M. am fost sunat de catre secretara asociatiei profesionale (de reguala programul il incepe la orele 8:30 a.m. sau chiar 9:00 a.m. exact cu 20 de minute inainte sa ajung la serviciu unde eram asteptat de seful meu direct si de vicepresedintele companiei) ca sa imi comunice ca sunt pe drumul cel bun si ca are pentru mine “o veste minunata”. Despre ce veste era vorba va veti intreba…
Despre faptul ca un examen de verificare pe parcurs fusese trecut cu brio de catre mine. Apropoul era foarte clar adica sa continui stagiatura pentru ca totul este bine sau altfel spus”totul e minunat”. Ajung la birou in cele din urma. Sefii mei erau tot un zambet si frecandu-si mainile ma intreaba: “Ei te-ai mai gandit ramai in continuare stagiar?” Iar eu tot surazand le raspund sec: “Nu pot continua stagiatura in conditiile in care nimeni nu isi asuma o schimbare de atitudine fata de conventia semnata si fata de regulamentele asociatiei profesionale”.
La auzul acestei fraze brusc s-au schimbat la fata si mi-au spus ca nu pot ramane in firma pe pozitia de sef de echipa si ca daca nu accept sa continui stagiatura in aceeasi termeni TREBUIE sa demisionez. Desi legea imi permitea sa aman stagiatura (un an de zile) nu intelegeam de ce eram fortat sa o continui. Apoi am intrebat daca pot vorbi cu CEO-ul companiei pentru a-i aduce la cunostinta faptul ca este ilegal ce mi se cere.
La faza asta au facut ochii si mai mari la mine si m-au apucat de brate incadrandu-ma si spunandu-mi ca nu voi iesi afara din firma fara sa aibe in mainile lor demisia mea. Penibilul situatiei era destul de mare si am acceptat propunerea lor ilegala de a ajunge la biroul resurse umane pentru a discuta legalitatea acestei decizii.
De la etajul trei pana la parter am luat liftul fiind in permanenta incadrat si tinut de brate ca nu cumva sa fug ma gandesc si sa nu ies din firma fara a avea domniile lor demisia mea scrisa. Erau destul de multe camere de luat vederi si nu intelegeam de unde venea atata curaj din partea zbirilor…Mai tarziu aveam sa aflu…
Aici ar fi trebuit sa intalnim o doamna care se ocupa de asa ceva numai ca nefiind pe moment in birou ni s-a spus ca trebuie sa asteptam circa 5-10 minute. Tot la parterul imobilului se afla un mic bufet cu autoservire si am dorit sa ies ca sa cumpar o cafea daca tot trebuia sa asteptam. Cand am incercat sa deschid usa sefii mei s-au postat instant in fata usii nepermitandu-mi sa ies din acel birou. Sincer imi venea sa rad de penibilul situatiei dar in acelasi timp ma gandeam ce si cum gandesc ei despre toate aceste abuzuri facute cu buna stiinta. Ar fi trebuit sa sun la Politie pentru ca ceea ce mi se intampla nu era altceva decat “sechestrare de persoane” dar cu mintea mea de “idiot util” m-am gandit la domniile lor si la faptul ca mai devreme sau mai tarziu urma sa ne intalnim la reuniunile asociatiei profesionale si atunci cum ne-am mai fi putut privi in ochi unii pe ceilalti? In loc sa sun Politia am sunat asociatia profesionala dar nu am apucat sa prezint prea mult situatia deoarece intre timp aparuse “mediatorul” de la biroul de resurse umane.
Nu am dorit sa stam toti la masa pentru ca sincer incepuse sa ma ia greata de toata mascarada aia si am solicitat sa se prezinte separat faptele ramanand ca “mediatorul” sa se pronunte. Dupa ce am prezentat si eu situatia asa dupa cum am expus-o mai sus doamna mi-a spus ca nu exista nicio solutie si ca trebuie sa demisionez. Am intrebat-o daca are cunostinte generale despre legislatia canadiana si mi-a raspuns surazand ca nu, eu incercand prin aceasta intrebare sa o atentionez ca ceea ce se petrecea sub ochii ei era sub incidenta codului penal Canadian.
In acest context aveam de-a face cu sechestrarea de persoane cat si redactarea unui document oficial (scrisoarea de demisie) intr-o stare de presiune (amenintarea ca nu pot iesi din firma fara sa imi dau demisia scrisa) era lovita de nulitate juridica (in engleza se numeste duress) si ca de asemenea este sub incidenta codului penal Canadian.
Doamna Ta caci despre ea este vorba (o sa descoperiti numele fiecaruia in parte rasfoind putin dosarul) zambind la mine imi spune ca trebuie sa imi scriu demisia. Am scris-o ca sa pot iesi din cladire si a fost acceptata ca atare . Veti avea o mare surpriza citind scrisoarea mea de demisie…Documentul astfel semnat a fost inmanat apoi sefilor care asteptau infrigurati pe hol si dusi au fost. Am ramas putin de vorba cu aceasta doamna explicandu-i in aceeasi maniera cum ii explicasem vicepresedintelui companiei ca in situatii de criza sunt determinat sa folosesc cele doua pistoale imaginare din dotare. Si ca ar fi bine sa se revina la masa negocierilor inainte ca sa ajung la tribunal pentru toate abuzurile indurate atat de ordin penal cat si civil. Doamna Ta a fost destul de amabila si a facut acest gest minimal pentru a mai discuta odata cu vicepresedintele iar raspunsul a venit prompt cum ca nu se accepta nicio modificare: adica trebuie sa continui stagiatura fara niciun fel de garantii si fara a mi se oferi alternativa de a lucra pur si simplu pe pozitia de sef de echipa pe o perioada de un an de zile. Altfel spus: “ primesc sa se schimbe ceva pe ici pe colo prin partile esentiale, dar sa nu se modifice nimic”. Mentionez ca toate aceste lucruri se petreceau in jurul orei 8.30 a.m. pe data de 20 Octombrie 2010.
Am predat apoi echipamentul si cardul magnetic de acces in companie si am plecat mai departe cu gandul de a prezenta situatia in fata asociatiei profesionale pentru ca se depasise orice norma de etica profesionala si nu numai, deja se ajunsese in sfera penalului.
Am ajuns la asociatie undeva dupa pranz si am avut o discutie libera as putea spune cu secretarul general al asociatiei prezentand toate fatetele situatiei. Spre surprinderea mea acesta imi spune ca a fost deja sunat si ca i s-a spus o alta poveste desi scrisoarea de la monitor o avea si domnia lui deci nu era ceva nou faptul ca ceea ce eu faceam in cadrul acelei firme nu era decat o pierdere de vreme nerespecatandu-se coventia
semnata intre cele trei parti.
Imi luasem o margine de siguranta oarecare si urma ca in dupa amiaza aceleiasi zile sa merg la un interviu la o alta companie. Nu inainte de a parasi biroul secretarului general al asociatiei am fost intrebat: “unde ai de gand sa mergi dupa acest episod?” iar eu nedorind sa dau detalii ca voi avea un interviu pentru o noua angajare am raspuns sec: “nu stiu sigur ce voi face”. Practic in acel moment incepeam sa vad fata adevarata a asociatiei asa zise profesionale. Pierdusem increderea ca vor face ceea ce trebuia facut: chemarea celor doi fosti sefi in fata comitetului de disciplina si medierea acestei situatii. Eram doar un cetatean Canadian de mana a doua.
Eram in dupa amiaza aceleasi zile de 20 Octombrie 2010 orele 2 p.m. cand parasind sediul asociatiei profesionale si cautand cheile de contact ale masinii in buzunarul pantalonilor gasesc un SD card care apartinea unei unitati GPS si continea date legate de un proiect la care lucrasem cam 4 zile deci erau o gramada consistenta de coordonate stocate pe acel card si care apartineau firmei MMM Group. Normal ca nu doream sa fiu acuzat pe nedrept ca mi-as fi insusit acel card, asa ca primul gand a fost sa ajung inapoi la firma si sa-l predau direct managerului de proiect care intamplator nu era niciunul din sefii cu care avusesem conflictul de munca. Totodata imi faceam vise ca voi putea vorbi cel putin cu acesta ca de la om la om si sa-i explic ca este rusinos ceea ce se intampla si ca ar fi de dorit sa se evite partea emotionala si sa gandim putin la rece situatia. Numai ca situatia era deja gandita “la rece”…si “foarte la rece”.
Ajungand la sediul firmei MMM Group (pereti din sticla si cadre) in jurul 2:30 p.m. pana sa intru in holul de la parter am fost vazut pe geam de catre o doamna de la biroul de resurse umane care m-a intampinat la usa biroului intrebandu-ma ce este cu mine. I-am explicat ca am gasit un SD Card care trebuie sa il inmanez personal d-lui Jeff Fee pentru a fi sigur ca nu va fi pierdut sau ratacit pe undeva. Am fost invitat in birou (accesul se facea numai cu un card magnetic lucru pe care eu il predasem in dimineata aceleaiasi zile) si de aici in alt birou mai mic si mi s-a spus sa astept ca in cateva minute va cobora persoana dorita. Un lucru mi s-a parut curios ca fiind ora 2:45 p.m. biroul de resurse umane era cam gol dar in acelasi timp am zarit si o fatza noua pe care nu o vazusem niciodata. Aveam sa aflu mai tarziu cine era de fapt…si ce rol a jucat in derularea evenimentelor. M-am asezat pe un scaun si mi-am scos telefonul mobil pentru a anunta patronul firmei unde ar fi trebuit sa ma angajez ca voi intarzia putin si sa imi cer scuzele de rigoare pentru ca a intervenit acest fapt neprevazut.
Nu cred sa fi trecut mai mult de 5 minute de la momentul intrarii mele in sediul firmei, intrarea mea in biroul de resurse umane plus tentativa de a telefona, cand la un moment dat se deschide usa si in fata mea doi civili si doi ofiteri de politie mi se adreseaza pe un ton dur sa ridic mainile apoi sa le duc la spate si ca sunt arestat cum ca as fi proferat amenintari cu moartea la adresa sefilor mei cu care avusesem conflictul de munca si ca am pistoale la mine etc.
Pe moment am crezut ca ma aflu la camera ascunsa (banuiesc ca ati vazut multe gaguri care se fac cu ajutorul politiei pe la emisiunea aceea simpatica “Just for Laughs”) dar dupa cateva secunde am realizat ca jucam in filmul “SET UP” sau pe romaneste “CAPCANA”.
Normal ca apoi s-a procedat ca la carte: am fost incatusat, perchezitionat peste tot (nu s-au gasit asa zisele pistoale) si dus in masina politiei care astepta cuminte afara si de aici puteam fi vazut pe geam de multi colegi iar unii se uitau mirati neintelegand nimic pentru ca eu fiind o fire destul de deschisa le mai spuneam cate un banc etc. Catusele au fost stranse cu simt de raspundere patriotic pentru ca in cateva minute de asteptare mainile se facusera albastrii si nu intelegeam de ce nu se face o confruntare pe loc pentru a evita toata mascarada asta. Ceva mai tarziu aveam sa aflu “mobilul crimei”…L-am rugat pe ofiterul de politie sa imi slabeasca putin catusele pentru ca risc sa imi pierd mainile definitiv lucru pe care l-a facut…Dupa vreo 30 de minute de asteptare in masina a venit ofiterul insarcinat cu ancheta si am plecat spre sectia de politie.
Dupa parerea mea a durat cam vreo 15-20 de minute pana am ajuns la sectia de Politie. In timpul deplasarii catre sectie eram interogat in timp ce masina mergea fara a fi avertizat. Un lucru foarte interesant de mentionat ca atunci cand ofiterul inregistra dialogul nostru (eu nestiind ca inregistreaza convorbirile) acesta schimba intonatia vocii si asa mi-am dat seama ca ceva se intampla (am uitat sa va mentionez faptul ca ma ocup de muzica si ca probabil urechea mea muzicala m-a ajutat sa identific acest mic detaliu).
Ajungand la sediul politiei am fost introdus intr-o celula, mi s-au luat cureaua si sireturile de la pantofi (cei ce au facut armata stiu despre ce vorbesc acum) si mi s-a spus sa astept pentru ca voi fi eliberat in cateva ore.
Ce se intampla de fapt in cele cateva ore? Erai verificat pe toate partile daca ai antecedente daca ai fost vreodata depistat cu droguri etc. plus confectionarea dosarului preliminar cu definirea capetelor de acuzare.
Dupa vreo trei ore de asteptare in celula mi se spune ca nu mai este nevoie de catuse si ca trebuie sa urmez un domn sa semnez ca am luat la cunostinta de acuzatiile ce mi se aduc si ca promit sub semnatura privata ca ma voi prezenta la prelevarea amprentelor plus fotografii (fata, spate si profil) si ca totodata imi iau angajamentul sa apar la tribunalul din NEWMARKET la data de 17 Noiembrie 2010. Ce puteai sa mai zici sau sa faci in acest context decat sa te supui legii…
Eram complet buimacit de turnura evenimentelor iar bomboana pe coliva a fost pusa cand am ajuns acasain seara aceleasi zile fatidice de 20 Octombrie 2010 cand fosta sotie mi-a spus simplu dupa 10 ani petrecuti impreuna ca: “ar fi mai bine sa ma arunc de la etaj (stateam la etajul 11) pentru ca viata mea in Canada este pecetluita si ca voi fi considerat un paria permanent”. Degeaba am incercat sa-i explic ca totul este o neintelegere si ca voi demonstra acest lucru in tribunal.
Acum nu ramasese altceva de facut decat sa caut un avocat caruia sa-i spun de-a fir a par ce s-a intamplat cat si temerile mele ca ceva nu este in regula. Am sunat cativa avocati si surprinzator nimeni nu dorea sa ia cazul. In cele din urma gasesc un avocat destul de incercat avand si o varsta inaintata aproape 85 de ani care a a fost de accord sa preia cazul. Am semnat un contract am platit si un avans destul de consistent si in urma scrisorilor schimbate intre acesta si avocatul firmei aveam sa aflu “lucruri traznite” cum ca eu as fi spus doamnei Ta (cea de la resurse umane) ca detin doua pistoale unul mai mic (cam 20 de cm) cu cartuse
oarbe pentru sefii cu care eram in conflict direct si unul mai mare (cam 40 de cm, lungimea pistolului reiese din marturia acesteia data in fata politiei) cu cartuse normale pentru guvernul Canadei sau Guvernatorul General al Canadei aici nu prea a inteles ea bine ce as fi zis la momentul demisiei mele si mai mult decat atat as fi avut si o lista asupra mea cu cateva agentii guvernamentale cu care eu as fi fost in conflict.
Va dati seama ca sa auzi asa ceva ramai blocat te ciupesti de fata si nici nu mai stii ce sa mai crezi: te afli in realitate sau intr-o atmosfera kafkiana? La vederea acestor acuzatii avocatul meu zambeste si imi spune: “Nu te teme d-le Barbu aceasta este procedura standard in Canada pentru a se scapa de incomozi”.
In acel moment se prabusea “mitul CANADA” pe care il construisem cu atata pasiune si dragoste si incepeam sa realizez ca “apele linistite sunt foarte adanci”.
Mi-am luat inima in dinti si m-am dus la Consulatul Romaniei de la Toronto ca sa informez despre acest caz care avea o conotatie politica cat CANADA de mare. La auzul unor asemenea enormitati mi s-a promis de catre viceconsulul de atunci ca la prima aparitie in tribunal va veni si el sa auda cu urechile lui faimoasele capete de acuzare.
Apropiindu-se data de 17 Noiembrie (prima zi de aparitie in fata judecatorului de pace) avocatul meu imi spune ca nu ma mai poate reprezenta efectiv in tribunal dar accepta sa ma consilieze. Totodata brusc nimeni de la consulatul Romaniei nu mai raspundea la telefon si nici la e-mailuri. Simteam ca ceva se intampla undeva in spatele meu si ca exista un centru de comanda pentru toate plotogariile astea.
Intrebarea era cine avea aceasta influenta atat de puternica incat sa intimideze sau sa “motiveze” pe toata lumea pentru a fi lasat de unul singur in tribunal lipsit de o aparare eficienta.
La data prevazuta m-am prezentat la tribunal dis de dimineata pentru ca aici daca intarzii in cauze penale, risti sa faci o noapte de arest. Si cum stateam eu cumintel sa imi aud numele strigat alaturi de al Reginei (pentru ca dupa cum stiti Canada fiind monarhie constitutionala este reprezentata de catre Majestatea Sa Regina Elisabeta a-II-a in calitate de sef al statului) in formula Regina vs. Barbu Gheorghe constat ca se termina de strigat toate dosarele numai al meu era lipsa la apel.
In acel moment am realizat ca este un “dosar fabricat” si ca trebuie sa existe o conexiune. Aveam sa aflu acest lucru la un an si jumatate distanta. Judecatorul de instructie ma intreaba ce este cu mine in tribunal si ii raspund politicos ca am niste hartii care stabilesc data si ora pentru a mi se aduce la cunostinta de catre procurorul coroanei acuzatiile si probele acuzarii. Intre timp daca am fost abandonat de toata lumea incepusem sa studiez de unul singur Codul Penal Canadian si procedura adiacenta. Judecatorul foarte surprins intreaba procurorul de serviciu unde este dosarul meu si acesta dadea din umeri cum ca nu stie nimic.
Realizati penibilul situatiei?
S-a mers pe intimidarea mea si pe faptul ca scrisesem ceva in demisia mea: cum ca voi renunta la cetatenia canadiana in semn de protest pentru abuzurile la care fusesem supus de catre firma MMM Group (unul din “cuirasatele” CANADEI) si cred ca s-au asteptat ca eu sa nu mai fiu in Canada la acea ora, numai ca daca m-as fi intors candva in Canada sustragandu-ma acestui proces aveam de executat doi ani frumosi de puscarie nemaipunand la socoteala faptul ca in 1998 Romania semnase conventia de extradare cu Canada.
Asa ca daca paraseam Canada cu draga inima eram arestat de catre Politia Romana si urcat in avionul de Canada pentru a executa cei doi ani plus ca in acel moment erai deja “vopsit” pe viata plus ca trebuia sa duci in spate toate enormitatile acelea de un penibil jenant. Nu stiu pe unde te-ai mai fi putut preumbla in lumea asta cu asa o carte de vizita si cu o “coada” prefabricata de o asemenea dimensiune…Vorba lui Toma Caragiu: “ce soparla frate ca asta e ditamai crocodilul”
Numai ca D-zeu avea alt plan cu si pentru mine…Va urma. (Cristina T.).
Articolul Nu cumva am emigrat din Romania in Romania?/”CANADIAN AND ROMANIAN CORRUPTION HELP THE RUSSIANS” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?
Un pavilion bine ales nu se simte ca un cort pus peste o masă, ci ca o cameră temporară în aer liber. Diferența dintre cele două se vede imediat în gesturi: cât de natural te ridici de pe scaun, dacă poți trece pe lângă cineva fără să îl obligi să se tragă, dacă farfuria se așază fără să atingi cotul vecinului și, poate cel mai important, dacă oamenii stau relaxați sau cu umerii strânși, ca într-un compartiment de tren.
Când pui o masă pentru opt persoane sub pavilion, nu cumperi doar un acoperiș, ci un anumit grad de confort, de circulație și de libertate.
Întrebarea despre spațiul minim pare simplă, dar răspunsul are două fețe. Una este strict geometrică: câți metri pătrați încape să „închidă” o masă cu opt scaune. Cealaltă ține de felul în care oamenii folosesc spațiul: cât loc au să se ridice, unde se pune o tavă, dacă intrarea rămâne liberă, dacă mai rămâne un colț pentru un cooler, o veioză sau pentru cineva care se retrage un minut de la masă.
Un spațiu minim adevărat nu este cel în care încape, la limită, mobilierul, ci cel în care se poate trăi o masă întreagă fără ca spațiul să te certe la fiecare mișcare.
De ce spațiul „minim” nu e o cifră fixă
Când vorbim despre opt persoane, există cel puțin trei variabile care mută serios ecuația. Prima este forma mesei: dreptunghiul consumă altfel spațiul decât o masă rotundă. A doua este tipul de scaune: un scaun lat, cu brațe, cere altă respirație decât un scaun subțire, de terasă. A treia variabilă este intenția.
O masă pentru o cină liniștită are nevoie de altă margine de siguranță decât o masă pentru o petrecere în care oamenii se ridică des, se salută, aduc farfurii, se apleacă după tacâmuri, trec cu tăvi.
În practică, „minimul” se calculează pornind de la două zone diferite. Prima zonă este zona de ședere, adică masa plus spațiul necesar scaunelor. A doua zonă este zona de circulație, adică spațiul în care te poți strecura în spatele cuiva care stă jos sau în care poți deschide o intrare fără să lovești marginea mesei.
Un reper simplu pentru confort
Pentru o ședere normală, un adult are nevoie de aproximativ 55–60 cm de lățime la masă. Asta înseamnă că o masă pentru opt persoane, dacă este dreptunghiulară, va ajunge frecvent în zona de 180–220 cm lungime, cu 85–100 cm lățime. Dacă este rotundă, diametrul tipic pentru opt persoane se duce în zona de 150–180 cm, în funcție de cât de lejer vrei să fie.
Scaunul, la rândul lui, are o adâncime de aproximativ 45–50 cm. Când cineva stă, scaunul nu rămâne lipit de masă, iar când se ridică, scaunul se trage înapoi. Aici se pierde, de obicei, spațiul care îi prinde pe oameni în pavilion: scaunele au nevoie de loc să se miște, iar pavilionul are nevoie de margine ca să nu te trezești cu pânza la spate sau cu un picior de structură exact în zona în care ar trebui să treacă un om.
Pentru un minim realist, merită să gândești așa: la dimensiunea mesei adaugi, pe fiecare latură pe care stau oameni, un spațiu de aproximativ 75–90 cm. În zona aceasta intră scaunul, mișcarea de a te așeza și un culoar îngust care permite trecerea atunci când e nevoie. Dacă vrei un confort bun, adaugi mai degrabă 100–110 cm pe laturi.
Calculul minim pentru o masă dreptunghiulară de 8 persoane
O configurație clasică pentru opt persoane este cu trei persoane pe fiecare latură lungă și câte una la capete. În această variantă, masa are adesea 200 cm lungime și 90 cm lățime, valori foarte comune în mobilierul de grădină. Dacă luăm această dimensiune ca reper, spațiul de ședere se calculează adăugând marginile de utilizare.
Pe laturile lungi, unde stau câte trei persoane, scaunele trebuie să aibă loc să fie trase și să rămână o minimă „fâșie” de trecere. Dacă adaugi aproximativ 85 cm pe fiecare parte, lățimea totală ocupată de masă cu zona de utilizare ajunge la 90 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică aproximativ 260 cm.
Pe lungime, unde ai capete și laturi, tot trebuie să lași loc pentru scaun și un minim de acces. Dacă adaugi câte 85 cm la capete, lungimea totală devine aproximativ 200 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică 370 cm.
Asta înseamnă că o amprentă de aproximativ 2,6 m pe 3,7 m poate fi considerată un minim funcțional pentru o masă de 8 persoane, în sensul că oamenii se pot așeza și se pot ridica fără să fie mereu la limită. În metri pătrați, vorbim de circa 9,6 m².
În realitate, pavilionul nu este o „cutie” perfectă, iar picioarele structurii, în special la modelele cu cadru, intră în colțuri și pot reduce unghiurile utile. De aceea, o amprentă calculată la milimetru devine frustrantă. Un pavilion cu dimensiuni standard apropiate de această amprentă este, de obicei, unul de 3 x 4,5 m. În el, masa dreptunghiulară de 200 x 90 încape cu un culoar acceptabil și cu posibilitatea de a orienta masa astfel încât intrarea să rămână logică.
De ce 3 x 3 m este, de regulă, prea strâmt pentru opt
Un pavilion de 3 x 3 m are o suprafață de 9 m². Pe hârtie pare aproape de cei 9,6 m² calculați mai sus. În practică, diferența dintre 3,0 m și 3,7 m pe direcția lungă este exact diferența dintre o masă care se folosește firesc și o masă în care oamenii se lovesc de margini.
Dacă pui o masă de 200 cm într-un spațiu de 300 cm, îți rămân 100 cm pentru ambele capete, adică 50 cm pe fiecare parte. În 50 cm nu intră un scaun normal tras înapoi. Intră, cel mult, un scaun împins aproape complet sub masă, iar persoana de la capăt va trebui să iasă „în diagonală”, cu scaunul ridicat sau cu masa împinsă.
Pe lățime, o masă de 90 cm într-un spațiu de 300 cm îți lasă 210 cm, adică 105 cm pe fiecare parte. Pare acceptabil, dar aici apare problema picioarelor pavilionului și a faptului că 3 x 3 m este adesea folosit cu intrări pe două laturi. Când deschizi un perete lateral sau ridici o ușă, fix în acel spațiu ar trebui să circule oamenii.
Se poate folosi 3 x 3 m pentru opt persoane, dar numai cu compromisuri clare. Masa trebuie să fie mai scurtă, în jur de 160–180 cm, scaunele trebuie să fie înguste, iar capetele mesei fie se evită, fie se rezolvă cu bănci, care împing zona de mișcare mai mult spre interior. Funcționează, dar nu este varianta pe care o alegi dacă vrei o masă care să dureze ore fără să simți că spațiul te împinge înapoi.
Calculul minim pentru o masă rotundă de 8 persoane
Masa rotundă are un avantaj social: oamenii se văd mai bine, conversația curge altfel, iar nimeni nu stă la „capăt” ca într-o masă de protocol. Din punct de vedere al spațiului, însă, un disc are nevoie de o „coroană” egală de jur împrejur. Dacă masa are 160 cm diametru, iar tu adaugi o margine de utilizare de 85–90 cm, ajungi la un diametru total de aproximativ 160 cm plus 180 cm, adică 340 cm.
Asta înseamnă că un pavilion pătrat de 3 x 3 m este, matematic, sub necesar, iar unul de 3,5 x 3,5 m ar fi mai aproape de un minim funcțional. În dimensiunile standard, un pavilion de 3 x 4,5 m permite o masă rotundă de 150–160 cm plasată astfel încât să rămână un culoar mai generos pe o parte, lucru foarte util pentru servire.
Aici mai apare o subtilitate: masa rotundă îți cere scaune distribuite uniform. Dacă pavilionul are picioare în colțuri, scaunele din diagonale ajung mai aproape de structură, iar oamenii simt, în spate, acea senzație că stau „lipiți” de marginea pavilionului. De aceea, pentru o masă rotundă de opt persoane, o amprentă de 3 x 4,5 m este, din nou, o alegere mai sigură decât 3 x 3 m.
Spațiul minim recomandat în funcție de scenariu
Dincolo de calcule, merită să alegi un răspuns care poate fi aplicat rapid în viața reală. Dacă obiectivul este să ai o masă de opt persoane cu scaune normale, care să permită intrare, ieșire și un minim de trecere, dimensiunea minimă utilă se învârte în jurul unei amprente de aproximativ 3 x 4,5 m. Aceasta nu este o cifră arbitrară, ci un fel de prag sub care apar fricțiuni repetate, iar peste care lucrurile devin firești.
Dacă vrei să păstrezi în pavilion și un spațiu pentru servire, un colț de depozitare temporară sau o mică zonă de relaxare, atunci dimensiunea se duce natural spre 3 x 6 m. Nu pentru că masa ar crește, ci pentru că evenimentul crește. O masă pentru opt oameni rareori înseamnă doar opt scaune și o masă. Înseamnă sticle, platouri, o persoană care se ridică des, un copil care se strecoară, o tavă care vine din bucătărie, o umbrelă de lumină seara. Spațiul suplimentar nu e lux, e fluiditate.
Când devine relevant un pavilion pliabil
Când spațiul este limitat sau când vrei flexibilitate, apare tentația de a alege un pavilion pliabil. Avantajul este clar: montaj rapid, transport ușor, posibilitatea de a-l muta în curte după soare și vânt.
Din perspectiva spațiului minim, însă, trebuie privit cu atenție un detaliu: pereții și cadrul unui pavilion pliabil au adesea puncte de întărire, îmbinări și picioare care intră în zona utilă. Asta nu înseamnă că este mai prost, ci că, la dimensiuni mici, fiecare centimetru contează.
Pentru o masă de opt persoane, un pavilion pliabil de 3 x 3 m rămâne, în majoritatea cazurilor, o soluție de compromis, bună pentru mese scurte, pentru o pauză de prânz sau pentru situații în care circulația în jurul mesei nu este esențială. Dacă vrei să stea opt persoane două, trei ore fără stres, un pliabil de 3 x 4,5 m sau de 3 x 6 m se potrivește mult mai bine cu realitatea corpului uman și a mișcărilor de la masă.
Detaliile care schimbă, pe tăcute, spațiul necesar
Nu doar dimensiunile de pe etichetă contează. Sunt câteva situații în care un pavilion aparent suficient devine insuficient.
Intrarea și axa de circulație
Oamenii intră, ies, trec cu farfurii. Dacă intrarea este pe latura scurtă a pavilionului și masa este așezată pe lungime, capătul mesei poate bloca intrarea sau o poate face incomodă. În mod practic, merită să ai o „axă” de circulație, o zonă care rămâne liberă. Într-un pavilion de 3 x 4,5 m, această axă se poate obține ușor prin plasarea mesei ușor decalat, astfel încât să ai pe o parte un culoar mai lat.
Într-un pavilion de 3 x 3 m, orice decalăre înseamnă că pe cealaltă parte nu mai rămâne loc nici pentru scaune, nici pentru mișcare. De aceea, 3 x 3 m forțează simetria, iar simetria, de multe ori, strică circulația.
Tipul de scaune
Scaunele cu brațe sunt comode, dar cer lățime. Un scaun de 60–65 cm lățime „mănâncă” spațiu la masă și la mișcare. Dacă pui opt astfel de scaune, masa trebuie să fie mai lungă sau oamenii se vor înghesui. În plus, când scaunul se trage înapoi, brațele se lovesc mai ușor de picioarele pavilionului sau de pereții laterali.
Scaunele înguste, de 45–50 cm, îți permit să reduci lățimea efectivă a zonei de ședere. Dacă urmărești un minim strict, scaunul este, uneori, mai important decât masa.
Băncile și soluțiile mixte
Băncile reduc un tip de spațiu și cresc altul. Reduc spațiul pentru tragerea individuală a scaunului, fiindcă banca se mișcă mai rar și, în general, se împinge sub masă. În schimb, banca cere loc pe lungime, iar oamenii se ridică mai greu din mijloc, dacă banca este plină. Pentru opt persoane, băncile pe laturile lungi și scaune la capete pot face posibil un pavilion mai mic, dar schimbă dinamica mesei. Este o alegere bună pentru familii, mai puțin bună pentru o masă formală.
Un exemplu concret de dimensionare, fără teorie inutilă
Să presupunem că ai o masă dreptunghiulară de 200 x 90 cm și scaune standard de terasă. Vrei ca oamenii să poată sta, iar cineva să poată trece măcar pe o parte cu o tavă. Alegi să lași, în jurul mesei, o margine de utilizare de aproximativ 90 cm pe laturi și 85 cm la capete. Spațiul ocupat devine, aproximativ, 370 x 270 cm.
Dacă pavilionul este de 3 x 4,5 m, ai 450 cm pe lungime. După ce pui cei 370 cm, îți rămân 80 cm. Poți distribui această diferență ca să creezi intrarea și un mic spațiu liber la celălalt capăt. Pe lățime, ai 300 cm.
După ce pui cei 270 cm, îți rămân 30 cm. Asta pare puțin, dar aici se vede de ce calculele trebuie citite cu realism. Cele 270 cm sunt o medie. Într-o seară obișnuită, scaunele nu sunt toate trase la maximum simultan. În plus, poți crea un culoar mai lat pe o parte și mai strâns pe cealaltă, iar oamenii vor folosi instinctiv partea mai lată.
Într-un pavilion de 3 x 3 m, aceeași masă îți lasă pe lungime doar 30 cm diferență, ceea ce înseamnă că, practic, capetele vor fi în tensiune permanentă. O masă se poate pune, dar evenimentul nu se așază.
Spațiul minim pe care îl simți ca minim, nu ca pedeapsă
Dacă ar fi să răspund cu o singură propoziție, fără să te oblig la calcule, aș spune așa: pentru o masă de 8 persoane, cu scaune normale și cu un minim de circulație, ai nevoie de un pavilion de cel puțin 3 x 4,5 m, adică de aproximativ 13,5 m², ca să poți folosi masa firesc. Sub acest prag, intri în zona în care fiecare detaliu trebuie micșorat, iar confortul devine un joc de compromisuri.
Apoi, dincolo de minim, apar situațiile în care spațiul suplimentar schimbă atmosfera. La 3 x 6 m, masa de opt devine doar o parte a scenei. Rămâne loc pentru servire, pentru o persoană care se plimbă, pentru o mică zonă de depozitare, pentru un colț de lumină. Oameni care, altfel, s-ar ridica și ar pleca după o oră, rămân, pentru că spațiul nu îi obosește.
Observații practice despre amplasare, care influențează spațiul util
Un pavilion montat pe iarbă moale se simte mai mic decât același pavilion montat pe o terasă dreaptă, fiindcă scaunele „intră” în sol, se mișcă greu și oamenii își adaptează poziția. În plus, dacă pavilionul este prins cu corzi sau greutăți, aceste ancoraje pot ocupa exact zonele pe unde vrei să treci. La dimensiuni minime, ancorarea devine, paradoxal, o problemă de spațiu, nu doar de siguranță.
De asemenea, trebuie luată în calcul și înălțimea laterală. Unele pavilioane au pereți care coboară în pantă sau au elemente textile care reduc, aproape psihologic, spațiul. O masă poate să încapă, dar dacă pânza atinge spatele cuiva, senzația de înghesuială apare imediat. Un pavilion cu pereți verticali sau cu margini ridicate păstrează zona de ședere mai liberă.
Un răspuns clar, adaptat realității
Când pui în balanță toate aceste elemente, spațiul minim util pentru un pavilion cu masă de 8 persoane se așază în jurul dimensiunii 3 x 4,5 m, cu mici variații în funcție de forma mesei și de tipul scaunelor. Dacă masa este rotundă și are diametru mare, ai nevoie de mai mult pe lățime. Dacă masa este dreptunghiulară și scaunele sunt înguste, poți coborî ușor, dar vei simți imediat limita.
Masa de opt oameni este o mică comunitate, chiar și pentru o seară. Spațiul în care o așezi decide dacă se simte ca o întâlnire caldă sau ca o negociere de coate. Un pavilion ales cu un minim realist nu îți promite perfecțiune, dar îți dă un lucru foarte prețios: gesturi care curg fără să fie corectate de fiecare dată de lipsa de loc.
-
Uncategorizedacum 6 zileRețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
-
Uncategorizedacum 5 zileNBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei
-
Uncategorizedacum 4 zile„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
-
Afaceriacum 5 zileComandă flori în Iași: Ghid complet pentru buchete livrate acasă, la birou sau cadou în aceeași zi
-
Uncategorizedacum 6 zileFoundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România
-
Afaceriacum 5 zileGhidul Complet: Cum să alegi cadoul floral perfect în Iași pentru a impresiona garantat
-
Uncategorizedacum 6 zilebForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului
-
Turismacum 3 zilePizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3


