Connect with us

Eveniment

Toți cei vinovați ar trebui trași la răspundere | IasiAZI.ro

Publicat

pe

„Este o problemă delicată ca rezolvare, dar cred că ar trebui până la urmă traşi la răspundere toţi cei care din neglijenţă şi din incompetenţă au generat situaţia aceasta. Mă refer la cei cărora le revenea sarcina pentru care au încasat salariul în fiecare lună să ia toate măsurile ca să nu vorbim acum despre pestă, mai ales că este o HG din 2016 în care se trasau acţiuni concrete şi complete pentru diminuarea acestei boli. Responsabili cu ceea ce se întâmplă cu PPA este ANSVSA, care văd că acum are ciocul foarte mic, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului şi mai puţin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. ANSVSA este subordonat direct Guvernului, porcul mistreţ, cel care transportă boala, este la MAP. Este un adevărat dezastru. Nu ştiu dacă nu vor mai fi şi situaţii să facem nişte acţiuni care nu ne obligă, cred că dă cu virgulă undeva la tot ceea ce se întâmplă. MADR şi persoana ministrului Agriculturii s-au agitat degeaba, deşi nu era în sarcina dânsului, el s-a agitat cel mai mult şi atunci când lucrezi mai faci şi gafe, ca acel ordin care ne-ar putea dăuna foarte mult nouă agricultorilor. Ordinul de la cap la coadă este o aberaţie, care nu se poate materializa în teren. A ieşit de altfel şi ministrul şi a explicat ca să dreagă busuiocul”, a spus preşedintele Ligii.

El afirmă că aceste acţiuni de stropire cu o anumită substanţă a maşinilor sau aplicarea ei pe acele covoare nu vor face decât „să umple buzunarele unor băieţi deştepţi”, la fel cum s-a întâmplat pe vremea gripei aviare, atâta timp cât nu există antidot şi tratament la acest virus.

„De ce îmi dă cu virgulă? Am întrebat profesioniştii şi toţi au spus că nu există antidot şi tratament la acest virus şi atunci mi-am pus şi eu întrebarea ca om, cu ce stropesc eu maşinile? Cu ce sunt impregnate acele covoare? Nu aş vrea să aud peste câteva luni că s-a întâmplat cu aceste produse aşa cum s-a întâmplat cu cele câteva milioane de euro pe vremea gripei aviare. Deci specialiştii au spus că nu există antidot, nici de tratament nici de prevenţie. Pentru mine vaccinul este o prevenţie. Dacă nu există, cu ce stropesc maşinile, ori această acţiune este doar ca să umple buzunarele unor băieţi deştepţi?”, precizează Baciu.

De asemenea, el susţine că nu a văzut un „plan de bătaie” al MAP pentru diminuarea efectelor generate de pesta porcină africană, care este de fapt gestionarul porcului mistreţ şi despre care se spune că transportă boala.

„Aceste probleme cu extragerile de porci sunt de foarte multă vreme. Este acea Lege a vânătorii care stă prin Parlament şi s-a renunţat la ea pentru că băieţii deştepţi au toţi fonduri de vânătoare. Cred că de asta MAP nu este interesat de o acţiune de diminuare a acestor transportatori de boli. Nu vreau să fiu asociat că vreau să omor animalele sălbatice, dar ceea ce am învăţat eu la şcoală este că trebuie să existe o corelaţie în lanţul trofic. În momentul în care speciile se înmulţesc mai mult decât le permit condiţiile de trai, acolo va apărea o epidemie. La fel este situaţia şi la urs. Cei care au preluat aceste fonduri de vânătoare aveau nişte obligaţii faţă de fondul cinegetic, dar, care, din lăcomie nu fac nimic, nu cheltuie nimic, pentru că acolo unde sunt situaţii critice de găsirea hranei trebuie să intervină omul. Animalul acela atunci când coboară de pe munte, coboară din disperare, de foame. Ori proprietarul de ce nu-i asigură hrana, dacă vrea atât de mult urs în fond? Este însă o explicaţie. Pentru un vânat ca acesta, dacă vorbim de urs sau dacă vorbim de cerb, trebuie să dau vreo câteva mii de euro, iar băieţii aceştia deştepţi vor doar să facă bani şi nu sunt interesaţi de a menţine o structură a fondului cinegetic”, avertizează şeful LAPAR.

Pe de altă parte, pesta porcină africană poate să afecteze foarte mult şi exporturile de cereale, în condiţiile în care numai anul trecut au fost refuzate la export câteva vapoare cu grâu pentru că au fost găsite seminţe de mac.

„Toate aceste probleme legate de pesta porcină africană vor avea efecte economice. Este suficient să ai o declaraţie în acest sens, mai puţin gândită, şi să se ducă în cap preţul la cereale, pentru că şi locul acela fruntaş al României din Europa deranjează. Avem producţie mare, avem producţie bună, iar cu problema pe care o avem se poate umbla la preţ, pentru că deranjează alte buzunare europene. Evident că virusul PPA rezistă în funcţie de temperatură, de la câteva zile până la 100 de zile, dar în final indiferent de numărul de zile, el dispare, şi nu tot porumbul pe care îl recoltezi azi îl mănânci azi, poate peste un an ori un an nu are cum să reziste. Dar cum întotdeauna la noi cineva trebuie să câştige când este o nenorocire este normal că se va specula chestia aceasta şi băieţii deştepţi o vor folosi din plin”, a avertizat Baciu.

Sursa: Agerpres

IasiAZI.ro

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

pe

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Stiri noi din Iași

Uncategorizedacum o zi

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac București, România, 9...

Uncategorizedacum o zi

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorizedacum o zi

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorizedacum 2 zile

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Uncategorizedacum 3 zile

Aproximativ 800 de tineri judoka, din patru țări, la Turneul Internațional de Judo „Motiuashi” de la București

Sala Agronomie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București găzduiește sâmbătă (12 septembrie 2026) Turneul Internațional...

acum 4 zile

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei...

Uncategorizedacum 6 zile

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorizedacum 6 zile

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorizedacum 6 zile

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție...

acum 6 zile

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea...

Știrile Săptămânii