Un dosar care a fost musamalizat de echipa Onea- Negulescu Mircea de la DNA ST Ploiesti, de cca 4 ani de zile va fi finalizat acum de DNA Central!
Maine si zilele urmatoare, vor fi chemati cei care au fost cazati la Hotelul Raluca din Venus, si nu numai! Cert este faptul ca adevarul a fost “varsat” de multi” chemati la audieri si adevarul va iesi la suprafata dupa 4 ani de zile!.
Nu conteaza numele celor care vor fi anchetati, unele sunt déjà “prelucrate” de anumiti “factori” implicati, precum Carmen Gheorghe, directoarea Politiei Lolacle Ploiesi, directoare care a fost mentinuta in functie ilegal de primarul PNL, Adrian Dobre, primar care nu a “dorit” sa ia la cunostinta in timpul legal ca acaeasta a fost trimisa in judecata pentru fapte de coruptie, dar asta este alata poveste, alt dosar penal care va fi pus pe “tapet”, exact ca acesta care a fost “musamalizat” timp de peste 4 ani de zile!
ALBU FELICIA ISABEL a reusit sa prejudicieze aceasta instiututie din poziţia de prestator de servicii de pregătire/formare profesională angajată / reprezentantă la ASOCIATIA PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.) şi ASOCIATIA „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN”.
Cauza s-a aflat pe rolul DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi a facut obiectul dosarului nr. 255/P/2015 în care s-a început urmărirea penală, fapte penale MUSAMALIZATE de tandemul Onea – Negulescu!
Reamintim ca, prin REFERATUL DE NECESITATE nr. 1098 / 30.06.2015, semnat indescifrabil pentru sef Serviciu resurse umane, juridic, contracte, procedure, s-a solicitat si obtinut aprobarea pentru efectuarea de catre 31 cursanti, in perioada iulie – august 2015 (cu mentiunea „conform anexelor”) a “unor programe de formare profesionala/perfectionare, destinate dezvoltarii competentei si aptitudinilor necesare cresterii calitatii rezultatelor obtinute in exercitarea atributiilor”.
Semnatura apartine numitei MANOLACHE ROXANA, consilier juridic in cadrul serviciului sus amintit, iar aprobarea a fost data de GHEORGHE CARMEN DANIELA, director general al Politiei Locale Ploiesti.
Sintagma „conform anexelor” face trimitere la 3 (trei) coli format A4, nedatate, nesemnate, in care, tabelar, sunt nominalizati nu numai cursantii propusi, dar si, deja, elemente care nu puteau fi cunoscute in acea faza, respectiv:
– cea cu nr. 1647/01.07.2015 a ASOCIATIEI „SANSE LA UN VIITOR MAI BUN” semnata de numitii ALBU ANDREI – presedinte Consiliu Director si ALBU FELICIA ISABEL – persoana de contact cu telefon 0724(******), oferta care indica exact hotelurile din anexele la REFERATUL DE NECESITATE;
– cea cu nr. 1648/01.07.2015 a ASOCIATIEI PENTRU SPRIJIN SI TRAINING RESURSE UMANE (A.S.T.R.U.), care nu are mentionate datele de identificare[2], semnata de LAZAR VALENTIN – presedinte si aceeasi ALBU FELICIA ISABEL – persoana de contact cu telefon 0724(******) (care ofera locatii in Eforie Nord – hotel „IBIZA”, Saturn – hotel „CERNA” si Cap Aurora – hotel „MAJESTIC”);
Se sustine ca ar mai fi fost depusa si o a treia oferta, a „HARRISON CONSULTING” SRL, inregistrata la nr. 1646/01.07.2015, dar care nu a fost transmisa de respectiva entitate, nu este semnata si nici datata, nu are adresa de insotire, ci a fost listata de una din persoanele implicate din Politia Locala Ploiesti (probabil de Manolache Roxana, deoarece facturile privind contravaloarea serviciilor efectuate de firma castigatoare le-a adus personal la secretariat pentru a fi inregistrate, locatie in care a mentionat ca „le-a primit prin posta, la adresa de domiciliu”), din internet, pentru a se intruni, formal, numarul minim de trei oferte. De altfel, aceasta asa-zisa oferta nu este dedicata, documentatia listata fiind, de fapt, o prezentare generala exhaustiva a firmei, cu toate tipurile de cursuri pe care le ofera, niciunul pe profil „ordine publica, paza si control la institutiile publice locale”. Este foarte posibil ca „HARRISON CONSULTING” nici sa nu cunoasca ca a participat la o astfel de procedura de achizitie publica.
Presedinte
Teodorescu Florin – sef Birou comercial (Bravo Teo, probabil de asta va duceti la ziua de nastere a urmaritei penal? Sunteti cum bate vantul? Pacat…);
Membri:
– Manolache Roxana – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri;
– Constantinescu Camelia – politist local in cadrul Biroului protectia mediului;
– Tatu Loredana – politist local in cadrul Biroului disciplina in constructii si afisaj stradal;
– Dumitrescu Lavinia – sef Birou relatii cu publicul, comunicare si managementul calitatii;
– Popa Mihail – armurier in cadrul Biroului administrativ, logistica si sanatate si securitate a muncii;
– Buligescu George – sef Birou ordine publica I;
– Soare Mihaela – consilier in cadrul Biroului financiar – contabilitate;
– Francu Melania – politist local in cadrul Serviciului Disciplina in constructii, afisaj stradal si protectia mediului;
Secretar:
– Zafiu Mihaela – consilier juridic in cadrul Serviciului resurse umane, juridic, contracte, proceduri.
Comisia a stabilit ca oferta cea mai avantajoasa este cea prezentata de Asociatia „Sanse la un viitor mai bun” inregistrata cu nr. 1647/01.07.2015.
Valoarea foloaselor, conform ofertei, a fost de 8295 lei (3 x 2765), la care se adauga contravaloarea meselor (3 persoane x 3 mese/zi x 8 zile).
Astfel, printr-o adresa (probabil transmisa prin e-mail), ALBU FELICIA ISABEL (care indica calitatea de „coordonator formare”) aduce la cunostinta conducerii Politiei Locale Ploiesti ca hotelul „RALUCA” din statiunea Venus nu ofera conditii corespunzatoare de cazare si masa, motiv pentru care cursurile din perioada 26.07 – 02.08.2015 au fost relocate la hotelul „DELTA” din Jupiter care – pentru buna desfasurare a cursurilor de perfectionare profesionala pe profil ordine publica si paza / control obiective – a oferit:
►la restaurant – ambianta romantica, momente comice, muzica (canzonete italiene, chansonete frantuzesti de pe malurile Senei), dans, magie, animatori si o atmosfera intima, teatru pentru copii cu eroi din basme si desene animate;
►pe plaja – amenajari speciale pentru mamici, tatici si bunici;
►in Parcul Copiilor „Baby Land” – tobogane, plase elastice, curse cu obstacole, iar ca invitati speciali in fiecare seara tematic pe Batman, Spiderman, zana Ariel, pirati si indieni.
Intreaga suma a fost cheltuita din bani publici pentru cate un concediu pe Litoral in vara anului 2015 al unor angajati anume selectionati (peste 31, la care se aduga persoane din afara institutiei), petrecut sub pretextul participarii la cursuri de perfectionare profesionala, servicii care nu s-au prestat in realitate.
S-a creat aparenta de legalitate a procedurii simplificate de cerere de oferte reglementata de art. 124 si urm., coroborat cu art. 19, toate din OUG nr. 34/2006, deoarece:
– doua oferte apartin, practic, unor entitati aflate in intelegere si conduse de aceleasi persoane;
– a treia oferta nu a existat de fapt;
– intreaga procedura s-a derulat in doua zile: 30.06.2015 si 01.07.2015, castigatoarea fiind deja cunoscuta dinainte;
– serviciile de formare / perfectionare profesionala nu s-au prestat, intocmindu-se documente fictive care ar atesta efectuarea cursurilor.
Reaminitim ca, GHEORGHE CARMEN DANIELA, fosta MUSAT, actualul director general “suspendat” al Politiei Locale Ploiesti, a detinut, in perioada mandatelor fostului primar PSD al Municipiului Ploiesti, Calota Emil (2000-2008), functiile de sef Serviciu Control si, apoi, de director al Directiei Control si Relatii Publice a Primariei Ploiesti. ALBU FELICIA ISABEL i-a fost subordonata, fiind incadrata, in aceeasi perioada, pe functia de referent la Serviciul control si libera practica din structura directiei susmentionate.
De la ALDE la P.M.P, de la Gratiela Gavrilescu la Catalina Bozianu
Nici de aceasta data “rasplata” nu s-a lasat prea mult asteptata.
ALBU FELICIA ISABEL a luat “examenul” la CSM Ploiesti.
Entitatea ale cărei patrimoniu şi interese au fost păgubite/lezate este Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM), structură sportivă de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti (HCL nr. 108/31.08.2004 şi Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul) şi coordonată de Primarul Municipiului Ploieşti.
Raporturile juridice stabilite de CSM Ploieşti cu FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP (CIF _____, cu sediul în Bucureşti, str. Ştefan cel Mare nr. _), bl. _, sc. _, ap. _, Sector _) este ofertanta pe care numita ALBU FELICIA ISABEL, şef Birou achiziţii publice şi organizare competiţii la CSM Ploieşti, a propus-o prin Referatul nr. 4346/06.07.2017 să i se atribuie serviciul Cursuri de perfecţionare profesională prin achiziţie directă. Atentie!!! TOT CURSURI DE PERFECTIONARE PROFESIONALA.
Serviciile au inclus formare profesională pe 2017 şi pachet servicii hoteliere pentru 25 de persoane.
Menţionăm că Nota justificativă privind valoarea estimată şi aprobare achiziţie directă nr. 3801/16.06.2017 este un fals material, modificându-se vizibil / grosolan data şi nr. documentului. Atât ofertele FUNDAŢIEI CENTRUL de FORMARE APSAP cât şi celelalte documente interne ale CSM Ploieşti (rapoarte, referate, note justificative) în legătură cu această achiziţie, sunt întocmite concordant, în înţelegere, pentru a crea aparenţa de legalitate, respectiv de respectare a Legii nr. 98 / 201 privind achiziţiile publice, observându-se eforturile conjugate ale mai multor salariaţi de a favoriza unicul ofertant, FUNDAŢIA CENTRUL de FORMARE APSAP.
„Perfecţionările” au avut loc în lunile iulie-august 2017, în următoarele „centre” de pregătire:
MAMAIA – HOTEL GRAND ASTORIA, HOTEL COMANDOR AMIRAL ORFEU,
EFORIE NORD – HOTEL STEAUA DE MARE
COSTINEŞTI – VOX MARIS GRAND RESORT
BĂILE FELIX – HOTEL PRESIDENT
POIANA BRAŞOV – HOTEL ALPIN
Valoarea integrală totală plătită depăşeşte cuantumul pentru care legea prevede încredinţare directă. În secundar, este necesar a se evalua utilitate şi oportunitatea unor astfel de cheltuieli, în condiţiile în care situaţia financiară a clubului este precară, s-a aflat în incapacitate de plată / încetare de plăţi.
COINCIDENTE SAU “SUSPICIUNI REZONABILE” IN LEGATURA CU OAMENII DEPUTATULUI CATALINA BOZIANU, SEFA PMP PRAHOVA
ALBU FELICIA ISABEL a infiintat si “ASOCIATIA AI SENS” alaturi de un consilier local din cadrul Consiliului Local Ploiesti, membru P.M.P (vedeti facsimil).
Asociatia are de fatada un caracter umanitar de toata lauda si mare a fost surpriza unui membru fondator al asociatiei cand a aflat ca a fost utilizat sa intre in aceasta si ca Albu Felicia Isabel are de gand sa utilizeze in fapt asociatia tot pentru cursuri profesionale unde a devenit expert in prejudicierea bugetelor institutiilor. (acesta a declarat ca se va retrage urgent din asociatie). Vom reveni acum ca s-au “trezit” organele de cercetare penala! (Cristina T.).
N.R. Vom reveni cu dezvaluiri incredibile pentru sistemul JUDICIAR!