Legea salarizării unitare se va aplica aşa cum a fost adoptată de Parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu, respectiv să se aplice direct grila din 2022 în 2020, a scris, sâmbătă, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe pagina sa de Facebook.
“Iar ‘s-a blocat guvernul’, iar ‘nu mai sunt bani de pensii şi salarii’, iar ‘nu se aplica legea salarizării’. Asta aud de la opoziţie din două în doua luni. Şi iar răspundem: aşa cum nu ne-am blocat până acum şi cum am găsit fondurile necesare plăţii pensiilor şi salariilor, aşa se va întâmpla şi anul viitor. Legea salarizării se va aplica aşa cum a fost ea adoptată de Parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu, şi anume să se aplice direct grila din 2022 în 2020, aşa cum au solicitat, în mod repetat, mai multe federaţii sindicale. Considerăm însă că legea trebuie aplicată aşa cum a fost adoptată de Parlament şi cum este în vigoare, cu aplicare etapizată până în 2022 şi creştere anuală cu 25 la sută din diferenţa până la grila din 2022. Mai mult, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, MMJS lucrează la creşterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an şi la diferenţierea salariului minim în funcţie de studii sau vechimea de peste 15 ani”, a explicat Olguţa Vasilescu.
Aceste precizări vin după ce senatorul PNL Florin Cîţu anunţa, tot pe pagina de socializare, că Executivul introduce măsuri de austeritate din 2019, precum îngheţarea salariilor din 2019, conform unui document transmis Comisiei Europene.
“România în criza economică – PSD introduce măsuri de austeritate în 2019! Într-un document trimis Comisiei Europene, în urmă cu câteva zile, PSD +ALDE promit îngheţarea salariilor în sectorul bugetar în 2019 la nivelul din decembrie 2018: PSD +ALDE nu mai aplică legea salarizării unitare (…). Asta înseamnă ca salariile sunt tăiate cu echivalentul ratei inflaţiei. În plus creşterea dobânzilor va tăia şi mai mult din puterea de cumpărare.(…) Este clar că legea pensiilor este doar o minciună. Nu sunt bani pentru aplicarea legii salarizării unitare şi PSD +ALDE mint că dublează pensiile”, a scris Cîţu.
În replică, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat la Digi24, că documentul privind o posibilă îngheţare a salariilor bugetarilor, prezentat de senatorul PNL Florin Cîţu, este unul public, trimis Comisiei Europene, şi reprezintă un document de lucru, o posibilă variantă. El a precizat, totodată, că există şi o propunere de aplicare a legii salarizării până în 2020, în loc de 2022.
“Este un document trimis Comisiei Europene. Domnul senator n-a făcut altceva decât să preia un document public şi să-l pună pe pagina proprie de Facebook. Este un document de lucru, să spunem aşa, o posibilă variantă trimisă Comisiei Europene, pentru că acesta este modul în care Guvernul lucrează de ani de zile şi orice stat membru asta face: trimite Comisiei Europene discuţii, scenarii, calcule, pentru ca într-un final să luăm o decizie într-un sens sau altul. (…)În câteva săptămâni noi intrăm în Guvern cu proiectul de buget pe 2019, document în cadrul căruia vom regăsi varianta finală. Este o discuţie, un scenariu propus de Ministerul de Finanţe, pe baza unor calcule, şi chiar o propunere de aplicare a legii salarizării nu până în 2022, ci chiar până în 2020, tocmai pentru a arăta foarte clar că suntem foarte siguri de ceea ce facem, că nu aplicăm măsuri dincolo de mandatul acestui Guvern, adică 2020. Şi, mai mult, trebuie să subliniez încă o dată că Guvernul PSD-ALDE a promis şi a aplicat ceea ce a promis. Nu a tăiat din veniturile românilor”, a explicat Teodorovici.
Referitor la o posibilă îngheţare a angajărilor în sectorul public, ministrul Finanţelor a afirmat că este un scenariu de lucru o îngheţare a numărului de salariaţi în administraţia publică centrală.
IasiAZI.ro