Eveniment
EXCLUSIV/UN PROCUROR BORFAS DIN RETEAUA LUI NEGULESCU MIRCEA de PE “culoarele” din justitia PRAHOVEANA /DOCUMENTE
Scriam in precedentele articole, inclusiv in cel cu amigdala stanga, ca procurorul NEGULESCU MIRCEA a deschis şi lucrat discreţionar – contrar oricăror principii si reguli ale unui proces penal şi cu înfrângerea tuturor drepturilor procesual penale ale suspectilor/inculpatilor – zeci de dosare penale asa-zise de rasunet, cuprinzand nume sonore din politica romaneasca (chiar si britanica), din mediul de afaceri local ori la nivel national, toate nu pentru a fi trasi vinovatii la raspundere in numele ideii de Justitie, ci pentru a-si satisface propriul orgoliu, setea nemasurata de a parveni profesional si social cu orice pret, precum si, in unele cazuri, pentru a-si inabusi propriile frustrari.
Pe multi dintre acestia ii percepea a fi si în relaţii de duşmănie cu el ori cu entităţi „prietene” (nu mai este cazul sa le denumim), ceea ce ii sporea inversunarea in a incerca, prin orice mijloace, sa le dovedeasca o vinovatie care nici nu exista, si nici nu s-ar fi putut proba daca ar fi respectat Codul de procedura penala.
De exemplu, Negulescu a jonglat si cu reteaua de politisti, procurori si judecatori pe care ii cooptase in gruparea de crima organizata de la DNA ST Ploiesti.
Va dezvaluiam in numerele trecute faptul ca, in dezvaluirile noastre, in POLE-POSÍTION se vor afla uneltele procurorului Negulescu Mircea in dosarele fabricate, cu probe fabricate chiar de cei din grupul de crima organizata DNA ST Ploiesti:
1. procurorul Topală Teodor-Bogdan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești;
2. prim procuror Adjunct Stasie Eduard de la Prachetul de pe langa Tribunalul Prahova;
3. judecator de drepturi si libertati – judecătoarea Trandafirescu (fosta Ionita) Zinica din cadrul Secției Penale a Tribunalului Prahova (precum si decizia ÎCCJ-SCAF nr.955/2014 prin care s-a constatat calitatea de colaborator al securității), fost ofiter de securtitate, fost ofiter SRI, personaj obscur care a dat mandate de perchezitie pentru doi fosti ofiteri din SRI, in mod ilegal, fara nicio calitate in dosar ( Mr ® Florea Daniel si col ® Florian Gulianu de la SRI Prahova);
-4. judecator Nita Constantin- sef sectie penala la Tribunalul Prahova, un procuror cu “serviciile in suflet” (gurile rele spun ca isi lua masa de pranz la cantina SRI Prahova), personaj care asigura gruparii repartizarea dosarelor la cei dependenti de grupare, chiar daca printr-un proce-verbal semna in fals ne-repartizarea dosarului venit pe culoar doar pentru a ocoli “Sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor din instanţe” si a se ajunge la un alt om al mafiei lui “Portocala”, in speta o “judecatoare” a sistemului mafiot afliata la gruparea de crima organizata de la DNA ST Ploiesti, etc.
In articolul de azi ne vom ocupa de numarul unu (1) din aceasta grupare, respectiv, la procurorul Topală Teodor-Bogdan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești si ne vom referi cu documente cum actiona acesta in sprijinul procurorului Negulescu Mircea.
UN PROCUROR BORFAS DIN RETEAUA LUI NEGULESCU MIRCEA/DOCUMENTE
Conform DEX, ca sa nu fie dubii in ce am vrut sa transmitem: Hoţ, substantiv masculin
Sinonime: pungaş, fur, borfaş, lotru, tâlhar, mână-lungă; ştrengar, şiret, isteţ, nostim, simpatic; şmecher, hoţoman, şarlatan, viclean, sforar, pişicher.
Caz concret- dosarul fabricat pe “interceptari” nereale, dosarul nr 1539/P/2016.
De precizat inca de la inceput ca, politistul de la IPJ Prahova care s-a ocupat de asa zisele “interceptari” a fost transferat imediat la DNA ST Ploiesti de Negulescu Mircea, in acelasi timp in care dosarul fabricat a fost trimis in ograda procurorului Topală Teodor-Bogdan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.
De asemenea, precizam ca omul de afaceri din Prahova a fost inculpat in acest dosar doar pentru ca acesta a refuzat sa “sifoneze” despre sefi din IPJ Prahova sau din Parchete si/sau sa depuna denunturi mincinoase.
Totodata, de remarcat este faptul ca, in acest “maret” dosar, omul de afaceri prahovean a fost inculpat ilegal doar pentru ca intr-o convorbire telefonica a pronuntat un nume care parea ar fi al unui sef de IPJ Prahova, sef care trebuia executat fiind in tabara opusa procurorului paraditor de destine (in fapt, era si este vorba despre alta persoana, asa cu se va stabili in instanta).
Nu vom da numele celor implicati in acest dosar, chiar daca acest dosar a ajuns in instanta pe “culoarele” din justitie ale crimei organizate ale DNA ST Ploiesti. Lasam pe cei de la Parchetul General se desluseasca aceste manevre dolosive ale gastii de crima organizata de coordonata de Onea Lucian si Negulescu Mircea.
In acest articol va prezentam cu documente cum un procuror din reteaua lui Negulescu Mircea profita de “protectia” acordata si de increderea crimei organizate de la DNA ST Ploiesti si efectiv fura niste bunuri ridicate la perchezitie.
Da, este vorba de unealta procurorului Negulescu Mircea, respectiv de procurorul Topală Teodor-Bogdan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Astfel, in acest dosar fabricat la ordinul si cu sprijinul lui Negulescu Mircea, procurorul Topală Teodor-Bogdan de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești efectueaza o perchezitie la domiciliile omului de afaceri care trebuia executat deoarce a REFUZAT sa “sifoneze” despre cei aflati in sistemul sau relational si/sau sa depuna denunturi la “cererea” procurorului Negulescu Mircea.
In fapt, la data de 20.06.2016, in dosarul nr 1539/P/2016 instrumentat de procurorul Topală Teodor-Bogdan au fost ridicate mai multe bunuri “necesare” anchetei de la omul de afaceri respectiv.
Va redam procesul – verbal de ridicare a bunurilor:





Dupa finalizarea dosarului si trimiterea sa in instanta, pe probe falsificate, conform procesului-verbal inceiat in data de 07.11.2016 se constata ca procurorul de caz a “omis” sa restituie toate bunurile mentionate in procesul verbal de perchezitie.
VA redam procesul-verbal de predare a bunurilor in momentul cand dosarul a fost trimis in instanta:
Daca am putea intelege in extremis ca nu s-au predat pistolul si incarcatoarele (fapte totusi si acestea in afara legii), NU putem intelege de ce procurorul de caz, in mod ilegal, nu a restituit cele doua telefoane de mare valoare din care unul era in “tipla”, in cutia originala de achizitie, sigilat, unul dintre telefoane apartinand copilului omului de afaceri.
Astfel, procurorul de caz Topală Teodor-Bogdan a reusit performanta sa faca “disparute” urmatoarele bunuri, chiar daca i-au fost solicitate verbal in repetate randuri:
– Un pistol marca Grand Power, calibru 10828, seria A 1040153 cu doua incarcatoare;
– Doua cutii a cate 25 de cartuse calibrul 10820, marca Magnum, toate cele de mai sus obtinute legal si existand autorizatii;
– Un telefon mobil marca Samsung, modelul lM-G9207, cu seria IMEI B15247507179;
– Un telefon mobil marca Galaxy 17 Edgl cu seria IMEI 358809070240410
– o cartela de telefon telekom cu nr alocat ______.
Avand in vedere ca detinem indicii temeinice ca procurorul de caz si-a insusit in mod abuziv bunurile in scop personal, prin adresa nr 0182 din 11.02.2019 am solicitat, in regim de urgenta, Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești sa ne comunice in termen de 3 zile urmatoarele;
1. In baza carei legi procurorul Topală Teodor-Bogdan nu a restituit bunurile confiscate;
2. Ce masuri intreprindeti in vederea solutionarii unei posibile fapte grave (penale) savarsite de procuror (de insusire a bunurilor fara drept);
3. Daca considerati necesara sesizarea organelor de cercetare penala. (N.R – Daca nu, vom sesiza noi).
Vom reveni, atat cu rspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cat si cu sesizarea noastra a Inspectiei Judiciare si a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului General. (Cerasela N.).
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedacum 6 zileNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța
-
acum 5 zileBucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru
-
Uncategorizedacum 2 zileDincolo de mopul clasic: cum transformă Dyson modul în care curățăm podelele
-
Uncategorizedacum 6 zileNoi dispozitive audio, în România: boxa portabilă Xiaomi Sound Play și căștile wireless Redmi Buds 8, de acum disponibile online și în retail
-
Uncategorizedacum 15 oreSchimbare de strategie la Continental Hotels: Cine preia conducerea celor mai mari hoteluri ale grupului din Sibiu
-
Uncategorizedacum 20 de oreCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Uncategorizedacum 21 de oreTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii


