Eveniment
Brandul care produce cel mai complicat ceas de lux din lume | IasiAZI.ro
Înca de la începuturile industriei ceasurilor, maestri orologieri au încercat sa creeze piese cât mai complicate si mai interesante din punct de vedere tehnic. Împinsi de dorinta clientilor de a detine ceasuri cu care sa epateze, ceasornicarii au ajuns la detalii si componente care uimesc chiar si în ziua de astazi. Este de notorietate, de exemplu, lupta dintre industriasii anilor de început ai secolului XX, James Packard si Henry Graves Jr. pentru cel mai complicat ceas. Amândoi au solicitat companiei Patek Philippe piese care sa „rupa gura târgului”, iar unul dintre acestea, denumit sugestiv Supercomplication, a fost vândut la finalul anului trecut, la licitatie, pentru exorbitanta suma de 23,2 milioane de franci elvetieni (21 mil. euro). Patek Philippe Henry Graves Spercomplication avea, în 1933, nu mai putin de 24 de complicatii, iar pentru realizarea lui producatorul elvetian a avut nevoie de opt ani – trei pentru design si cinci pentru dezvoltare si asamblare. Ramas în cataloagele casei de licitatii Sotheby`s sub titulatura de „cel mai scump ceas vândut vreodata”, Supercomplication pare sa fi fost piesa care a dat celor de la Vacheron Constantin ideea de a crea ceva chiar mai complex si mai exclusivist pentru a aniversa împlinirea a 260 de ani de la nasterea companiei. Astfel, pe 17 septembrie 2015, manufactura elvetiana cu sediul în Plan-les-Ouates, Geneva, a prezentat un ceas care face din Supercomplication o simpla piesa de muzeu. Asta pentru ca Vacheron Constantin Reference 57260 are cu exact 33 de complicatii în plus fata de ceasul creat de Patek Philippe pentru Henry Graves Jr.

Cel mai complicat ceas din lume, inestimabil
Conform celor de la Vacheron Constantin, noua vedeta a ceasornicariei mondiale are nu mai putin de 2.800 de componente, iar pentru realizarea acestui ceas cu 57 de complicatii au muncit trei maestri ceasornicari mai bine de opt ani. Ascunse într-o carcasa din aur de 18 carate cu un diametru de 98 mm si o grosime de 50,55 mm, componentele Reference 57260 sunt atât de complex îmbinate încât multe dintre acestea pot fi observate doar dupa o îndelunga cercetare cu lupa. Nici afisarea celor 57 de complicatii nu a fost simpla, ceasul având nevoie nu de una ci de doua fete pentru a face loc tuturor acestora. Pentru multi, ideea de a prezenta pe doua cadrane informatii despre timpul din mai multe zone ale globului, calendare perpetuue, astronomice, religioase sau lunare, alaturi de cronograf, tourbillon pe trei axe cu balancier sferic si esapament si sonerii dintre care una imita clopotul de la catedrala Westminster, poate parea fara logica. Exista însa în aceasta lume – asa cum a aratat povestea lui Supercomplication – contemporani care îsi doresc sa fie proprietarii unor vârfuri ale tehnologiei pe care nimeni altcineva sa nu le poata avea. Desigur, asta implica si detinerea în conturi a sumei necesare unei astfel de achizitii. În cazul impresionantului Vacheron Constantin Reference 57260 despre banii aferenti achizitiei nu sunt disponibile multe detalii. Doar ca ceasul a fost realizat la comanda unui colectionar care îsi doreste sa ramâna anonim. Cu toate acestea, luând în calcul piese în care se gasesc, disparate, complicatiile existente în Reference 57260, pretul total al acestei minuni a tehnicii ar trebui sa depaseasca suma de 5 milioane de euro. Este, desigur, doar o evaluare care poate fi depasita cu mult de realitate, ceasul fiind mai degraba inestimabil.

O marca, zece colectii
În oferta actuala a casei Vacheron Constantin se afla zece colectii, una mai spectaculoasa decât cealalta. Atât din punctul de vedere al maiestriei cu care sunt realizate piesele si a gradului de tehnologie si arta înglobate, cât si al pretului. Astfel, doritorii de ceasuri de lux care – conform lui Lars Oehlmann, directorul general al Vacheron Constantin Northern Europe – pastreaza nealterat un echilibru perfect între maiestria tehnica si eleganta proiectarii, precum si un nivel ridicat de finisare, pot alege dintre piesele care compun colectiile Patrimony, Traditionnelle, Harmony, Malte, Quai de L`Ile, Overseas, 1972, Historiques, Heures Creatives si Metiers d`Art.
Spiritul „Haute Horlogerie”
Pasonatii de ceasuri, asa-numitii „aficionados”, stiu deja ca detinerea în propria colectie a unui Vacheron Constantin garanteaza includerea în cercurile selecte ale celor care, pe lânga patima, au si lo lejeritate financiara de invidiat. Asta pentru ca luxul se masoara în bani, dar mai ales, în eleganta si bun gust. Iar casa elvetiana producatoare de ceasuri reprezinta esenta acestor trei termeni, la care trebuie adaugate, conform lui Juan-Carlos Torres, CEO al Vacheron Constantin, „trei concepte fundamentale ale marcii: tehnica perfecta, estetica armonioasa si inspirata si nivelul ridicat de finisare.” De altfel, acelasi CEO aminteste ca aceste caracteristici se afla la baza istoriei de peste 260 de ani a manufacturii.
Pe 17 septembrie 1755, un maestru ceasornicar în vârsta de doar 24 de ani angaja în atelierul sau primul ucenic. Contractul semnat de Jean-Marc Vacheron este primul document care atesta înfiintarea manufacturii care, în acelasi an, prezenta primul ceas de buzunar pe mecanismul caruia se observa clar inscriptia J: M: Vacheron A GENEVE. Pentru a îsi putea vinde produsele, Vacheron avea nevoie de un sediu în zona „buna” a Genevei, acolo unde alti cabinotieri încercau sa îsi dezvolte si ei afacerile. Doar ca manufacturile de atunci avea o cu totul alta organizare fata de cele actuale. Atelierul de lucru se afla, de obicei, la ultimul etaj al unei cladiri care gazduia si familia proprietarului afacerii. Asta pentru ca lucratorii sa poata beneficia de fiecare raza de lumina disponibila în timpul zilei. În timp, observând ca urcarea clientilor pâna la ultimul etaj pentru a discuta detaliile unei comenzi nu este tocmai utila, Jean-Marc Vacheron a decis sa amplaseze la etajul întâi al casei un cabinet destinat exclusiv negocierilor cu clientii. Un detaliu care s-a dovedit rapid foarte apreciat pentru intimitatea oferita celor care plateau sume importante în schimbul unui ceas.

În 1785, Abraham Vacheron, fiul lui Jean-Marc, preia afacerea tatalui sau si reuseste sa o tina în viata în ciuda greutatilor generate de Revolutia Franceza si ocuparea Genevei. Cinci ani mai târziu, apare primul ceas semnat Vacheron care avea, pe lânga cadranul care afisa ora si minutele, o complicatie. O noua generatie a familiei Vacheron, reprezentata de nepotul acestuia, Jacques Barthélémi, continua traditia si, în 1819, îl coopteaza în companie pe François Constantin, un comerciant versat îndragostit de ceasuri. Astfel ia nastere atât compania Vacheron Constantin cât si motto-ul acesteia „Faire mieux si possible ce qui est toujours possible”. Gratie lui François, firma devine cunoscuta în majoritatea tarilor bogate ale Europei si începe comertul la scara larga al produselor sale.
În 1880 simbolul marcii Vacheron Constantin devine „Crucea Malteza”. Desi poate parea doar un detaliu de marketing, acest simbol are, de fapt, legatura cu designul unei mici componente din ceasurile companiei care avea ca rol limitarea gradului în care resortul poate fi strâns. Au urmat ani de glorie ai marcii care a produs, rând pe rând, calibre si piese complete cât se poate de apreciate de cunoscatori. Din 1996, Vacheron Constantin devine parte a puternicului grup Richemont, acelasi care detine în prezent branduri precum Jaeger-LeCoultre, Lange&Sohne, IWC, Piaget, Officine Panerai, Roger Dubuis sau Baume & Mercier. Doar ca informatie suplimentara, Compagnie Financiere Richemont SA are vânzari anuale de 10,4 miliarde de euro si un profit operational de 2,6 miliarde.

Istoria, în cifre
1755 – Pe 17 septembrie, Jean-Marc Vacheron angajeaza primul sau ucenic.
1785 – Abraham Vacheron, fiul lui Jean-Marc, preia afacerea
1819 – La finalul razboialelor napoleoniene, Francois Constantin devine partener în noua companie Vacheron Constantin si preia rolul de reprezentant de vânzari.
1839 – Un mecanic genial, angajat la Vacheron Constantin pentru a gestiona productia, Georges-Auguste Leschot, a revolutionat industria ceasurilor prin dezvoltarea primei masini care realiza piese interschimbabile.
1875 – Prea înghesuita în sediul din Tour de L’Ile, compania se muta pe Rue des Moulins unde se deschide Maison Vacheron Constantin en L’Ile. Aici se afla astazi muzeul, boutique-ul, ahivele si deja vestitul „Ateliers Cabinotiers” al Vacheron Constantin.
1880 – Crucea Malteza devine simbol al marcii
1889 – Vacheron Constantin prezinta primele sale ceasuri de mâna la Expozitia Universala de la Paris
1906 – Este inaugurat primul boutique al companiei la Maison Vacheron Constantin en L’Ile
1934 – Este creat cel mai complex ceas al vremurilor pentru regele Farouk al Egiptului
1979 – Rezultatul unei munci de peste 8.700 de ore de munca meticuloasa, ceasul Kallista produs de Vacheron Constantin este considerat cel mai „stralucitor” din lume
2003 – Este prezentata colectia Egerie, dedicata femeilor.
2005 – Vacheron Constantin sarbatoreste împlinirea a 250 de ani
2008 – Colectia Quai de L’Ile este prezentata publicului
2015 – Vacheron Constantin Reference 57260 devine cel mai complicat ceas din lume
IasiAZI.ro
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

-
Uncategorizedacum 7 zileXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Uncategorizedacum 7 zileWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
-
Sportacum 5 zileJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!
-
Sportacum 5 zile24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România
-
Uncategorizedacum 5 zileHONOR extinde experiența premium cu HONOR Care+ și Google AI Pro pentru modelele HONOR 600, HONOR 600 Pro și HONOR Magic V6
-
Uncategorizedacum 4 zileAstăzi începe Big Little Festival 2026 la Palatul Mogoșoaia, cu HONOR partener de tehnologie
-
Uncategorizedacum o ziSynology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare
-
Uncategorizedacum o ziDe la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime


