Eveniment
Cât de mult costă de fapt un Agent 007! | IasiAZI.ro
Începând cu luna octombrie a anului 2015 cinematografele din întreaga lume au demarat „actiunea Spectre”. Deocamdată ultimul film din seria James Bond, până la noua peliculă anunţată deja de producătorii americani, este o nouă epopee menită să pună în evidenţă celebrul personaj creat de Ian Fleming în 1962. De-a lungul a mai bine de 50 de ani, Agentul 007 a avut nu doar o licenţă pentru a ucide ci şi un puternic impact comercial. Mai ales dacă vorbim despre ceasurile purtate pe rând de actori celebri precum Sean Connery, Roger Moore, David Niven, Timothy Dalton, Pierce Brosnan sau Daniel Craig care au întruchipat personajul principal.

La prima sa aparitie din 1962 în lung-metrajul „Dr. No”, James Bond înca nu avea la dispozitie tehnologia futurista gândita si dezvoltata de ingeniosul Doctor Q, însa purta mându la mâna un Rolex Submariner Oyster Perpetual care stârnea invidie. Mai mult sau mai putin ajutat de acesta, Sean Connery reusea sa îsi puna pe fuga sau chiar distruga oponentii afisând vizibil piesa cu o valoare greu de estimat în prezent. Iar pentru cei care nu au remarcat frumosul Rolex în 1962, anul urmator avea sa le aduca o noua dovada ca acel ceas este parte integranta a personajului. Asta pentru ca si în „From Russia with Love”, la mâna Agentului 007 se afla acelasi Submariner care va ramâne un accesoriu important pentru Connery si personajul sau pâna la ecranizarea „You only live twice” în 1967. Nici aparitiile episodice ale lui David Niven în „Casino Royale” si George Lazenby în „On Her Majesty`s Secret Service” nu aveau sa schimbe cu mult modul în care personajul principal îsi elimina adversarii si nici… marca ceasurilor. Doar modelul se modifica – aparând în peisaj un Rolex GMT-Master – iar succesul seriei începe sa paleasca. Totodata, ambitia producatorilor de a îl aduce înapoi în rolul principal pe Connery a impus plata unui onorariu-record de 1,25 milioane de dolari la care s-a adaugat un procent de 12,5% din profitul înregistrat de „Diamonds are Forever”. Atunci la mâna eroului apare un ceas cu o marca mai putin cunoscuta: Gruen. Desi o piesa a companiei americane cu sediul în Cincinnati mai fusese purtata scurt timp la începutul seriei „007”, în „Diamonds are Forever” – film aparut în 1971 – ceasul Gruen este mult mai vizibil.
Odata cu aparitia lui Roger Moore în rolul Agentului 007, în 1973, personajul principal schimba din nou ceasul cu un Hamilton Pulsar P2 2900 cu afisaj cu LED. E drept ca în anumite scene din „Live and Let Die” la mâna lui James Bond înca se mai vede acelasi, deja celebru, Rolex Submariner Oyster Perpetual care va ramâne „prietenul devotat” al lui Roger Moore si pentru „The Man with the Golden Gun” aparut în 1974.

Epoca Seiko
Din 1977 începe „epoca Seiko” în seria James Bond. Filmele „The Spy Who Loved Me”, „Moonraker”, „For Your Eyes Only”, „Octopussy” si „A View to a Kil” îl prezinta pe celebrul Agent 007 – întruchipat fie de Sean Connery, fie de Roger Moore – purtând la încheietura mâinii câte un Seiko modificat de Dr Q astfel încât sa îndeplineasca functii la care pâna si producatorii de smartwatch-uri din ziua de astazi înca se tem sa viseze.
„The Living Daylights”, pelicula în care Timothy Dalton încearca din rasputeri sa egaleze performantele actoricesti ale predecesorilor sai este prima si ultima în care James Bond poarta la mâna un Tag Heuer. Piesa cu pricina, Professional Night-Dive, l-a întovarasit pe James Bond în încercarea acestuia de a îl opri pe malefiucl general rus Kostov sa vânda armele necesare începerii unui alt razboi mondial. Acelasi Dalton, vedeta filmului „A Licence to Kill” din 1987 este ultimul utilizator al unui ceas Rolex – de fapt al aceluiasi Submariner Oyster Perpetual – într-o ecranizare a seriei James Bond.
Omega, în un rol principal
Din 1995 începe lunga colaborare dintre marca Omega si producatorii seriei „GoldenEye”, „Tomorrow Never Dies”, „The World Is Not Enough”, „Die Another Day”, „Casino Royale” si „Quantum of Solace” releva toate ceasuri Omega Seamaster fie la mâna lui Pierce Brosnan, fie la cea a lui Daniel Craig, vedete care joaca în rolul principal. Dovada ca Omega si-a cucerit pe deplin rolul în seria James Bond este aparitia în cea mai noua ecranizare, „Spectre”, a unei editii speciale a lui Seamaster 300, având acelasi nume cu filmul. Piesa atât de asteptata de colectionari are o carcasa de 41 de mm din otel inoxidabil finisata si lustruita manual si un bezel bidirectional din ceramica neagra cu scala celor 12 ore realizata din „LiquidMetal”, un aliaj brevetat de grupul Swatch, proprietarul marcii Omega. Cele doua sensuri de rotatie ale bezelului permit scalei sa indice doua fusuri orare.
Cadranul negru are încastrati indicatori orari partial încarcati cu LumiNova, o substanta care emite o lumina albastra în întuneric. În interiorul carcasei cu geam de safir rezistenta pâna la o adâncime de 300 de metri se afla Calibrul 8400 Master Co-Axial produs de Omega, un mecanism automatic care se mândreste cu o serie de inovatii devenite standard în ceasurile marcii. Printre acestea se numara rezistenta magnetica de 15.000 Gauss, un balancier „Si14” din silicon si un esapament coaxial. Conform producatorului, rezerva de putere a piesei Omega Seamaster 300 „Spectre” Limited Edition este de 60 de ore.

Pentru a sublinia caracterul exclusivist al acestei editii, Omega a gravat pe închizatorul bratarii logo-ul „007”, iar pe spatele carcasei „Spectre” si „Anti-Magnetic >15.000 Gauss”. Doar 7.007 piese purtând aceste însemne vor fi disponibile în boutique-urile Omega, fiecare dintre ele costând circa 6.000 de euro. Gurile rele spun însa ca o mare parte din aceasta editie limitata este deja rezervata de clientii fideli ai marcii.
Mai mult sau mai putin ciudat, în timp ce Agentul 007 pare sa aiba o slabiciune pentru marcile de ceasuri Rolex si, mai nou, Omega, în privinta masinilor, situatia este cu totul alta. Din 1962 pâna astazi, celebrul personaj schimba vehiculul la fiecare noua aparitie trecând de la Sunbeam Alpine la Bentley Mark IV, Aston Martin DB5 si DBS, Mercury Cougar, Ford Mustang, Rolls Royce Silver Cloud, BMW Z3, 750 si Z8 si, desigur, Aston Martin DB 10.

Politica de marketing
Pelicula „Spectre” este cea care, pe lânga deja faimosul ceas Omega, aduce în atentia publicului câteva marci mai mult sau mai putin cunoscute. Este vorba despre Crockett & Jones care produce ghetele „Camberley” (640 Euro), John Varvatos, realizatorul jachetei din piele de caprioara (690 Euro), N Peal, firma care a produs puloverul din casmir (375 Euro) si Tom Ford, casa care a oferit actorului atât ochelarii de soare în valoare de 320 de euro cât si, mai ales, costumul O’Connor din trei piese al carui pret de catalog este de 4.700 de euro. Ca sa nu mai vorbim despre masinile care se perinda pe ecran. Cum este putin probabil ca multi dintre cei care vad „Spectre” sa fie interesati de produse atât de scumpe este mai greu de înteles motivul pentru care companiile se bat sa apara alaturi de Daniel Craig în film. Asta pâna afli ca majoritatea folosesc aparitia ca pe un vector de marketing care, daca nu le creste vânzarile, macar le majoreaza notorietatea. Desi marile firme se feresc sa vorbeasca despre valoarea reala a contractelor si motivatia colaborarii este limpede ca imaginea este totul. Ce barbat nu si-ar dori sa fie James Bond si ce femeie nu si-ar dori sa-i fie alaturi?
6 mii de euro costa editia limitata a ceasului Omega Seamaster 300 „Spectre
4,7 mii de euro este pretul costumului O’Connor din trei piese produs de Tom Ford.
13,5 miliarde de euro este totalul veniturilor realizate de peliculele din seria James Bond pâna astazi.

IasiAZI.ro
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

-
Uncategorizedacum 7 zileXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Uncategorizedacum 7 zileWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
-
Sportacum 5 zileJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!
-
Sportacum 5 zile24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România
-
Uncategorizedacum 5 zileHONOR extinde experiența premium cu HONOR Care+ și Google AI Pro pentru modelele HONOR 600, HONOR 600 Pro și HONOR Magic V6
-
Uncategorizedacum 4 zileAstăzi începe Big Little Festival 2026 la Palatul Mogoșoaia, cu HONOR partener de tehnologie
-
Uncategorizedacum o ziSynology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare
-
Uncategorizedacum o ziDe la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime


