Eveniment
De fapt, pretextand PNRR-ul, vor sa va taie voua, cei activi acum, pensiile cu 50%. – Ziarul Incisiv de Prahova
Iata ca Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului – MEAT posteaza, probabil in data de 27.05.2021, pe pagina oficiala de internet a institutiei publice in cauza, un anunt cu privire la un obiectiv major asumat politic de alianta de guvenare PNL – USR/Plus- UDMR cu privire la asa zisa mare reforma a “Companiilor din subordinea Ministerului Economiei – profesioniști în conducerea companiilor de stat –“, sens in care publicul interesat este informat ca “Salrom caută CEO”. In fapt responsabilii MEAT cu transparenta decizională în administrația publică preiau selectiv din anunutul postat oficial pe site-ul Societatii Nationale a Sarii SA – Salrom, dar fara a evalua daca continutul anuntului mentionat respecta cerintele legale specifice activitatii aflate in atentia Consiliului de Administratie – CA, respectiv legislatia pendinte guvernantei corporatiste privitoare la selectarea directorului general al Salrom.
Este de neinteles cum reprezentantii MEAT, actionarului majoritar al Salrom, respectiv cei nominalizati de acelasi actionar majoritar in AGOA si CA ai Salrom, nu cunosc legislatia aplicabila in materia guvenantei corporatiste- adica OUG nr.109/2011 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/133685, https://lege5.ro/Gratuit/geytsobrgq4a/legea-nr-111-2016-pentru-aprobarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-109-2011-privind-guvernanta-corporativa-a-intreprinderilor-publice), modificata si actualizata prin Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, intrucat au publicat un anunt ce nu face referire la legislatia incidenta si nu numai .
Oare nu mai exista in ministerul economiei juristi competenti si specialisti in resurse umane care sa sprijine intocmai dezideratul guvernarii actuale de a aduce pe culmi marete si de ridicat nivel al perfomantei manageriale in putinele companii sau societati nationale ce au mai ramas in patrimoniul majoritar sau unic al statului roman?
Cum este posibil ca un astfel de anunut (a se vedea link-ul http://www.economie.gov.ro/continua-reforma-companiilor-din-subordinea-ministerului-economiei-profesionisti-in-conducerea-companiilor-de-stat-salrom-cauta-ceo, http://www.salrom.ro/doc/public/recrutari/sns-sediu/DG/2021L05Z19-Anunt%20recrutare%20DIRECTOR%20GENERAL-CEO.pdf) prin care se propune doritorilor sa aplice in actiunea de “recrutare” initiata (nu stim de cine pentru ca anuntul este impersonal, nu este asumata de o persoana in drept) pentru finalizarea “cautarilor” Salrom a unui “CEO cu experiență pentru a conduce societatea.”, cand in fapt si drept OUG nr.109/2011 prevede in continutul sau ca pentru conducerea executiva a societatii se face o selectie a unui director general din cadrul consiliului de administrație sau din afara acestuia, ulterior fiind numit de catre “consiliul de administrație, la recomandarea comitetului de nominalizare în urma unei proceduri de selecție pentru poziția respectivă, desfășurată după numirea membrilor consiliului de administrație în conformitate cu prevederile art. 29.”
Mai mult, aceeasi norma juridica stipuleaza printre altele ca “Anunțul privind selecția directorilor se publică, prin grija președintelui consiliului de administrație, în cel puțin două ziare economice și/sau financiare de largă răspândire și pe pagina de internet a întreprinderii publice. Anunțul include condițiile care trebuie să fie întrunite de candidați și criteriile de evaluare a acestora. Selecția se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței.
(7) Publicarea anunțului privind selecția directorilor în conformitate cu prevederile alin. (6) se face cu cel puțin 30 de zile înainte de data-limită pentru depunerea candidaturilor specificată în anunț.
(8) Numirea directorilor se realizează de către consiliul de administrație prin selectarea candidaților din lista scurtă.”
Dupa cum se observa anuntul in cauza postat si asumat public si de catre MEAT nu face nicio referire clara si precisa la aspetele de legalitate anterior specificate, acesta fiind in fapt doar o comunicare poetica de intentie a recrutarii si nu a selectei unui unui director general, cum prevede legea, care sa aiba putinta “să schimbe cursul spre înalta performanță” a societatii, sens in care societatea “pentru a-și realiza visul, caută un CEO cu experiență pentru a o conduce pe acest drum.”
De altfel, la o citire atenta a anuntului se poate constata ca viitorii aplicanti la o astfel de functie de decizie de nivel inalt la nivelul unei societati (companie) nationala nu sunt instiintati despre perioada ocuparii postului de director general care in concordanta cu cerintele legale in vigoare este de un mandat pentru 4 ani, sau in contidii de provizorat de 4 luni de mandat cu posibilitatea prelungirii cu inca 2 luni, obiectivele generale si specifice ale functiei in cauza etc..
Mai mult, viitorul aplicant ce ar putea fi ales in mult dorita functie de director general a Slarom, dupa cum reiese din cerintele de “recrutare” nu de selectie, ar trebui sa aiba, printre cerintele minimal definite de initiatorul impersonl al anunutului in cauza, o mare capacitate si “experiență în recrutarea, construirea și dezvoltarea echipei de directori”.
Din evaluarea semantica a cerintei respective rezulta subliminal ca in fapt dorinta acerba a noilor administratori nominalizati de MEAT in CA al Salrom este ca viitorul director general sa inlocuiasca actuala conducere executiva existenta la Salrom, cu o alta echipa manageriala. Iata ca fara sa doreasca conducerea MEAT sustine in mod fatis politica actuala a guvernarii de a schimba fara respectarea legii conducerile actuale sau provizorii existente la nivelul tuturor societatilor/comapaniilor nationale la care statul este actionar unic sau majoritar.
In acest context, consideram ca responsabilii MEAT, ministrul, secretarii de stat, functionarii in drept, nici nu au citit continutul anuntului deoarece daca ar fi facut aceasta simpla activitate ar fi constatat neconformitatile acestuia fata de cerintele legislatiei specifice unui astfel de demers institutional, cu rol esential in activitatea unei societati/companie nationala la care statul este actionar unic sau majoritar.
Avand in vedere ca modalitatea de schimbare a conducerilor executive ale societatilor/companiilor nationale devine un sport national al actualului guvern, dar fara respectarea legislatiei aplicabile guvernantei corporatiste, situatie ce a inceput sa atraga atentia presei (a se vedea https://www.dcnews.ro/culoarea-politica-si-nepotismul-in-companiile-de-stat-cum-ocolesc-politicienii-ordonanta-lui-boc-badea-ar-trebui-sa-se-soldeze-cu-niste-parnaie_822635.html), in vederea prevenirii producerii unor disfunctii si situatii de antura a afecta major capacitatea de functionare a societatilor/companiilor nationale la care statul este actionar unic sau majoritar cu posibile efecte esentiale negative in situtia economico-financiara a statului, respectiv afectarea internationala a imaginii Romaniei si a increderii investitorilor strategici in domeniile economice in care statul are interes sa atraga resurse financiare semnificative si nu numai, apreciem ca este necesar ca autoritatile publice abilitate in aplicarea, verificarea si respectarea legislatiei nationale sa se implice activ in a stopa practicile actuale fara respectarea legii de catre cei in drept, in domeniul atragerii de resurse umane pentru conducerea executiva a societatilor/companiilor nationale la care statul este actionar unic sau majoritar.
Mentionam ca in data de 21.05.2021 printr-un articol de presa (https://www.incisivdeprahova.ro/2021/05/21/actiunile-lui-claudiu-nasui-ministrul-meat-ce-au-ca-efect-destabilizarea-uneia-dintre-putinele-companii-profitabile-lasate-la-ministerul-economiei-companie-ce-tine-de-siguranta-nationala/), atrageam atentia ministrului economiei, antreprenoriatului si turismului asupra faptului ca membrii CA ai Salrom intentioneaza sa recruteze director general fara sa respecte legislatia incidenta activitatii respective. Dar acum vedem ca acesta sau cei care il consiliaza nu au intreprins masuri in consecinta, ci mai mult si-au asumat publicare respectivului anunt fara o minima verificare a conformitatii acestuia cu normele juridice aplicabile guvernantei corporatiste. Mai mult redactia ziarului “Incisiv de Prahova” a solicitat un punct de vedere fata de anuntul de recurtare al unui nou directorului general al Salrom, raspuns care contrar Legii nr.544/2001 privind accesul la informatiile de interes public nu a sosit, inca, la adresa redactiei noastre pentru o corecta informare a publicului.
Asteptam, totusi, o reactie a MEAT pe subiectul de presa sus mentiona! (Cristina T.).
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

-
Sportacum 6 zile24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România
-
Sportacum 6 zileJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!
-
Uncategorizedacum 6 zileHONOR extinde experiența premium cu HONOR Care+ și Google AI Pro pentru modelele HONOR 600, HONOR 600 Pro și HONOR Magic V6
-
Uncategorizedacum 5 zileAstăzi începe Big Little Festival 2026 la Palatul Mogoșoaia, cu HONOR partener de tehnologie
-
Știri din județacum o ziSunt sistemele DIY la fel de sigure ca cele montate profesional? Răspunsul echipei Spy Shop
-
Uncategorizedacum o ziBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 zileDe la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime
-
Uncategorizedacum 2 zileSynology® lansează RackStation RS1226+ și RS1226RP+, concepute pentru infrastructuri edge și locații remote aflate în dezvoltare


