Eveniment
Drumul de la zero la un 1.000 de miliarde de dolari | IasiAZI.ro

Istoria companiei Apple, căci despre ea este vorba, începe în anul 1976, în garajul casei în care locuia Steve Jobs, vizionarul care avea să construiască un imperiu care astăzi valorează o mie de miliarde de dolari.
Ca multe alte nume mari din domeniul IT, fondatorii Apple, Steve Jobs, geniu al marketingului, şi Steve Wozniak, cel care a inventat computerul Apple, au abandonat studiile universitare înainte de a obţine diploma pentru a se dedica tehnologiei informaţiei. Rezultatele muncii celor doi nu au întârziat să apară, astfel că prima mare revoluţie a Apple a fost calculatorul Macintosh, lansat în anul 1984, care a adus informatica la îndemână omului de rând. „Macul” se folosea cu un click dat pe pictogramele de pe monitor cu un nou instrument, mouse-ul, fapt ce îl făcea mult mai simplu de folosit decât calculatoarele din acea vreme, care utilizau un limbaj aproape de neînţeles pentru cei care nu avea studii de programator.
Următoarea vedetă a companiei Apple avea să se lase aşteptată. iPod-ul a venit abia în anul 2001, însă este invenţia care a realizat puntea de legătură cu marea revelaţie în domeniul tehnologiei, pe care Apple avea să o lanseze în 2007: iPhone-ul.
În pragul falimentului
Vreme de 12 ani compania Apple a plutit în derivă, fiind chiar la un pas de faliment. Istoria companiei a înregistrat o perioadă deosebit de grea după o criză internă care a dus în 1985 chiar la destituirea fondatorului său Steve Jobs. Ulterior, acesta a fost chemat din nou în companie, în anul 1997, să salveze grupul pe care mulţi îl considerau în pragul falimentului.
Revenirea lui Steve Jobs în cadrul companiei a fost mai mult decât providenţială. În doar patru ani, fondatorul Apple a reuşit să readucă grupul în lumina reflectoarelor prin lansarea revoluţionarului iPod. În anul 2001, Apple avea deja o valoare de piaţă de şase miliarde de dolari, dar acest lucru nu avea să fie decât începutul.
O adevărată explozie a valorii de piaţă avea să se producă după lansarea iPhone, în iunie 2007. Apple ajungea în acea perioadă la 106 miliarde de dolari. În aprilie 2010 avea să se lanseze iPad, fratele mai mare al iPhone-ului. După acest moment, Apple mai făcea un pas mare în calea către o mie de miliarde, ajungând la o valoare de piaţă de 174 de miliarde de dolari.
Din aprilie 2010 până în august 2011, Apple a cunoscut cel mai mare boom în ceea ce priveşte valoarea de piaţă. Astfel, în ziua în care Steve Jobs îşi dă demisia din funcţia de CEO şi este înlocuit de Tim Cook, compania valora nu mai puţin de 603 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că valoarea de piaţă a crescut de trei ori, în doar un an şi câteva luni.
Era de după Steve Jobs
Apple a intrat într-o nouă era după decesul fulgerător al lui Steve Jobs, în octombrie 2011. Acesta a lăsat în urmă o companie gigant, cu o creştere uimitoare, cu produse care se vindeau ca pâinea caldă şi cu un marketing foarte puternic. În cei 14 ani care s-au scurs din 1997 până în 2011, Steve Jobs a construit un mamut care nu numai că valora tot mai mult pe zi ce trecea, dar care a creat istorie în industria tehnologiei şi care a dus progresul tehnologic la alte dimensiuni.
Odată cu noul lider schimbările nu au întârziat să apară. Apple a trebuit să intre în epoca ceasurilor smart şi a fost nevoită să facă faţă concurenţei tot mai acerbe din partea concurenţilor de la Samsung. Astfel că, în septembrie 2017, Tim Cook face un lucru inedit în istoria companiei: lansează două modele de iPhone în acelaşi timp, iPhone 8 şi iPhone X, acesta din urmă fiind un model aniversar menit să marcheze zece ani de la introducerea pe piaţă a primului iPhone. În septembrie 2017, Apple avea deja o valoare de piaţă de aproape 800 de miliarde de dolari.
O mie de miliarde de dolari
Chiar la începutul acestei luni, mai precis pe data de 2 august, Apple devenea prima companie americană din istoria Wall-Street-ului care a ajuns la borna de o mie de miliarde de dolari, fapt care a dus industria tehnologiei pe cele mai înalte culmi ale succesului financiar. Din urmă, vin însă la mică distanţă şi celelalte companii de tehnologie. La ora redactării acestui articol, Amazon, compania condusă de Jeff Bezos, avea o capitalizare de piaţă de peste 925 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că în următoarea perioadă există mari şanse să mai vedem încă o companie cu valoarea de o mie de miliarde de dolari. De asemenea, Microsoft şi Alphabet au o valoare de piaţă de piaţă de aproximativ 850 de miliarde de dolari fiecare, fapt ce confirmă că tehnologia îşi trăieşte epoca de aur.
Un lucru care poate că ar trebui menţionat este faptul că în spatele cifrelor mari, în umbra acestor afaceri gigantice, se află întotdeauna un fel de „brutalitate”, pentru că nimic nu creşte într-o manieră atât de mare făsă să schimbe lumea într-un mod aproape radical şi să lase în urmă obiceiuri de consum care dintr-o dată devin învechite. Și toate aceste lucruri, într-un ritm extrem de rapid. Avansul tehnologiei, dincolo de cifre, înseamnă avansul lumii în care trăim. Iar Apple a demonstrat acest lucru din plin.
„Ai curajul de a-ţi urma inima şi intuiţia. Într-un fel, ele ştiu deja ce vrei să devii cu adevărat”.
Steve Jobs
(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 20 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întraga ţară.)
IasiAZI.ro
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

-
acum 6 zileLumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade
-
Afaceriacum 6 zileShaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie
-
Afaceriacum 4 zileCăntuirea cu laser: când „linia de adeziv” dispare din mobilier
-
Afaceriacum 5 zileEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Uncategorizedacum 4 zile3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.
-
Uncategorizedacum 4 zileXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Uncategorizedacum 4 zileWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
-
Sportacum 2 zileJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!


