Comedia „În pielea mea” prezintă din 10 februarie în cinematografe patru cupluri amuzante și surprinzătoare: Oana Gherman și Sergiu Costache, Ioana State și Gabriel Vatavu, Azaleea Necula și George Tănase, Vlad Gherman și Alexandra Răduță.

Dintr-un joc de roluri aparente, în jurul cărora se nasc deseori discuții și tensiuni inutile, cei opt prieteni buni, foarte diferiți, ajung să-și cunoască mai bine partenerii, să se accepte așa cum sunt și să se și distreze pe seama provocării acceptate.

Biletele s-au pus deja în vânzare. Trailer & info – pe site-ul inpieleamea.ro.

Mai multe detalii despre personaje, dezvăluite de actori, în premieră, în clipuri amuzante, se regăsesc pe paginile filmului „În pielea mea”  de Facebook, Instagram, TikTok.

Oana Gherman și Sergiu Costache sunt Emma și Viorel —  o avocată și un specialist IT, destul de diferiți. Ea este lider, o femeie cu un puternic spirit competitiv căreia îi place să aibă inițiativă și control, el e un tip calm, blând și ascultător, care își asumă cu bucurie rolul de împăciuitor al grupului. 

Ioana State și Gabriel Vatavu sunt Georgiana și Gigi —  o femeie dură și sigură pe sine, în căutarea unui nou plan de carieră, dar în realitate extrem de empatică și protectoare, și un bărbat sincer și loial, șofer de taxi, care-i scrie poezii și are o încredere neclintită în propriile convingeri, chiar și atunci când realitatea îl contrazice.

Azaleea Necula și George Tănase sunt Didi și Bitză —  o femeie superbă, influencer de beauty cu sute de mii de urmăritori și un bărbat imatur, nostalgic după anii de facultate, în căutarea unui job stabil.

Vlad Gherman și Alexandra Răduță sunt Lăcrămioara și Cezar — o farmacistă germofobă și un antrenor personal mereu „zen”. Ar face orice unul pentru celălalt, chiar dacă se scot deseori din sărite. 

Deși sunt foarte diferiți, cei opt prieteni au multe lucruri în comun, se simt bine unii cu ceilalți, iar fetele și băieții ies deseori împreună.

Într-o zi în care petrec timpul împreună la un grătar, dintr-o discuție banală se naște un joc nebun: un weekend cu roluri inversate, fetele versus băieții. Fetele merg la pescuit și petrec o noapte într-un cort pe malul Dunării, în timp ce băieții trec printr-un adevărat maraton de înfrumusețare, terminat cu o noapte de club. La început, fiecare tabără privește cu invidie distracțiile celeilalte, crezând că modul în care se desfășoară fiecare e simplu, dar totul ia amploare când activitățile „relaxante” devin surse de haos și provocări neașteptate. Natura nu e chiar prietenoasă cu fetele, pescuitul nu e floare la ureche, iar pentru băieți, masajele și tratamentele corporale se transformă într-un test de răbdare. 

O comedie plină de situații absurde, rivalități amuzante și întrebări incomode: unde e mai greu, în mijlocul naturii sau în mijlocul unui salon de frumusețe? Și, mai ales, cine câștigă?

Spectatorii sunt invitați să afle mai multe și să râdă cu poftă din 10 februarie în cinematografe.

PREMIERA DE GALĂ a filmului „În pielea mea” va avea loc pe 9 februarie, de la ora 19:00, la Cinema City AFI Cotroceni.

O parte din membrii echipei vor fi prezenți la întâlnirile cu publicul din 14 orașe din țară unde vor fi organizate proiecții speciale, începând cu data de 3 februarie.

Din distribuție mai fac parte: Ioana Ginghină, Ionuț Achivoaie, Mihai Găinușă, Cătălin Coșarcă, Toto Dumitrescu, Daria Jane. 

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film și declarații din partea actorilor sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu („Unde merg elefanții”, „Warboy”, „Crai nou”, „Străjerii”) semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea

Un film produs de: CB MOTION PICTURES în asociere cu MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS. Producător executiv: Adela Mara. Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA 

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films. 

www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Asociația Clubul Sportiv Forza Junior Costuleni (ACSFJC) anunță încheierea proiectului european Eyes-Shut – Sensorial Theater for Adults with Visual Disability (2024-1-RO01-KA210-ADU-000255243), un demers internațional care a demonstrat că teatrul poate deveni un spațiu de întâlnire, reflecție și empatie pentru întreaga comunitate, dincolo de etichete și dizabilități.

Coordonat de România, proiectul Eyes-Shut a fost dezvoltat printr-un parteneriat strategic între organizații din România, Serbia și Cipru, având ca obiectiv principal creșterea nivelului de conștientizare privind incluziunea socială prin artă senzorială. Departe de a fi un proiect destinat exclusiv persoanelor cu deficiențe de vedere, Eyes-Shut a fost construit ca o experiență comună, adresată publicului larg, în care minimum 25% dintre participanți au fost persoane cu dizabilități, iar restul membri activi ai comunității.

În cadrul proiectului, fiecare țară parteneră a avut responsabilitatea de a crea un spectacol de teatru senzorial propriu, adaptat contextului local și realizat împreună cu comunitatea:

– România a dezvoltat spectacolul „Ziua Magică”, prezentat în Iași și București, în spații culturale și educaționale, cu participarea adulților cu și fără deficiențe de vedere, cadre didactice, artiști, stakeholderi locali și reprezentanți media.
– Cipru a realizat patru reprezentații ale spectacolului „Omul cu trei ochi”, explorând percepția, identitatea și relația dintre simțuri.
– Serbia a creat spectacolul „Iad, Purgatoriu și Rai”, o experiență senzorială profundă despre limite, emoții și reconectare umană.

Toate cele trei producții au fost rezultatul unui proces comun de cercetare, formare și experimentare artistică, desfășurat pe parcursul proiectului, în care teatrul senzorial a fost folosit ca instrument de educație non-formală pentru adulți, nu doar ca act artistic.

Un rezultat-cheie al colaborării internaționale este Ghidul Eyes-Shut, un instrument practic lansat la finalul proiectului, care documentează fiecare spectacol, metodologia utilizată și pașii necesari pentru a replica acest tip de eveniment în alte comunități. Ghidul este disponibil public și poate fi consultat aici:
👉 https://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro/guidebook

Ghidul se adresează organizațiilor culturale, educatorilor, artiștilor, lucrătorilor de tineret și actorilor comunitari care doresc să dezvolte inițiative incluzive, oferind exemple concrete, explicații metodologice și recomandări practice pentru implementare.

Prin Eyes-Shut, partenerii proiectului transmit un mesaj clar: incluziunea nu este un concept abstract și nu aparține doar unor grupuri specifice, ci poate fi construită prin experiențe simple, autentice și replicabile, care îi implică pe toți membrii comunității.

Proiectul Eyes-Shut se încheie oficial, însă impactul său continuă prin comunitățile implicate și prin resursele puse la dispoziția publicului, invitând organizațiile și instituțiile interesate să ducă mai departe acest tip de experiență în propriile contexte locale.

Pentru informații suplimentare despre proiect și rezultate:
🌐 http://eyes-shut.forzajuniorcostuleni.ro
📩 acsfjc@gmail.com

Ce este, de fapt, sushi

Daca intrebam la intamplare intr-un mall din Bucuresti ce e „sushi”, multi vor spune: „peste crud invelit in orez si alge”. Nu-i chiar gresit, dar e mult prea simplu. In sens strict, sushi inseamna „orez asezonat cu otet”, nu peste crud. Elementul definitoriu este orezul fiert, amestecat cu otet de orez, sare si zahar, apoi racit. Peste (sau in jurul) acest orez vine „neta” – ingredientul principal: peste crud sau gatit, fructe de mare, omleta japoneza (tamago), legume, tofu, uneori chiar carne sau fructe. Asadar: fara orez cu otet, nu e sushi, indiferent cat de scump e tonul; sashimi (doar felii de peste crud, fara orez) nu e sushi, chiar daca apare in acelasi platou. In spatele acestor bucatele mici si aparent minimaliste se afla o istorie lunga de peste o mie de ani, multe traditii locale si o globalizare culinara care spune destul de multe despre cum mancam azi.

Istoria sushi: de la conservare la arta culinara

Radacinile in Asia de Sud-Est

Paradoxal, sushi nu s-a nascut in Japonia, ci in Asia de Sud-Est, ca metoda de conservare a pestelui. In zonele de orez din bazinul Mekongului, oamenii puneau pestele eviscerat in orez fiert cu sare, il lasau sa fermenteze luni de zile si apoi mancau doar pestele acrisor, aruncand orezul. Acest tip de mancare fermentata este numit in japoneza narezushi. Nu semana deloc cu ceea ce primim azi pe banda la all-you-can-eat: era intens, foarte acru, imbibat de aromele fermentatiei – mai aproape de branzeturi „grele” decat de „fine dining”.

Sushi ajunge in Japonia

Tehnica conservarii pestelui in orez ajunge in Japonia odata cu raspandirea culturii de orez, undeva in perioada Yayoi. In timp, japonezii incep sa modifice aceasta practica: scurteaza timpul de fermentare, incep sa manance si orezul, nu doar pestele, si trec de la fermentatie lenta la folosirea otetului de orez pentru a obtine gustul acrisor mult mai repede. Prin perioada Muromachi, sushi devine deja un preparat comestibil ca atare, nu doar o tehnica de conservare.

Edo: momentul in care sushi devine „fast-food”

In perioada Edo, Japonia urbana se dezvolta rapid, iar Edo (Tokyo de azi) devine un oras enorm pentru epoca. Oamenii au nevoie de mancare rapida, satioasa, pe care s-o manance din picioare. Aici apare ceea ce recunoastem azi drept nigiri-zushi: o bucata de orez cu otet, modelata in palma, cu o felie de peste deasupra. Traditia atribuie aceasta inventie lui Hanaya Yohei, un bucatar din Edo, considerat de multi inventatorul „sushi-ului modern”. Nigiri-ul de atunci era mai mare decat ceea ce primim azi si se vindea ca street-food, nu ca lux. Folosirea otetului in locul fermentatiei de durata face ca sushi-ul sa poata fi pregatit si servit in aceeasi zi. Japonezii pastreaza ideea de peste si orez, dar ii schimba complet logica: din tehnica de conservare devine mancare proaspata, de moment.

De la mancare de zi cu zi la patrimoniu cultural

In Japonia, sushi-ul ramane strans legat de ansamblul numit washoku – bucataria traditionala japoneza, bazata pe orez, peste, legume de sezon si respect pentru natura. In prezent, washoku este recunoscut drept patrimoniu cultural imaterial al umanitatii, ca „practici alimentare traditionale ale japonezilor”. Sushi-ul nu e singurul element al washoku, dar a devenit chipul cel mai recognoscibil in afara Japoniei – uneori intr-atat incat lumea uita de supe, muraturi, orez simplu sau mancarurile de casa care formeaza, de fapt, baza alimentatiei japoneze.

Tipuri de sushi si traditii locale

Cand deschizi un meniu intr-un restaurant de sushi, pare un mic dictionar de termeni japonezi. Ii punem un pic de ordine: nigiri-zushi – „clasicul”: orez modelat in palma, cu o felie de peste sau alt ingredient deasupra, uneori legat cu o fasie de nori; maki-zushi – rulouri: orez si ingrediente rulate in foi de nori, apoi taiate felii. Aici intra hosomaki (rulouri subtiri, cu putine ingrediente) si futomaki (rulouri groase, bogate); temaki – conuri de nori umplute cu orez si diverse ingrediente, mancate cu mana; uramaki – „inside-out roll”: orezul la exterior, nori la interior, de obicei o inventie mai degraba occidentala; chirashi-zushi – literalmente „sushi imprastiat”: un bol de orez cu toppinguri (peste, omleta, legume). E mai degraba mancare de casa sau pranz relaxat; oshi-zushi – sushi presat in forma, tipic pentru regiunea Kansai (Osaka). Exista, de exemplu, Osaka zushi, presat in forme de lemn si taiat in dreptunghiuri elegante, cu peste marinat sau gatit. Multe prefecturi japoneze au variante regionale de sushi, legate de pestele local: funa-zushi pe malul lacului Biwa, futomaki decorativ in Chiba, sushi cu peste gras marinat in Kansai. Pentru localnici, nu sunt doar feluri de mancare, ci carti de vizita culinare ale regiunii.

Cum au imprumutat alte culturi sushi-ul

America de Nord: sushi ca simbol de modernitate

Dupa al Doilea Razboi Mondial, odata cu ocupatia americana si apoi cu valul de interes pentru „exoticul” japonez, sushi-ul incepe sa isi faca loc in Statele Unite. Initial ramane in comunitatile japoneze, apoi patrunde treptat in restaurantele frecventate de americani curiosi, legati de mediile de business, culturale sau diplomatice. In anii ’70–’80 apar California roll (cu avocado si crab surimi, uneori cu castravete), creat special pentru gustul occidental, care nu era confortabil cu peste crud foarte gras, si restaurante de sushi „cool” in Los Angeles, New York sau Vancouver. Sushi devine, in imaginarul occidental, un fel de parola a cosmopolitismului: mananci sushi, esti deschis la culturi noi, „tinut la curent” cu tendintele globale.

Globalizarea prin farfurie

Sushi este un exemplu perfect de globalizare alimentara: pestele poate fi prins intr-un ocean, prelucrat in alta tara, apoi servit intr-un mall din Romania, intr-o forma care imita (mai mult sau mai putin) traditia japoneza. In spatele unui simplu rulou se afla lanturi globale de aprovizionare, negocieri comerciale si standarde sanitare internationale.

Europa si Romania: intre moda si rutina

In Europa, boom-ul sushi-ului vine in anii ’90–2000: restaurante specializate in marile capitale, lanturi de tip „running sushi” si sushi in supermarket, ambalat la caserola. In Romania, traseul e similar: sushi-ul apare intai in restaurantele de nisa din Bucuresti si marile orase, apoi ajunge in mall-uri, in meniurile de delivery si chiar la petreceri private. De multe ori, e perceput ca ceva „mai fancy” decat pizza sau burgerul, chiar daca, istoric vorbind, in Edo era mancare de strada. In acelasi timp, au aparut adaptari locale: rulouri cu pui pane, crema de branza in exces, sosuri dulci, maioneza picanta – versiuni pe care un japonez traditionalist le-ar privi cu o spranceana ridicata, dar care arata cum fiecare cultura isi traduce sushi-ul pe gustul propriu.

Sushi in cultura japoneza: mai rar decat credem

Un lucru care surprinde multi vizitatori in Japonia: localnicii nu mananca sushi in fiecare zi. De fapt, e mai degraba un preparat de ocazie – pentru iesiri speciale, sarbatori, momente in care vrei „ceva bun”, nu pentru pranzul zilnic de la serviciu. Sushi-ul este puternic incarcat simbolic: exprima idee de sezon, de prospetime, de respect pentru ingredient. In diaspora japoneza, sushi-ul are uneori si o incarcatura emotionala: e dus ca dar, se imparte in familie, functioneaza ca liant identitar – ceva ce „ne leaga de casa”.

Mod de preparare: de la orez la rulou

Poate gasesti zeci de retete de sushi pe internet, dar structura de baza e mereu aceeasi.

1. Orezul – inima preparatului

Se foloseste orez cu bob rotund, lipicios, de tip japonez. Se spala repetat pana cand apa devine aproape limpede, pentru a elimina excesul de amidon. Se fierbe in apa (sau in rice cooker) intr-un raport aproximativ 1:1–1:1,2, apoi se lasa la odihnit. Cat e inca fierbinte, se amesteca cu un amestec de otet de orez, zahar si sare (su-zu). Orezul se taie cu o paleta, nu se amesteca brutal, ca sa nu devina pasta. Apoi se raceste la temperatura camerei, acoperit cu o laveta umeda, ca sa nu se usuce. Echilibrul dintre orez, otet si peste este esential: daca orezul e prost facut, tot sushi-ul sufera, indiferent cat de bun e pestele.

1. Pestele si ingredientele

Aici intra, pe langa gust, capitolul sensibil al sigurantei alimentare. Pestele destinat consumului crud ar trebui sa fie congelat la temperaturi suficient de joase pentru a distruge parazitii. Lantul de frig trebuie respectat – de la pescuit la transport, depozitare si vitrina. Orezul pentru sushi, pastrat la temperatura camerei, devine un mediu excelent pentru bacterii, asa ca timpul si aciditatea trebuie controlate atent. Pentru acasa, recomandarile generale ale institutiilor de risc alimentar sunt destul de prudente: daca nu esti sigur de calitatea pestelui si de cum a fost manipulat, mai bine il gatesti bine sau alegi variante de sushi fara peste crud (cu legume, omleta, fructe de mare gatite).

1. Modelarea

Nigiri: se formeaza o bila de orez in palma, se preseaza usor, se adauga un strat fin de wasabi si felia de peste deasupra. Miscarea trebuie sa fie ferma, dar delicata – scopul e un orez compact, fara a fi „calcat in picioare”. Maki: pe o rola de bambus (makisu) se pune o foaie de nori, un strat subtire de orez, apoi ingredientele in linie. Se ruleaza ferm, dar nu brutal, si se taie cu un cutit foarte ascutit, umezit. Chirashi: varianta relaxata – orez intr-un bol, toppinguri aranjate deasupra; foarte des folosit acasa in Japonia.

Cum degustam sushi ca un iubitor adevarat.

Cu betisoare sau cu mana?

In Japonia, este perfect acceptabil sa mananci sushi cu mana, mai ales nigiri. Maki si sashimi se mananca de obicei cu betisoare. Nu exista politie a manierelor: important e sa nu distrugi complet bucatica inainte sa ajunga in gura.

Sos de soia, wasabi si ghimbir murat

Cateva repere simple de eticheta: nigiri-ul se inmoaie usor in sosul de soia cu partea pestelui, nu cu orezul; daca bagi orezul direct, risti sa se dezintegreze si sa transformi farfuria intr-o balta maronie. Wasabi-ul se pune, ideal, intre peste si orez sau direct pe peste, nu se transforma in pasta verzuie amestecata cu soia. Ghimbirul murat (gari) se mananca intre feluri, ca sa „cureti” gustul, nu ca garnitura obligatorie pe fiecare bucatica.

Ordinea degustarii

Daca vrei sa te apropii de stilul japonez, poti incepe cu pesti albi sau mai delicati (de exemplu dorada, biban de mare), apoi treci la pesti mai grasi (somon, ton), iar la final la preparatele cu sosuri puternice sau ingredient prajit. Nu e o dogma, dar te ajuta sa simti nuantele, asa cum la vin pornesti, de regula, de la gusturi mai fine la cele intense. O degustare de sushi poate fi si o experienta inediat de testat in weekend sau un cadou pentru prieteni.

Riscuri, mituri si sanatate

Sushi este „super sanatos”?

Depinde. Un rulou mediu de sushi are, in general, in jur de 80 de calorii pe bucatica, cu carbohidrati din orez, proteine din peste sau tofu si relativ putine fibre. Problema nu e neaparat pestele, ci cantitatea de orez (multi carbohidrati simpli), sosurile dulci, maioneza picanta, crema de branza si tempura prajita. Un platou mare poate ajunge lejer la caloriile unei pizza serioase, doar ca ni se pare „light” pentru ca arata minimalist.

Riscuri microbiologice si chimice

Autoritatile sanitare atrag atentia mereu pe aceleasi puncte: bacterii si paraziti din pestele crud, daca nu e congelat si manipulat corect; toxiinfectii alimentare din orezul pastrat mult timp la temperatura camerei; riscuri suplimentare pentru copii mici, gravide, persoane imunocompromise – carora li se recomanda, in general, peste bine gatit. De aceea, ghidurile oficiale spun clar: sushi din restaurante si supermarket trebuie sa respecte reguli stricte de igiena, iar acasa e bine sa fim foarte prudenti.

Sushi acasa: cateva reguli de bun-simt

Daca faci sushi acasa, merita sa urmezi cateva principii: foloseste doar peste marcat pentru consum crud si respecta instructiunile de congelare; pastreaza orezul pentru sushi cat mai putin la temperatura camerei; nu recongela si nu pastra sushi-ul prea mult – ideal il mananci in aceeasi zi.

Sushi in Romania si Europa de Est

Pentru un consumator roman, sushi-ul are mai multe „fete”: restaurant specializat, cu bucatari (ideal) instruiti in tehnica japoneza, preturi mai mari, accent pe calitatea pestelui; lanturi de tip mall sau all-you-can-eat, unde accentul e adesea pe volum si combinatii spectaculoase; supermarket – caserole gata ambalate, convenabile, dar foarte variabile ca prospetime si calitate; acasa, pentru cei pasionati, care isi cumpara orez special, nori, otet de orez si experimenteaza. Cultural, sushi a devenit la noi un fel de mancare de ocazie urbana: il comanzi la birou cand vrei „ceva mai usor”, il alegi la un date cand vrei sa arati ca esti deschis la gusturi noi, apare la evenimente, pe platouri colorate. Din punctul de vedere al antropologilor, sushi-ul functioneaza ca un simbol de modernitate: faptul ca poti comanda ton rosu sau somon „in rola” la Cluj sau Iasi spune ceva despre cat de conectata este bucataria noastra la economia globala.

Intrebari frecvente despre sushi

1. Este sushi intotdeauna crud?

Nu. „Crud” e doar o parte din poveste. Exista sushi cu peste crud (ton, somon, biban de mare), sushi cu peste marinat sau afumat, sushi cu fructe de mare gatite (creveti, caracatita), si sushi complet vegetarian (cu legume, omleta, tofu). Ce defineste sushi-ul este orezul cu otet, nu faptul ca pestele e crud.

1. Cat de des e sigur sa mananc sushi cu peste crud?

Pentru un adult sanatos, sushi de la surse de incredere, consumat ocazional – de exemplu o data pe saptamana sau mai rar – este in general considerat sigur, cu conditia ca pestele sa fie de calitate si congelat corect, iar restaurantul sa respecte regulile de igiena. Pentru gravide, copii mici si persoane cu imunitate scazuta, multe institutii de sanatate recomanda sa evite pestele crud si sa aleaga variante gatite sau vegetariene.

1. Sunt platourile de supermarket la fel de „autentice” ca sushi-ul de restaurant?

Nu chiar. Sushi-ul de supermarket este gandit sa reziste la frigider cateva ore bune, e adaptat la gusturi largi (mult sos, combinatii mai dulci) si nu poate atinge, de obicei, finetea si prospetimea unui restaurant serios, unde orezul se face in loturi mici, pestele se taie la comanda, iar bucatarul ajusteaza wasabi-ul si sosul in functie de tipul de peste. Asta nu inseamna ca e neaparat „rău”, doar ca joaca in alta liga: mai mult produs industrial decat mestesug culinar.

1. Daca nu-mi plac betisoarele, stric eticheta?

Deloc. In multe locuri din Japonia exista tacamuri obisnuite pentru turisti, iar nigiri se mananca perfect legitim cu mana. Daca vrei totusi sa exersezi betisoarele, sushi-ul e un teren bun de antrenament, dar scopul nu e performanta, ci sa te bucuri de gust.

1. De ce e sushi-ul atat de scump?

Sushi-ul de calitate implica peste foarte bun, deseori importat, cu pierderi mari la filetare, riscuri si responsabilitate legate de siguranta alimentara, multa munca manuala si ani de antrenament pentru bucatari. La acestea se adauga costurile de logistica (lant de frig, transport rapid) si, in cazul restaurantelor de experienta, un anumit tip de scenografie: bar de sushi, numar limitat de locuri, servicii atente. Pe scurt, platesti materia prima, siguranta si mestesugul – nu doar cateva bucati de orez cu peste.