Eveniment
Guvernul se îndreaptă cu pași rapizi spre un conflict juridic cu Uniunea Europeană
Guvernul și coaliția de guvernare sunt pe cale să facă un pas major greșit în procesul de dezvoltare tehnologică a țării. Este vorba de introducerea în România a tehnologiei de comunicații 5G, de la care se așteaptă o contribuție importantă la dezvoltarea în următorii 10 ani. Comunicațiile vor deveni suportul cel mai important al implementării proceselor de automatizare, de dirijare a proceselor distribuite și de control al traficului de transport și de energie.
Este evident că România nu își poate permite un decalaj major față de alte state europene în ceea ce privește construirea infrastructurii de comunicații 5g. Orice an pierdut în acest domeniu va costa economia între 0,5 și 1% din PIB, iar pe măsură ce timpul trece aceste costuri vor crește și ele. Lipsa unei infrastructuri adecvate de comunicații devine principalul obstacol în calea investițiilor în industrii cu valoare adăugată mare, precum și în investițiile publice menite să permită rezolvarea unor probleme majore, cum ar fi traficul în marile orașe sau digitalizarea serviciilor publice.
Nu în ultimul rând, întârzierea implementării sistemelor de comunicații 5G văduvește bugetul public de încasarea câtorva miliarde de lei proveniți din concesionarea frecvențelor care vor fi alocate aacestor sisteme.
Tocmai din aceste considerente, guvernul ar trebui să își măsoare cu atenție și rigoare fiecare pas pe care îl face în direcția implementării acestei noi tehnologii de comunicații.
Trebuie notat, încă de la început, că Uniunea Europeană în ansamblul său consideră că rețelele de comunicații 5G au multe avantaje, dar vin la pachet cu riscuri serioase de securitate cibernetică și cu posibilitatea de a afecta confidențialitatea datelor transportate. În acest sens, Uniunea Europeană a creeat un set de instrumente (EU 5G toolbox), care urmărește coordonarea de către Comisia Europeană a abordărilor naționale, pentru a evita fragmentarea modului în care statele membre evaluează și gestionează riscurile legate de noua tehnologie.
Uniunea recomandă tuturor statelor membre să adopte o legislație specifică acestui domeniu, care să reglementeze tehnic aspectele considerate critice ale infrastructurii 5G. Cadrul legal al acestei abordări este definit în Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (“Directiva TRIS”).
Ei bine, esența acestei directive se găsește la articolul 5, care impune statelor membre să notifice Comisia Europeană privind orice proiect de lege care conține reglementări tehnice: „Statele Membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică […]”.
Iar încă de la primul articol, la paragraful (1) litera f) din Directiva TRIS, se definește clar „reglementare tehnică” astfel: „ înseamnă o specificație tehnică sau o altă cerință sau normă cu privire la servicii, inclusiv dispozițiile administrative relevante, a cărei respectare este obligatorie, de jure sau de facto, în cazul comercializării, prestării unui serviciu, stabilirii unui operator de servicii sau utilizării într-un stat membru sau într-o parte semnificativă a acestuia, precum și actele cu putere de lege sau actele administrative ale statelor membre, cu excepția celor prevăzute la articolul 7, care interzic fabricarea, importul, comercializarea sau utilizarea unui produs sau care interzic prestarea sau utilizarea unui serviciu sau stabilirea în calitate de prestator de servicii”
În urma notificării Comisie Europene din partea statului membru, există o perioadă de suspendare de trei luni în care un stat membru nu poate adopta legea. În perioada menționată, procedura legislativă poate totuși să își urmeze cursul normal., dar să nu se finalizeze adoptarea legii. Procedura de notificare prevăzută de Directiva TRIS a fost adoptată pentru a anticipa și a preveni crearea de bariere în calea comerțului pe piața internă.
În acest moment, guvernul nostru și coaliția de la guvernare trec prin Parlament, pe repede înainte, proiectul de lege pentru reglemetarea procedurilor de autorizare 5G, ignorând procedura de notificare prevăzută de legislația comunitară.
Dar proiectul de lege 5G are ca scop reglementarea procesului de autorizare a producătorilor de tehnologii, echipamente și software pentru rețelele 5G, iar aplicarea criteriilor de autorizare prevăzute în Proiectul de Lege 5G poate duce la excluderea din întreaga rețea 5G a echipamentelor furnizate de anumiți producători. Conform Proiectului de Lege 5G, vânzarea tuturor echipamentelor produse de producătorii neautorizați va fi interzisă în România. Interdicția nu va lăsa loc pentru nici o utilizare a echipamentului în cauză, nici măcar una marginală. Cât de dificil este, totuși, în aceste condiții să argumentezi, în mod rezonabil, că Proiectul de Lege 5G nu intră sub incidența articolului 1 alineatul (1) litera f) din Directiva TRIS referitoare la interzicerea fabricării, importului , comercializarea sau utilizarea unui produs sau a furnizării sau utilizării unui serviciu sau stabilirea ca prestator de servicii, în conformitate cu interpretarea Comisiei Europene?
Ba mai există și hotărâri ale Curții Europene de Justiție care creează precedente în acest sens și care au sancționat inclusiv state naționale (Ungaria și Grecia). Concluzia este una singură: pe baza formulării generale a Directivei TRIS, a hotărârilor Curții Europene de Justiție și a îndrumărilor furnizate de Comisia Europeană, obligația de a notifica Proiectul de Lege 5G pare evidentă.
Ceea ce nu se prea discută la noi este faptul că omisiunea de a notifica Proiectul de Lege 5G poate face ca acesta să fie considerat inaplicabil în raport cu părți private, și poate deschide calea unor acțiuni împotriva României pentru constatarea încălcării dreptului Uniunii Europene, în temeiul articolului 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Iată ce spune acest articol 258 din Tratatul Uniunii:„ În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile. În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.” Cu alte cuvinte, România își creează singură un caz la Curtea Europeană de Justiție , care va putea aduce invalidarea legislației 5G, ceea ce va întârzia implementarea tehnologiei câțiva ani buni. Oare de asta avem noi nevoie acum?
Poate nu ar fi lipsit de interes să vedem ce fac celelalte state din UE, în special, Franța și Finlanda, la care proiectele de reglementări notificate în temeiul Directivei TRIS par să prevadă un mecanism de autorizare similar cu cel care urmează să fie reglementat prin Proiectul de Lege 5G. Proiectul finlandez, în particular, nu pare să conțină nicio specificație tehnică. Nici proiectul francez care prevede procedurile de autorizare în sine nu conține astfel de specificații, cu toate că a fost notificat separat de alte reglementări conexe care conțin specificații tehnice. Ei bine, atât Franța cât și Finlanda au notificat Comisia Europeană privind proiectele proprii de lege pentru autorizarea producătorilor și operatorilor 5G. Quod erat demonstrandum!
Acum să nu ne închipuim că numai noi ne confruntăm cu aceste lucruri legate de tehnologia 5G. Inclusiv Germania, motorul și cea mai mare economie a Uniunii Europene parcurge, cuminte, procedurile prevăzute de legislația Europeană. Berlinul a notificat Comisia Europeană pe 17 decembrie 2020 privind proiectul de lege „“Draft Second Act increasing the security of information technology systems”. După care a așteptat cuminte timp de mai bine de trei luni, până pe 22 aprilie 2021, când a primit răspunsul, cu recomandări incluse, din partea Kerstinei Jorna, Director-General în cadrul Comisiei Europene. Și abia apoi Parlamentul de la Berlin a aprobat legea. Cât despre prevederile legii germane, acestea sunt mult mai clare decât ce vrem noi să facem prin proiectul de lege 5G. La nemți, fiecare furnizor de componente depune o declarație pe proprie răspundere că respectă standardele de securitate cibernetică, iar operatorii trebuie să notifice ministerul de interne privind orice contract cu furnizorii. Ministerul de interne are la dispoziție între două și patru luni pentru a verifica conformitatea produselor furnizate cu reglementările tehnice introduse prin legislația 5G. Ministerul de interne, nu CSAT, ca în cazul nostru.
Eu zic că mai clar de atât nu se poate. Totul făcut nemțește, pas cu pas. Oare la noi de ce nu se poate face așa? De ce trebuie tot timpul să fim „originali”?
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Uncategorizedacum 6 zileDr. Menis Yousry aduce la Iași unul dintre cele mai apreciate seminarii de dezvoltare personală
-
Viața în Iasiacum 5 zileLa ce să fii atentă înainte să alegi un studio videochat Iași
-
Afaceriacum 6 zileSun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile
-
Afaceriacum 5 zileCe rol joacă aparițiile media în creșterea autorității SEO?
-
Uncategorizedacum 5 zileELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă
-
Uncategorizedacum 4 zileNIBIRU și Beach, Please! atrag peste un sfert din turiștii străini înregistrați în Constanța
-
Uncategorizedacum 6 zileSynology lansează RackStation RS6426xs+, o soluție de stocare enterprise
-
acum 2 zileBucureștiul depășește 10.000 de tranzacții în iunie, iar North Bucharest Investments trece de 100 milioane euro în primul semestru


