Connect with us

Eveniment

În urmă cu 5 ani, frica de el însuși nu îl determina pe Klaus Iohannis să fugă de dezbaterea prezidențială

Publicat

pe

În urmă cu 5 ani, în 8 noiembrie 2014, făceam o propunere de dezbatatere prezidențială între Ponta și Iohannis, constatând că Ponta fuge de la dezbatere (acum Iohannis este cel care fuge). În urmă cu 5 ani, propuneam public PSD-ului și Administrației prezidențiale un format de dezbatare între cei doi candidați din turul 2 al prezidențialelor. Klaus Iohannis a acceptat public propunerea mea, în urmă cu 5 ani, Ponta fiindu-i cel căruia îi era frică. #Klausiohannis, îți fac acceeași propunere pe care ți-am făcut-o în urmă cu 5 ani, pentru dezbaterea finală (și îți atașez propunerea din urmă cu 5 ani). #KlausIohannis, ti-e frică mai mult de tine sau de #VioricaDancila? Pentru ca Viorica Dancila ti-a lansat multiple invitatii de dezbatere, dar le-ai refuzat. Dar pe a mea, Klaus Iohannis, de ce ai refuza-o dacă ai acceptat-o în urmă cu 5 ani? Iată ce a acceptat Iohannis în urmă cu 5 ani, ,,de principiu”: ,,Ideea de a propune dezbaterea la Cotroceni este proprie, a fost spontana la momentul la care am transmis-o catre candidati/presedintie si a venit din lipsa unei conturari firesti in spatiu public a ceea ce ar trebui sa insemne o astfel de dezbatere. Inca o data multumesc public tuturor celor care apreciat, sustinut si distribuit (pe facebook aceasta idee), indiferent daca aceasta dezbatere va avea loc sau nu. Din punctul meu de vedere ar trebui ca acum sa se defineasca o cutuma: dezbaterea finala dintre candidati sa aiba loc, de acum incolo, la Cotroceni (nu numai in cazul acestor alegeri).” Iohannis a acceptat de principiu, Ponta nu, Iohannis ullterior alegând un mediu mult mai prietenos pentru singurele două dezbateri (cu jurnalista care avea să îi devină purtătoare de cuvânt după câștigrea alegerilor, Mădălina Pușcalău, și cu Rares Bogdan, care avea să îi devină locotenent, acum prim-vicepreședinte PNL – partidul care îl susține pe Klaus Iohannis). Iată propunerea în discutie, acceptata in principiu de Iohannis, in urma cu 5 ani, precizeaza analistul Radu Teodor Soviani:

Întrucât găsesc deja deranjant că două ,,echipe” de negociere ale candidaților nu se hotărăsc unde și cum să aibă loc dezbaterea finală pentru prezidențiale iar acest lucru m-ar putea priva pe mine, în calitate de român, de a vedea o dezbatere între cei care îmi vor votul, îmi permit să lansez în spațiul public o soluție care mi se pare decentă, sinceră, realizabilă, neutră. Detaliez în continuare propunerea mea pentru locație, format, moderatori.

Soluția este: Palatul Cotreceni, miercuri 12 noiembrie, de la ora 20.00 la ora 24.00. Accesul tuturor televiziunilor/ziarelor/media on-line trebuie permis simultan.

De ce Palatul Cotreceni? Niciunul dintre cei 2 candidați nu își dorește să ajungă nici la Universitatea de Vest, nici în studiourile Realității, Antena3, România TV sau B1TV. Cei doi candidați își doresc să ajungă la Cotroceni. Deci, natural, dezbaterea trebuie să aibă loc acolo unde este destinația procesului electoral pentru alegerea Președintelui.

Într-un gest de minimă curtoazie pentru procesul electroal, sunt convins că Președintele în exercițiu va pune la dispoziție sala în care se desfășoară Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru că, nu-i așa, unul dintre cei 2 candidați va ajunge să conducă CSAT-ul. Dealtfel Președintele le este dator ambelor tabere: oricât au încercat PSD, PNL, chiar și PDL să îl mute mai devreme pe Președinte de la Palatul Cotroceni, lăudându-se cu ,,punem punct regimului Băsescu”, în final toate forțele politice implicate au contributi la retragerea naturală a domnului Băsescu, și anume la expirarea mandatului consituțional. Și când spun ,,au contribuit”, am proprietatea cuvintelor: chiar au contribuit. Toți.

Așa că nu am dubii că Administrația Prezidențială (și nu Președintele direct), va pune la dispoziție această locație. Mai mult, Administrația Prezidențială are toate echipamentele necesare pentru a transmite în direct dezbaterea pe toate televiziunile care doresc să o preia. Fără să fie favorizat nimeni. Toți ar trebui să preia dezbaterea.

Despre format: 4 ore, între ora 20.00 – 24.00, cu 4 segmente, pe 4 teme

  1. Segmentul 1: Ora 20.00-21.00: Despre politică externă. În principal atribuțiile președintelui sunt despre politică externă. Așa că, un interval orar de 60 de minute este absolut necesar pentru această temă.
  2. Segmentul 2: Ora 21.00 – 22.00: Despre securitate națională și despre justiție. Securitatea națională intră direct în atribuțiile șefului CSAT, iar justiția este parte a securității naționale. Ambii candidați trebuie să fie conștienți că, indiferent care dintre ei va rămâne la Cotroceni după această dezbatere, justiția va merge înainte.
  3. Segmentul 3 : Ora 22.00 – 23.00: Despre economie și administrație economică. Economia face parte din securitatea națională a oricărui stat și este extrem de important ca să știm exact ceea ce cunosc respectivii candidați despre administrația economică și despre economie în general.
  4. Segmentul 4: Ora 23.00 – 24.00: Conferință de presă comună a celor 2 candidați. Toți jurnaliștii care se acreditează până marți trebuie să aibă acces la această conferință de presă.

Despre moderatori: câte un singur moderator pentru fiecare din primele 3 segmente.

A aduce câte un moderator partizan din fiecare tabără mi se pare un demers prin care riscăm să asistăm de facto la mai mult joc de scenă din partea moderatorilor de televiziune decât conținut al candidaților. De aceea, pentru fiecare segment detaliat mai sus, trebuie să fie adus un singur moderator.

Cum se selectază moderatorul pentru fiecare segment

Ideal ar fi ca părțile să fie de acord cu un moderator pentru fiecare segment, în baza independenței profesionale manifestate de aceștia (moderatori), de-a lungul timpului. Foarte probabil nu se va întâmpla așa, dar nu exlcud. De aceea, în condițiile în care nu se înțeleg pe moderatori, fiecare parte va propune câte 3 moderatori pentru fiecare segment, pe care îi consideră cei mai buni (politică externă, securitate națională, economie). Iar dacă părțile nu sunt de acord, cele până la 6 nume se pun într-o urnă și miercuri, 12 noiembrie 2014, ora 12, se trag la sorți cei 3 moderatori. În felul ăsta nu va fi nimeni acuzat că a favorizat pe nimeni. Pentru conferința de presă nu este nevoie de un moderator, pentru că Administrația Prezidențială știe cum să dea accesul la cuvânt jurnaliștilor.

Repet, scriu acest scenariu și format de dezbatere pentru că mă enervează enorm ideea ca să nu am acces, ca și votant, la o dezbatere directă între cei doi. Mă enervează și manipulările de genul unul vrea, altul fuge, cel care vrea minte că vrea, cel care fuge nu știu ce… Toți cei raționali implicați în această dezbatere, ar trebui să sprijine ideea pe care o lansez acum, în calitate de om de media (cu experiență de 14 ani în acest domeniu).

În rest, luni și marți, candidații nu au decât să se ducă la orice televiziune prietenă/neprietenă vor dori, singuri sau împreună. Mă interesează confruntarea finală. Din punctul meu de vedere, prezenta singulară pe televiziuni nu va lua voturi de la vreun candidat și le va deturna spre celălalt, întrucât opțiunile sunt deja făcute (din punctul meu de vedere). Nehotărâții vor înclina balanța spre cine va f i viitorul Președinte (și includ în categoria nehotărâți atât pe cei care au votat cu candidatul care le place în primul tur, dar nu a ajuns în al doilea, cât și pe cei care nu s-au prezentat la vot în 2 noiembrie, dar o vor face). Am văzut acest scenariu aplicat în anul 2004, când unul dintre candidați a obținut 40,9% în primul tur iar celălalt 32,9%. Atitudinea legată de dezbateri a fost cam aceeași ca și acum.

Miercuri mi-aș dori să fie dezbaterea, joi toate televiziunile să disece dezbaterea, iar vineri toate televiziunile să ne lase în pace cu orice altceva în așteptarea votului de duminică.

Prin urmare, îi invit pe toți cei care au un cuvânt de spus în dezbaterea electorală finală să țină de cont de această opinie,  pe care mi-o asum, ca om de media. (Sava N.).

 

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

pe

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Stiri noi din Iași

Uncategorizedacum 3 zile

Funcția de aparat auditiv Samsung pentru Galaxy Buds a primit aprobarea FDA

Compania introduce un aparat auditiv accesibil, disponibil fără rețetă, direct pe Galaxy Buds București – 11 august 2026 – Samsung Electronics...

Evenimentacum 4 zile

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Uncategorizedacum 4 zile

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Uncategorizedacum 7 zile

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceriacum 7 zile

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorizedacum o săptămână

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorizedacum o săptămână

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică localăacum 2 săptămâni

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Afaceriacum 2 săptămâni

Website-ul performant: motorul creșterii vânzărilor și al atragerii de clienți

În economia digitală actuală, website-ul reprezintă principalul instrument prin care o companie poate atrage clienți noi și poate genera vânzări...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică localăacum 2 săptămâni

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Știrile Săptămânii