Metroul din Drumul Taberei bate toate recordurile. Încă o amânare VIDEO | IasiAZI.ro

DenySocialEvenimentExclusiv7 years ago25.9K Views

“Când se va inaugura linia? Dificil de spus deoarece, în continuare, licitaţia sistemului de siguranţă şi automatizare a circulaţiei nu are un deznodământ. Oficialii Metrorex se pare că doresc să semneze, acum în septembrie, contractul pentru acest sistem cu firma desemnată câştigătoare, chiar dacă bătălia în instanţă nu s-a terminat, compania contestatoare putând face recurs.

Din momentul în care contractul este parafat, trebuie să aşteptăm cel pu’ţn 9 luni de zile operaţionalizarea sistemului de management al traficului, fără de care trenurile de metrou nu pot circula având călători la bord. Testele (fără pasageri) sunt programate a începe în ianuarie. Realist vorbind, estimarea noastră, în acest moment, este că deschiderea va fi undeva în toamna lui 2019, dacă se va semna în următoarele 30-60 de zile contractul amintit mai sus şi dacă se vor accelera lucrările în staţiile întârziate” au punctat oficialii Asociaţiei Pro Infrastructură, pe Facebook.

Potrivit acestoa, documentaţia licitaţiei pentru achiziţia noilor trenuri de metrou ale acestei magistrale a fost trimisă pe SICAP (platforma care înlocuieşte SEAP). Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) trebuie să îşi dea acordul şi apoi pot fi depuse ofertele. Intenţia Metrorex este de achiziţiona, într-o primă fază, 13 garnituri pe Drumul Taberei-Eroilor şi apoi încă 13 aferente secţiunii Eroilor-Iancului (când aceasta va fi construită). “Cert este că la inaugurare pe M5 vom avea garnituri Bombardier luate de pe alte linii. Rămâne de văzut cum va fi afectat traficul (şi aşa aglomerat) de pe restul reţelei. Vom reveni în curând să vedem şi celelalte 6 staţii care, cu excepţia Parc Drumul Taberei, sunt într-un stadiu foarte avansat de execuţie (finisaje peste 95%)”, au menţionat reprezentanţii API.

Termenul dat de Metrorex şi Ministerul Transporturilor pentru inaugurarea noii linii de metrou este prima parte a anului 2019, potrivit unui anunţ al lui Lucian Șova, la Digi24. Lucrările la Magistrala 5 a metroului bucureştean au început în 2011, iar termenul iniţial de finalizare era 2014.

digi24.ro

 

IasiAZI.ro

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Știri Hot
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...