Eveniment
Noul ”Mesia” al politicii românești – Drula cel ”cablat” de Coldea si de DNA – poate sa spuna un ”stop game” si sa indrepte „cablajele” si catre Ciolos? – Ziarul Incisiv de Prahova
Acum trei ani, psihologul Alina Ion a pus bazele Spitalului „Sfântul Sava” cu o viziune proprie centrată pe nevoile pacienților: confort, tratament adecvat și demnitate. Experiența de 15 ani în îngrijirea bolnavilor la domiciliu, ajutând peste 20.000 de pacienți, din care peste 15.000 în faze terminale ale bolilor precum cancer, ciroză sau AVC hemoragic, i-a oferit o înțelegere profundă a acestui domeniu medical, dar și o empatie puternică pentru pacienți și familiile lor.
La 7 km de Bucuresti, pe vechiul drum de mare, in Comuna Pantelimon, se afla locul de unde se ajunge mai usor la ingeri. Cladirea frumoasa, eleganta, ultra moderna, te duce cu gandul mai mult catre un hotel de lux. Adevarul este ca, daca ar fi fost asezata undeva, pe malul marii, ar fi devenit, cu siguranta, o locatie “de fite”, frecventata de baieti si fete cu BMW-uri si tatuaje, ahtiati dupa cluburi si sampanie servita la baldachin. Ei bine, nu! Acest loc reprezinta visul de copil a unui om care isi dedica viata, zi de zi, pentru ingrijirea bolnavilor aflati in stadii terminale si recuperarii celor cu deficiente locomotorii rezultate in urma unor nefericite accidente. Este un loc asemeni celei care l-a construit si il conduce, cu multa dragoste de oameni si caldura sufleteasca. Viata ne pune, de multe ori in fata unor alegeri… The easy way or the hard way?… Asa cum spuneam ar fi putut foarte bine sa construiasca un loc monden, plin de vibe-ul ieftin al fericirii de o vara. Alina Ion, a ales sa lupte cu suferinta, sa ofere zambet si speranta oamenilor aflati in situatii dramatice. Numai daca ai vocatie poti sa faci o asemenea alegere.
„Eu am crescut la tara, in Teleorman, satul Merisani, Comuna Babaita… Strabunica mea era moasa satului si mergeam peste tot, impreuna cu ea, inca de la varsta de 3 ani. Eram nedezlipita de fusta ei. Oamenii o chemau in principal pentru nasteri dar si pentru alte afectiuni pe care le aveau. Totul se petrecea sub ochii mei de copil, fascinati de ceea ce vedea. La 9 ani am ingrijit primul batran, pe tanti Marcela. Locuia la doua case, distanta, de scoala. Daca intarziam in cate o zi, “tovarasa”, cum spuneam pe atunci, stia unde sunt. O schimbam, pe tanti Marcela, ii dadeam sa manance, ii faceam curatenie si plecam la ore doar dupa ce ma asiguram ca o las aranjata, din toate punctele de vedere. Mergeam la biserica si citeam. Le spuneam bunicilor ca eu, cand voi fi mare, voi avea o casa uriasa, cu multi batrani de care voi avea grija. Tot atunci am promis ca voi ctitori o biserica mare si frumoasa. Mi-am dorit, de la viata, doar trei lucruri: sa ingrijesc oameni bolnavi, lucru pe care l-am facut de cand ma stiu, sa am copii cu dragoste fata de semeni si sa ctitoresc o biserica. Dumnezeu mi-a ajutat sa fac si acest lucru, in satul Merisani. Pe vremuri scolile se faceau langa biserica. Cu ajutorul domnului primar din Merisani am gasit solutia amplasarii bisericii pe o parte din terenul scolii. Ma bucur de fiecare data cand vad lumina din ochii oamenilor care intra in acest lacas. Preotul caruia i-am promis, in copilarie, ca voi ctitori biserica, traieste si tine slujbe acolo. Nimic nu ma poate opri sa am grija de oameni. Daca am un munte in fata si stiu ca de partea cealalta se afla un bolnav, sunt in stare sa sap si cu o lingurita, ca sa pot ajunge la el, pentru a-l ajuta. Refuz gandul de a renunta. Sigur, fiecare dintre noi, la un moment dat, vom pleca din aceasta lume dar trebuie sa o facem frumos, bine ingrijiti, fara dureri si de ce nu, zambind. Am vazut, in ultimii doi ani, oameni zambind, in momentul in care au trecut dincolo, tinandu-ma de mana si spunand: “Nu am dureri!”. Pe sectia de recuperare avem pacienti pe care nimeni nu ii primeste considerand ca nu mai au nicio sansa. Eu spun ca acest lucru nu exista. Refuz sa cred ca nu mai este nicio sansa. Stiu doar ca trebuie sa muncim si sa avem incredere, pentru a le readuce zambetul pe buze. In acest moment nu as putea sa va spun cine, pe cine, ajuta. N-as putea sa spun daca eu ii ajut pe ei sau ei ma ajuta pe mine. Stiu doar ca ei sunt atenti la ochii mei iar eu la ai lor si ne bucuram de fiecare pas pe care il facem impreuna. Ma bucur de fiecare miscare pe care o fac iar atunci cand pleaca pe picioarele lor simt o implinire care nu poate fi comparata cu nimic. Si va mai spun inca ceva… Pe acea sectie de paliatie, cu oameni in stadii terminale, nu am vazut pe nimeni care sa aiba nevoie de portofelul cu bani. Tot ceea ce se cere este o binecuvantare, un zambet sau prezenta preotului. Nimeni nu a cerut, niciodata, portofelul cu bani. Am uitat, in aceasta lume nebuna, sa mai fim oameni. Am uitat sa intelegem ca daca ne este foame, o bucata de paine si o cana cu apa este tot ceea ce ne trebuie. Poti sa imi oferi toate bunatatile lumii, daca nu-mi mai este foame, nu mananc, pentru ca in acel moment, nu mai pot. Am uitat ce inseamna dragostea pentru semeni, in goana asta nebuna dupa bani, lucru pe care eu nu-l inteleg”, preciza intr-un interviu -Alina Ion, director general al Centrului Medical de Geriatrie, Recuperare şi Îngrijiri Paliative Sfîntul Sava.
A incercat sa intre intr-un contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) pentru ca ei deconteaza o parte dintre servicii, insa s-a lovit de refuzul doamnei ministru, de la acea vreme, Sorina Pintea pe motivul ca “Nu sunt bani pentru acesti pacienti”.
„Am avut timp de 15 ani activitati de ingrijire la domiciliu pentru pacienti aflati in stadii terminale si pot spune ca, intr-adevar, este extrem de cinic ca cineva, fie el si ministru, sa decida pentru tine. Am demonstrat, aici, ca nimeni nu este fara speranta. Am primit pacienti refuzati care intr-un final au plecat acasa pe propriile picioare. Eu nu spun niciodata, nu. Eu spun, veniti aici, sa vedem ce putem face, impreuna! Exista doua spitale de stat aflate in contract cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), cu acelasi domeniu de activitate. Avem pacienti care spun ca au incercat sa intre acolo si li s-a spus: “Nu preluam pacienti cu escare” sau “Nu preluam pacienti imobilizati”. Atunci ma intreb, pe care ii preiei? Mi-as dori ca pentru sistemul de sanatate sa nu se mai faca studii de fezabilitate, extrem de costisitoare. Eu as incepe reforma prin a le inchide, unul cat unul si a le zugravi. Daca am reusi sa facem acest lucru ar fi extraordinar. Exista si un exemplu, in acest sens… Spitalul Foisor care a fost complet renovat. Arata extraordinar. Timp de 6 luni, au inchis sectie cu sectie si au renovat. Acum arata impecabil. Deci se poate! Indiferent cat de multi bani ajungem sa avem, mai devreme sau mai tarziu, avem nevoie de servicii de sanatate. Avem copii, adolescenti, tineri, care au suferit accidente de masina si au nevoie de recuperare. Ce facem cu acestia? Unde-i ducem? Unde-I ingrijim? Noi am primit pacienti de 23, 28 si 30 de ani…”.

Bizar, „conduita” Sorinei Pintea este continuata si de cei de la USR care conduc acum ministerul. Incisiv de Prahova va reveni pe aceasta tema cu o ampla investigatie.
Spitalul Sfantul Sava, centru medical pentru Îngrijiri Paliative, Geriatrie și Recuperare Medicală, situat la doi pași de București, a fost înființat din nevoia acută a familiilor cu bolnavi ce necesită recuperare medicală după accidente cerebro-vasculare, după orice alt tip de accidente ce reduc mobilitatea sau care au nevoie de îngrijiri paliative specializate. Spitalele din România nu fac față solicitărilor. Un raport din 2019, realizat pentru Banca Mondială, arăta că în 17 dintre județele României nu exista niciun pat pentru îngrijire paliativă, nici în sistem public, nici în privat. Același document arată că ar fi nevoie de 172,000 de paturi, anual, în România, dar numai 480 de medici sunt atestați în îngrijiri paliative. Dintre aceștia, doar puțini peste 100 au raportat că lucrează în servicii de îngrijiri paliative.
In Strategia naţională de sănătate, statul şi-a asumat o ţintă ambiţioasă: 60% din nevoile de îngrijiri paliative să fie asigurate până în 2020. Cu un an înainte de termenul asumat, doar un pacient din 10 beneficiază de îngrijiri care să asigure un sfârşit demn, fără chinuri groaznice. In acest context se pune o intrebare ingrijoratoare: ce mafie deranjeaza acest spital „ca afara”?
Pana atunci va lasam sa faceti o vizita virtuala intr-un spital construit si dotat conform normelor europene, un spital care deranjeaza mafia din sistemul sanitar. (Ec Adrian Radu).
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

-
acum 6 zileLumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade
-
Afaceriacum 6 zileShaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie
-
Afaceriacum 4 zileCăntuirea cu laser: când „linia de adeziv” dispare din mobilier
-
Afaceriacum 5 zileEveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International
-
Uncategorizedacum 4 zile3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.
-
Uncategorizedacum 4 zileXiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
-
Uncategorizedacum 4 zileWawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
-
Sportacum 2 zileJUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!


