Connect with us

Eveniment

„Românii trebuie să economisească și să rămână prudenți. Nu sunt premisele unei recesiuni. Arătăm ca o societate sănătoasă, cu economie stabilă” (Bogdan Neacșu, Președinte ARB și CEC Bank)

Publicat

pe

6a219460-e101-40f4-b184-42bcdf88370f

4 aprilie, București. În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a inițiat un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii financiare cu privire la relația lor cu băncile și cu propriile finanțe. Pe parcursul a 12 întâlniri găzduite de CSALB, jurnaliști renumiți în domeniul economic intră în dialog cu președinți sau vicepreședinți de bănci comerciale, cu directorul juridic al Băncii Naționale a României și cu managementul Asociației Române a Băncilor, cu profesori universitari, precum și cu avocați reputați.

Rezultatul acestor interviuri sunt 12 podcasturi de educație financiară pe teme actuale din economia României. Regăsiți în citatele și linkurile video de mai jos fragmente din primele patru interviuri.

Invitații din prima serie de podcasturi vorbesc despre:

  • De ce este bine să economisim și să fim prudenți în această perioadă?
  • De ce trebuie să mergem la bancă precum la medicul de familie și din ce motiv creditarea responsabilă nu este doar în sarcina băncilor, ci și a consumatorilor?
  • Cum va arăta bankingul viitorului și datorită cărui fapt inteligența artificială nu poate înlocui sucursalele și agențiile bancare?

EDUCAȚIA FINANCIARĂ ARATĂ DIRECȚIA UNUI POPOR

 Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB, în dialog cu Dan Popa, senior editor Hotnews.ro: „Educația financiară este atât de importantă, încât poate da direcția unui popor în a fi sărac sau bogat, în condițiile în care serviciile financiare au o cotă extrem de importantă în economie. Cu toate acestea, educația financiară nu poate fi impusă consumatorilor. Aceștia trebuie să fie informați cu privire la costurile unui produs financiar. Nu au nevoie să știe cum se calculează ROBOR-ul și IRCC-ul sau cum funcționează și ce reprezintă indicatorii macroeconomici.

În ceea ce privește modul în care băncile se raportează la consumatorii de servicii financiare, cred că instituțiile bancare ar putea avea o strategie comună. Funcționarii bancari care vând produse financiare consumatorilor pot fi și interfața pentru problemele care apar pe parcursul derulării unui contract. Băncile au un sistem destul de centralizat al reclamațiilor: acestea sunt primite de cei care  plasează produse financiare, dar sunt trimise mai departe spre rezolvare în centrala băncii. Mecanismul poate fi regândit în ideea în care băncile să ofere mai multă libertate și flexibilitate angajatului care vinde produse și poate păstra o relație mult mai apropiată cu clienții băncii. Acești angajați pot primi și un mandat mai larg pentru a putea să se implice în rezolvarea problemelor consumatorilor. Acest lucru se întâmplă în mediul rural, de exemplu. Acolo, angajatul băncii are o relație mai personală cu consumatorul.”

PRUDENȚĂ ȘI ECONOMISIRE. SOCIETATE SĂNĂTOASĂ, ECONOMIE STABILĂ

Bogdan Neacșu, Președintele Asociației Române a Băncilor și al CEC Bank, în dialog cu Emilia Olescu, redactor-șef al Ziarului Bursa: Cel mai important lucru pe care îl pot face consumatorii într-o perioadă dominată de crize energetice, războaie, crize sanitare și inflație ridicată este să fie prudenți în toate deciziile pe care le iau. De felul în care ne investim propriii bani, economisim, luăm decizii în business-urile noastre, depinde liniștea noastră financiară de mai târziu.

Recomand oamenilor să economisească! Chiar și acum populația economisește într-un ritm semnificativ, nu la fel de mare ca în 2020-2021, dar arătăm ca o societate sănătoasă, care înțelege momentul în care se află, chiar dacă resimte tot felul de perturbații la nivel macroeconomic, politic, și geopolitic. Din moment ce românii economisesc, putem spune că ne-am însușit și calitatea de a fi prudenți și trebuie să manifestăm în continuare acest comportament. Important este că nu suntem într-o recesiune, chiar dacă avem crize suprapuse. Premisele arată că este puțin probabil să ajungem acolo și să ne menținem drept o economie stabilă. Dar există și cealaltă variantă, în care lucrurile pot să escaladeze. Războiul din Ucraina nu știm cum va evolua. Dar în sistemul bancar luăm în calcul tot felul de scenarii, inclusiv pe cele ipotetice pentru a fi pregătiți să facem față tuturor cererilor populației, fie că este vorba de lichidități, operațiuni și alte servicii care să le dea oamenilor confortul că banii lor sunt în siguranță și pot dispune de ei în orice moment.

BANCA ESTE „MEDICUL” CARE POATE TRATA NELINIȘTEA FINANCIARĂ

Roxana Hidan, vicepreședinte OTP Bank, în dialog cu Norel Moise, redactor-șef Piața Financiară Educația financiară pornește din front-office, dar acest lucru nu trebuie să existe doar la începutul relației dintre bancă și consumator, ci pe toată durata ei.

Așteptările pe care le avem de la clienții noștri este să aibă maturitatea necesară și să vină către bancă în momentul în care au probleme. Noi ar trebui să fim, dacă vreți, medicul de familie la care să apeleze clienții noștri, la primul simptom de neliniște financiară. Primul apel ar trebui să fie către bancă și către omul din front-office care să fie bine-pregătit și să știe cum să-l îndrume sau să ceară ajutor, la rândul lui.

Pe de altă parte, conceptul de creditare responsabilă nu trebuie să fie atribuit doar băncilor. Creditarea responsabilă ar trebui să fie în primul rând a celui care trebuie să dea banii înapoi la sfârșitul zilei. Eu pot să fac tot ce este omenește, să-i pun la dispoziție toate informațiile necesare, să nu ascund costuri, să nu ascund clauze, ci să-l ajut – în această etapă de cunoaștere – dar la sfârșitul zilei responsabilitatea deciziei îi revine celui care își dorește să achiziționeze un bun pe credit. Creditarea responsabilă din partea băncii vine din a înțelege care este nivelul de sănătate financiară a clientului și care este nevoia din spatele solicitării.

VITEZA VA TRANSFORMA RADICAL SISTEMUL BANCAR

Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank, în dialog cu Cristian Pavel, redactor-șef Legal Magazin: Sistemul bancar se va transforma radical în următorii ani. Mă aștept să văd decizii asistate de Inteligența Artificială, o utilizare mai mare a biometriei care va ajuta la identificarea viitorilor clienți și automatizări care să crească viteza operațiunilor financiare. Recent m-a întrebat un coleg în cât timp ajunge o plată în străinătate. Când i-am spus că poate dura câteva ore și-a amintit că acum zece ani dura trei zile. Deci, vom asista la o creștere a vitezei, în continuare. Odată cu mutarea sistemului bancar în zona tehnologiei, vor crește investițiile în securitatea cibernetică și vor apărea noi probleme de rezolvat. Banca, probabil, nu va fi atât de vizibilă precum este astăzi, pentru că se va integra în viața de zi cu zi a oamenilor. Cu toate aceste transformări, rețelele fizice ale băncilor, formate din sucursale și agenții nu cred că vor dispărea. Contactul uman cu banca este esențial pentru încrederea de care sistemul bancar are nevoie. Deși s-ar putea automatiza inclusiv acordarea creditelor imobiliare sau a împrumuturilor pe durate lungi de timp, nu se va întâmpla acest lucru. Oamenii au încredere mai mare în interacțiunea fizică, iar simțurile și emoțiile nu pot fi reproduse de Inteligența Artificială. Interacțiunea om cu om va rămâne cu prioritate destinată deciziilor financiare importante.

| PODCAST CSALB | Resurse video:

Podcast 1: Bogdan Neacșu & Emilia Olescu

Podcast 2: Alexandru Păunescu & Dan Popa

Podcast 3: Roxana Hidan & Norel Moise

Podcast 4: Vladimir Kalinov & Cristian Pavel

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

pe

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Stiri noi din Iași

Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania Startul editiei a III-a a 24h Endurance Bike Race la MotorPark Romania
Sportacum 4 zile

24h Endurance Bike Race 2026: 640 de kilometri în 24 de ore la MotorPark România

Peste 24 de ore de competiție, sute de kilometri parcurși, dueluri până la ultimele ture și o nouă demonstrație că...

Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti Deschiderea actiunii de promovare a judo-ului la Scoala Gimnaziala nr. 39 din Sectorul 2 Bucuresti
Sportacum 4 zile

JUDO MAI APROAPE DE COPII, ÎN SECTORUL 2!

În cadrul parteneriatului dintre Federația Română de Judo și Primăria Sectorului 2 București, la Școala Gimnazială nr. 39 a avut...

Uncategorizedacum 4 zile

HONOR extinde experiența premium cu HONOR Care+ și Google AI Pro pentru modelele HONOR 600, HONOR 600 Pro și HONOR Magic V6

Utilizatorii beneficiază de protecție suplimentară în cazul deteriorărilor accidentale și de acces pentru o perioadă de 3 luni la instrumente...

Uncategorizedacum 6 zile

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse...

Uncategorizedacum 6 zile

Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică

București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri...

Afaceriacum 6 zile

Căntuirea cu laser: când „linia de adeziv” dispare din mobilier

În producția de mobilier din panouri, cantul pare un detaliu. În realitate, este una dintre zonele în care diferența dintre...

Uncategorizedacum 6 zile

3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.

Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului...

Afaceriacum 7 zile

Eveniment parfumat la malul mării: Oriflame lansează  două noi parfumuri de nișă create în colaborare cu Givaudan Paris la Hotel Carmen International

În această vară, parfumurile Top Scents by Oriflame se regăsesc într-unul dintre cele mai elegante decoruri de pe litoralul românesc. Pentru al...

acum o săptămână

LumeaMuzicii.ro: OLiX de la Kiss FM, într-un interviu cu Alina Palade

OLiX de la Kiss FM este protagonistul unui interviu semnat de Alina Palade și publicat de LumeaMuzicii.ro pe 13 august...

Afaceriacum o săptămână

Shaorma Fest 2026: două zile de gastronomie și entertainment la Divertiland Water Park, lângă București, în septembrie

În toamna acestui an, România marchează o premieră națională: lansarea Shaorma Fest, primul festival dedicat exclusiv shaormei, cel mai apreciat street-food...

Știrile Săptămânii