Creșterea de 5 procente înseamnă de fapt TVA, inflație, creșteri de prețuri, in timp ce horeca înregistrează pierderi de peste 10 procente.

Zeci de anunțuri cu restaurante de vânzare au apărut în ultima lună 

“Industria ospitalității din România traversează o perioadă în care indicatorii statistici creează o iluzie de stabilitate, în timp ce, în profunzime, mecanismele economice se degradează vizibil. Creșterea cifrei de afaceri raportată la nivelul sectorului nu reflectă o relansare a consumului, ci mai degrabă o adaptare forțată la un context dominat de presiuni fiscale și inflaționiste.” (Valentin Șoneriu, presedinte FPIOR)

“Majorarea TVA-ului de la 9% la 11%, corelată cu o inflație anuală de aproximativ 9,7% în 2025, a determinat o recalibrare generalizată a prețurilor în HoReCa. În acest cadru, evoluția cifrei de afaceri de la aproximativ 7,3 miliarde la 7,8 miliarde, echivalentul unei creșteri de circa 5%, nu semnalează o dinamică economică sănătoasă, ci o ajustare contabilă determinată de scumpiri.” (Călin Cozma, președinte executiv FPIOR)

Efectul este deja vizibil și se resimte tot mai clar în dinamica pieței. Traficul de clienți a scăzut la nivel național, iar consumul devine din ce în ce mai calculat. Clienții nu dispar, dar își schimbă profund comportamentul: ies mai rar, aleg mai atent și reduc experiența la strictul necesar. Bonul mediu crește, însă nu reflectă un apetit mai mare pentru consum, ci prețuri mai ridicate pentru aceleași alegeri.

Această schimbare nu apare izolat, ci în paralel cu o creștere constantă a costurilor din industrie. În acest context, prețurile au crescut deja cu 10-15% în 2026 comparativ cu 2025, ca efect al presiunilor acumulate la nivel operațional. De la materii prime și utilități până la forța de muncă, fiecare verigă a lanțului economic s-a scumpit, iar aceste ajustări au fost, inevitabil, transferate către consumator.

În acest context, Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România atrage atenția asupra unei rupturi tot mai evidente între percepția publică și realitatea economică din industrie, dar și asupra riscurilor majore pe termen scurt și mediu.

„Când vorbim despre o creștere economică alimentată exclusiv de inflație și taxe, nu mai vorbim despre dezvoltare, ci despre o redistribuire forțată a costurilor către consumator. În momentul în care veniturile cresc mai lent decât inflația, progresul devine un regres mascat. Puterea de cumpărare scade, frecvența vizitelor în restaurante se reduce, iar consumul devine mai prudent. Este un semnal clar că piața nu crește sănătos, ci se ajustează la un context din ce în ce mai dificil”, declară Marius Bănică, Vicepreședinte FPIOR. 

Presiunea cumulată a costurilor și scăderea cererii conturează un scenariu tot mai fragil pentru industrie. Estimările arată că între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea în cursul anului 2026, dacă actualele tendințe se mențin. Această perspectivă nu mai este una teoretică, ci reflectă o realitate în care sustenabilitatea devine o provocare zilnică pentru operatori.

„Creșterea cifrei de afaceri nu vine dintr-un consum mai mare, ci din ajustări de preț impuse de costurile de funcționare și fiscalitate crescută. Practic, vindem mai scump, dar nu mai mult. În realitate, piața scade, iar presiunea pe operatori devine mai greu de susținut”, explică Nicolae Rusei, Vicepreședinte FPIOR. 

Pe termen mediu, riscul major este intrarea într-un cerc vicios: costurile cresc, prețurile urcă, consumul scade, iar presiunea asupra operatorilor se amplifică. În lipsa unor măsuri care să aducă predictibilitate fiscală și să susțină puterea de cumpărare, această spirală poate accelera contracția sectorului.

Mai mult decât atât, efectele nu se limitează la industrie. HoReCa funcționează ca un barometru social al economiei. Atunci când oamenii încep să reducă ieșirile, să amâne experiențele și să prioritizeze strictul necesar, semnalul transmis este unul clar: nu asistăm doar la o ajustare sectorială, ci la o schimbare profundă de comportament, cu implicații mai largi asupra economiei.

În acest peisaj, creșterea devine o noțiune relativă. Nu mai este despre dezvoltare, ci despre rezistență. Nu mai este despre expansiune, ci despre supraviețuire într-un echilibru fragil.

Industria ospitalității nu cere facilități excepționale, ci un cadru coerent și predictibil, în care regulile jocului să nu se schimbe mai repede decât capacitatea de adaptare a celor care îl joacă. În lipsa acestuia, cifrele vor continua să arate bine pe hârtie, în timp ce realitatea din teren va spune o cu totul altă poveste.

Despre FPIOR
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, având un rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin inițiative de colaborare, dialog instituțional și implicare constantă în relația cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și contribuie la consolidarea unui cadru favorabil dezvoltării acestui sector.

Articol preluat de pe https://firmedetop.ro/profituri-pe-hartie-pierderi-in-realitate-horeca-creste-doar-in-statistici-statisticile-nu-iau-in-calcul-scumpirile-iar-in-acest-timp-piata-intra-intr-o-zona-de-risc-major/

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune Gastronomică Europeană a recomandat ca distincția să revină Banatului în anul 2028.

Potrivit acestuia, rezultatul reprezintă „o mare realizare” pentru județul Timiș, dar și pentru Arad și Caraș-Severin, pe care le-a menționat ca parte a unui efort comun….

Vezi tot articolul in iubimtm.ro

Sunt întrebări care par simple, de tipul celor pe care le arunci cuiva la o cafea, înainte să-ți cumperi biletul. Și totuși, în spatele lor stă o mică matematică a vacanței, cu nervii, cu oboseala după zbor, cu copilul care întreabă din cinci în cinci minute dacă mai e mult și cu acel „hai că ajungem imediat” care, uneori, nu e chiar imediat. Distanța dintre aeroportul din Hurghada și Xanadu Makadi Bay e una dintre acele informații care îți pot schimba planul de transfer, ora la care îți rezervi check-in-ul, ba chiar și starea de spirit din prima seară.

Dacă vrei răspunsul pe care îl notezi pe un colț de hârtie și îl ții minte, el sună cam așa: până la Xanadu Makadi Bay ai, în mod realist, în jur de 30 până la 33 de kilometri pe șosea, iar drumul durează de obicei în jur de 30 până la 40 de minute, în funcție de trafic, controale și de cât de repede îți găsești mașina. Dacă te uiți la distanța „în linie dreaptă”, cea pe care o mai folosesc unele site-uri când zic „cel mai apropiat aeroport”, cifra poate coborî spre 23 până la 26 de kilometri. De aici apar diferențele, și de aici apar, uneori, discuțiile.

Dacă vrei și o pagină unde să te uiți, liniștit, la detalii, poze și oferte, fără să alergi dintr-un tab în altul, există și varianta aceasta: Xanadu Makadi Bay – Hurghada.

De ce nu există un singur număr care să te împace pe loc

Când întrebi „la câți kilometri e”, ai impresia că există undeva o plăcuță oficială, bătută în cuie. În practică, depinde de ce măsori și de unde pornești exact. Aeroportul Hurghada nu e o cutie mică pusă pe o masă, e o zonă cu porți, parcări, drumuri de acces, iar până ieși în șoseaua principală mai trec câțiva kilometri, adesea neglijați în calculele „din pix”. La fel, un resort de mărimea Xanadu Makadi Bay are intrări, drumuri interne, porți de securitate și, uneori, un traseu care te ocolește ușor ca să intre autocarul pe poarta potrivită.

Apoi, mai e detaliul tehnic care schimbă cifrele fără să-ți dai seama: distanța aeriană versus distanța rutieră. În linie dreaptă, dintre două puncte de pe hartă, e mereu mai scurt. Pe șosea, urmezi ceea ce îți permite infrastructura, iar în Egipt, în zona Mării Roșii, șoseaua te duce ca o panglică lungă, elegantă, pe lângă mare și de-a lungul deșertului, fără să taie prin dune ca în filme.

În fine, există și un mic efect de „rotunjire”. Unii spun 30 km fiindcă sună rotund și confortabil, alții 35 km fiindcă adaugă marja de siguranță, iar alții 23 km fiindcă iau distanța aeriană și o prezintă ca pe o certitudine. Nu e neapărat rea intenție, e doar felul în care informația se simplifică atunci când trece prin zece site-uri.

Unde e Makadi Bay față de Hurghada, ca să-ți faci o imagine bună

Hurghada e un oraș lung, care se întinde pe coastă ca o lumină de neon pe marginea mării, iar Makadi Bay e mai la sud, într-o zonă mai liniștită, mai „de resort”. Între ele nu e un drum de munte cu serpentine, nu e nimic dramatic. E mai degrabă o porțiune de coastă în care deșertul stă la câțiva pași de asfalt, iar marea, pe partea cealaltă, te mai lasă din când în când să o vezi printre resorturi, garduri, palmieri și panouri.

Makadi Bay, ca zonă, a crescut tocmai din această promisiune: te retragi din agitația urbană, dar nu te rupi complet de aeroport. În termeni practici, asta înseamnă că nu ai două ore de transfer, nu ai escală pe șosea, nu ai senzația că ai schimbat țara. Ajungi repede cât să nu te apuce oboseala, și totuși suficient cât să simți că ai „ieșit” din Hurghada.

Câți kilometri sunt, de fapt, și cum îi interpretezi corect

Dacă ne ținem de cifrele cele mai utile pentru un turist, adică cele de pe drum, nu cele de pe hartă, atunci intervalul de 30 până la 33 de kilometri e cel care se potrivește cel mai des. Îl poți traduce, fără să te încurci, în jumătate de oră până spre patruzeci de minute.

Dacă însă vezi un site care îți spune că aeroportul e la 23 de kilometri, nu te grăbi să crezi că cineva te minte. Este foarte probabil să fie vorba despre distanța aproximativă în linie dreaptă. În lumea turismului, această cifră apare des pentru că sună bine și e adevărată într-un anumit sens, doar că nu e sensul care te interesează când ai bagaje și vrei să ajungi la recepție.

Și mai e o nuanță: uneori, transferul „pare” mai lung decât e, din cauza opririlor. Dacă vii cu autocarul agenției, există cazuri în care se lasă turiști pe la două, trei hoteluri înainte. Nu e o tragedie, dar îți poate adăuga ușor încă zece, cincisprezece minute. În schimb, dacă ai transfer privat, distanța rămâne aceeași, timpul se scurtează și ai sentimentul că vacanța începe din clipa în care ai închis portiera.

Drumul, așa cum îl simți, nu doar cum îl măsori

E interesant că, în Egipt, distanțele scurte au un fel de poezie practică. Îți bagi bagajul în portbagaj, încă mai ai în urechi ecoul din terminal și, în primele minute, te lovește căldura aceea uscată care nu te udă, ci parcă te învelește. Apoi, încet, aerul condiționat își face loc, și începi să respiri normal. Ieși din aeroport și, după primele minute de asfalt, începi să vezi „decorul”: un deșert calm, fără zgomot, în care culorile sunt simple și încăpățânate, bejuri, ocruri, câteva pete de verde care par desenate intenționat. Șoseaua spre sud, spre zona Makadi, e de obicei bună, dreaptă, și în multe momente ai senzația că mașina alunecă pe o foaie de hârtie.

Ce poate să te surprindă, mai ales dacă vii pentru prima dată, e lumina. În jurul Hurghadei, lumina e ascuțită, aproape metalică la prânz, iar seara se înmoaie brusc, ca și cum cineva ar fi coborât un filtru. Din cauza asta, un drum de 30 de minute poate să ți se pară ba foarte scurt, ba neașteptat de lung, depinde când ajungi și cât de obosit ești după zbor.

Și da, mai există și acel mic moment de „control”, când treci pe lângă porți și pază. Pentru unii e liniștitor, pentru alții e doar o formalitate în plus. În orice caz, dacă se întâmplă să fie un mic blocaj, el nu schimbă distanța, ci doar senzația de timp.

Ce alegi pentru transfer și cum influențează asta percepția distanței

Aici începe partea practică, cea în care fiecare om are stilul lui. Unii vor să fie preluați de autocar și să nu-și bată capul, fiindcă li se pare că „așa e vacanța”, te lași pe mâna agenției. Alții, mai ales cei care călătoresc cu copii mici sau cu multe bagaje, preferă transferul privat, nu neapărat din snobism, ci dintr-o comoditate omenească. Mai există și varianta taxiului luat de la aeroport, care funcționează, dar cere un pic de atenție la negociere, la preț și la faptul că e bine să știi, măcar aproximativ, unde te duci.

Dacă mergi cu transferul organizat, distanța rămâne aceeași, însă timpul poate crește dacă sunt mai multe opriri. Asta e, nu e nimic personal. Dacă mergi cu transfer privat, drumul e de obicei direct și ai o probabilitate mai mare să ajungi în zona de 30 de minute.

Închirierea unei mașini e o discuție separată. Se poate, dar sincer, dacă vii strict pentru resort și pentru mare, nu e obligatoriu să te complici. Egiptul nu e greu de parcurs, dar are un stil al lui, iar dacă ești în vacanță, poate nu vrei să fii tu șoferul care se uită la semne și la benzi. Pe de altă parte, dacă îți place ideea de libertate, atunci distanța aceasta, relativ mică, te ajută: poți să ajungi rapid în Hurghada pentru o plimbare sau cumpărături și să te întorci la resort fără să-ți faci programul după autocar.

Cât durează, în realitate, și când se poate lungi drumul

Cei 30 până la 40 de minute pe care îi auzi des sunt un fel de medie calmă. Sunt multe zile în care ajungi la resort înainte să apuci să te uiți la toate mesajele de pe telefon. Sunt și zile în care, din cauza unui vârf de zboruri, aeroportul e mai aglomerat, iar parcarea de autocare se mișcă mai greu. Apoi, dacă ajungi noaptea, uneori ai impresia că drumul e mai scurt, pentru că nu vezi nimic în afară de luminile rare și de fasciculul farurilor.

Mai există un detaliu de care se lovește aproape toată lumea, dar pe care puțini îl pun în calcul când întreabă de kilometri: timpul de la aterizare până când ești efectiv în mașină. Formalitățile de intrare, ridicarea bagajelor, schimbul de bani, o cartelă SIM dacă vrei internet local, toate acestea pot adăuga o oră fără să-ți dai seama. Nu e vina distanței, e doar viața de aeroport.

Așa că, dacă vrei să fii corect cu tine, împarte mental vacanța în două: timpul până ieși din aeroport și timpul de pe șosea. Pe șosea, distanța e prietenoasă. În aeroport, depinde de noroc și de moment.

O mică doză de realism, ca să nu te enervezi inutil

E tentant să te uiți la hartă și să spui: „Doar 30 de kilometri, deci ajung imediat”. Da și nu. Ajungi relativ repede, dar e bine să-ți lași o marjă în minte, mai ales dacă ai check-in târziu și vrei să prinzi cina. Dacă zborul aterizează seara, multe resorturi au soluții pentru cei care sosesc târziu, dar tot e plăcut să nu intri pe ușă cu senzația că ai pierdut ceva.

Dacă ai copii, drumul acesta e, de obicei, suportabil. Nu e genul de transfer în care trebuie să inventezi două povești și o punguță cu biscuiți doar ca să treacă timpul. Din ce povestesc părinții care au trecut pe acolo, partea mai grea e în aeroport, nu pe drum. În mașină, se mai potolesc lucrurile, aerul condiționat își face treaba, iar resortul începe să se simtă aproape.

De ce contează kilometrii, chiar dacă ai mers pentru mare și soare

Poate pare un detaliu, dar kilometrii aceștia spun ceva despre felul în care îți începi vacanța. Un resort foarte departe de aeroport îți mănâncă prima zi, îți toacă răbdarea, îți schimbă ritmul. Aici, distanța e ca o promisiune decentă: ai timp să te dezmorțești după zbor, să privești puțin pe geam, să-ți faci un plan vag, fără să intri în acea stare de „mai avem mult?”

Pe de altă parte, faptul că e relativ aproape înseamnă și că Hurghada nu e o planetă separată. Dacă ai chef într-o seară să ieși la o plimbare, dacă vrei să vezi marina, să cumperi ceva sau să simți orașul, nu ți se pare că faci o expediție. Nu toată lumea vrea asta, mulți sunt fericiți să stea exclusiv în resort, dar e liniștitor să știi că opțiunea există.

O imagine finală, mai omenească decât cifrele

Mi se pare că distanța asta, 30 și ceva de kilometri, e exact cât trebuie ca să simți tranziția. Nu ești aruncat direct din aeroport în piscină, deși uneori ai vrea, dar nici nu ești ținut captiv pe drum. E un mic coridor de adaptare. Începi să lași în urmă aeroportul, zgomotul, graba, și intri într-un peisaj mai calm, în care, pe alocuri, se văd palmieri și reclame la excursii, iar deșertul stă nemișcat, ca un decor care nu are nevoie să se agite ca să fie impresionant.

Aș păstra, ca idee simplă, următoarea: dacă cineva te întreabă la cât e Xanadu Makadi Bay de aeroport, poți să-i spui liniștit că sunt aproximativ 30 până la 33 de kilometri pe șosea, adică o jumătate de oră, uneori spre patruzeci de minute. Iar dacă cineva îți arată altă cifră, mai mică, nu te speria. Probabil e vorba de linia dreaptă, și, într-un fel, și aceea e adevărată, doar că nu e adevărul care te duce cu valiza până la recepție.