Eveniment
Guvernul rămâne amputat. Până la toamnă
Un scenariu sumbru prinde contur. Dacă majoritatea PSD și ALDE nu se lasă ejectate de la guvernare, atunci Executivul ar putea rămâne amputat până în toamnă. Aceasta ar putea fi consecința deciziilor din această săptămână ale tandemului Liviu Dragnea- Viorica Dăncilă. Reprezentanții a trei ministere importante, în tot acest interval de timp, nu vor putea avansa în Guvern hotărâri, ordonanțe sau proiecte de lege. Executivul României a ajuns, mai mult decât niciodată, la mâna lui Klaus Iohannis.
Președintele României, aflat într-o competiție dură cu frontul PSD, a dat lovitura. Culmea, chiar pe mâna reprezentanților acestuia. Decizia de a se duce la Cotroceni pentru a schimba trei miniștri, însoțită de avertismentul ultimativ cum că dacă în două zile președintele nu se conformează, PSD și ALDE vor genera o mișcare exlusiv parlamentară, adică o remaniere prin restructurarea Guvernului, s-a dovedit a fi un amestec exploziv. PSD și ALDE și-au legat singure mâinile și picioarele și au încremenit în această poziție la intrarea în palatul Cotroceni. Iar Klaus Iohannis are numai de câștigat. Nefăcând practic nimic.
Fără a intra acum în prea multe inginerii de natură constituțională – au făcut-o mulți alții – rezultă că președintele Klaus Iohannis intenționează și va reuși să tragă de timp. Până la acceptarea demisiilor. Apoi, legat de numirea sau respingerea miniștrilor propuși. Fără doar și poate, această vacanță a unei părți a Executivului poate fi prelungită absolut constituțional până în a doa jumătate a lunii iunie. După care, pentru președintele Klaus Iohannis va fi o glumă să mai tragă de timp, așa cum a făcut-o și în alte prilejuri, încă 10 – 15 zile. Și se intră în vacanța parlamentară. Care începe, conform tradiției, la 1 iulie. Este posibil ca PSD și ALDE să nu mai aibă un Guvern întreg până în toamnă? Conform calculelor noastre răspunsul e afirmativ.
În tot acest interval de timp, frontul anti-PSD scapă de coșmarul ordonanțelor și hotărârilor de guvern, care ar putea accelera reformele din domeniul justiției, conform opiniei majorității, sau afecta statul de drept și independența justiției, conform celorlalți. În această fundătură PSD a intrat pe mâna lui.
Cum era de așteptat, angajamentul asumat de liderul PSD, acela de a opera miercuri prin Parlament o restructurare a Guvernului pentru ca astfel să se poată finaliza remanierea celor trei miniștri, nu mai poate fi îndeplinit. Și a fost abandonat. Motivul nu mai prezintă decât o importanță teoretică. Fie PSD a ajuns la concluzia că există pericolul major ca în plină vacanță de Paști să nu poată obține o majoritate sigură în plenul Parlamentului pentru o asemenea decizie discutabilă, fie alte calcule au determinat-o pe doamna Viorica Dăncilă să se opună operațiunii parlamentare. În consecință, PSD și ALDE rămân la cheremul președintelui. Și tocmai de aceea, în mare viteză, majoritatea a și făcut un al doilea pas înapoi. În sensul de a propune interimari. Asta în condițiile în care Klaus Iohannis a lăsat impresia că e decis să îi respingă în bloc pe toți cei trei candidați propuși pentru ministerele rămase în vacanță. Dacă și când se va face o restructurare a Guvernului prin Parlament este de presupus că majoritatea va veni cu alte propuneri pentru a nu intra prea abrupt într-un conflict de natură constituțională cu Președinția.
De ce a fost o mare neghiobie decizia de a merge la Cotroceni cu o triplă remaniere, simultan cu decizia ca în cazul în care președintele nu se conformează în două zile să fie generată o procedură parlamentară de remaniere prin restructurare? În primul și în primul rând pentru că aici există o fractură logică. Sesizată cât se poate de corect atât de dușmanii cât și de prietenii frontului PSD. Dacă e utilă pentru bunul mers al statului o restructurare a Guvernului, această măsură trebuie să constituie un scop în sine. Și bine motivat. Dacă faci restructurarea doar pentru a-l ocoli pe președinte, iar obiectivul real este remanierea, atunci înseamnă că recurgi la un tertip care nu poate fi sub nicio formă bine primit nici de opinia publică internă și externă și nici de Curtea Constituțională atunci când inevitabil se ajunge la un conflict care va trebui soluționat acolo. Pur și simplu tandemul Dragnea – Dăncilă avea de ales una dintre cele două căi, dar s-a pripit și le-a ales pe amândouă.
În plină campanie electorală care este interesul lui Klaus Iohannis și al întregului front anti-PSD? Acela de a pune bețe în roțile Guvernului. De a face Executivul să se împotmolească. Și apoi, în plan propagandistic, de a demonstra că această stare de lucruri este srtrict consecința incapacității majorității PSD – ALDE de a gestiona cum trebuie țara. Din această perspectivă, tandemul Dragnea- Dăncilă, care dealtfel începe să se și fisureze, nu a făcut altceva decât să îi ofere pe tavă un dar Opoziției. Un dar care nici măcar nu este otrăvit.
Sorin Rosca Stanescu
Articolul Guvernul rămâne amputat. Până la toamnă apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Eveniment
Cinci publicații online de business intră pe piața media din România
SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.
Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.
Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.
„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.
Cele cinci publicații și adresele lor
Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro
Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.
Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.
Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.
Despre SEO Digital S.R.L.
SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.
Eveniment
„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată
Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.
Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate
Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.
În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.
Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența
Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.
„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.
Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști
Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.
„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.
Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.
Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.
Despre Rotaract
Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.
Sursa articol: BVON.ro
Eveniment
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași
În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.
Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.
Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor
Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.
Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.
20 de tineri vor ajunge la Bruxelles
Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.
Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.
De ce este relevant Manifestul 2035
Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.
Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare
Înscrieri deschise
Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu
Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.
Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

-
Uncategorizedacum 5 zileCresc singură un copil și lucrez în ture. De ce cursul de pian a rezistat
-
Uncategorizedacum 6 zileServicii de Randare 3D în România: Cum Alegi Partenerul Potrivit pentru Proiectul Tău
-
acum 3 zileO nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026
-
acum 2 zileUniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026
-
Uncategorizedacum 2 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Turismacum 2 zileFPIOR: HoReCa a pierdut 25.000 de angajați în doi ani. Federația propune Guvernului 10 măsuri pentru perioada 2026-2029
-
Uncategorizedacum o ziSemnalele pe care dinții ți le trimit cu luni înainte de durere
-
Uncategorizedacum 2 zileAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g


