Connect with us

Eveniment

La 3 ani si 7 luni de cand ofiterul (r) SRI Adrian Radu a semnalat public ilegalitatea mandatelor obtinute de SRI, Curtea Constitutionala ii da din nou dreptate!

Publicat

acum 7 ani

pe

In urma cu 3 ani si 7 luni, mai exact pe data de 3 mai 2015, intr-o Declaratie de Presa preluata de multe ziare si agentii de stiri din Romania, ofiterul (rez) Adrian Radu dezvaluia, in amanunt, ca SRI incalca legea flagrant prin mandatele de interceptare pe care le obtinea, mandate ilegale. De ce ilegale? Simplu: SRI obtinea mandatele pentru fapte de coruptie si evaziune fiscala invocand… legea 51/1991! DAR in legea respectiva nu sunt introduse coruptia si evaziunea fiscala! Curtea Constitutionala ar fi trebuit ca de indata ce opinia publica a luat act de dezvaluirile fostului ofiter SRI, sa emita o Decizie care sa stopeze actiunile ilegale, abuzive, ale Serviciului Roman de Informatii. Asa ar fi salvat mii de cetateni nevinovati care au intrat in malaxorul interceptarilor ilegale! Bine macar ca, in sfarsit, deunazi, CCR s-a decis, in sfarsit, sa intervina si sa stopeze aceste abuzuri! De altminteri, Adrian Radu, de-a lungul timpului, a dezvaluit public multe infractiuni savarsite de catre institutii importante ale Romaniei!

Curtea Constituţională a României a admis parţial, joi, o excepţie de neconstituţionalitate care se referă la Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României.

Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „ori altor asemenea interese ale țării” cuprinsă în art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională.

Serviciul Român de Informaţii solicita mandate de interceptare pe siguranţă naţională în baza acestui articol, iar decizia CCR ar urma să restrângă numărul de mandate de interceptare.

Este a doua decizie cu acest efect în mai puţin de un an. În februarie 2018, CCR a mai declarat neconstituţională o parte din aceeaşi literă a articolului 3.

Art.3 lit. f) din Legea nr.51/1991: „ Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: […] f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale. „.

Prin decizia de azi, se elimină sintagma „ori altor asemenea interese ale țării”. Prin decizia din februarie, s-a eliminat sintagma „aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români”.

Practic, devine imposibil să se includă şi corupţia pe lista ameninţărilor la adresa securităţii naţionale şi, astfel, să se justifice mandatele de supraveghere şi interceptare, deci directorul general al ziarului Incisiv de Prahova a avut din nou dreptate.  (Cristina T.).

Iata ce spunea Adrian Radu in Declaratia de Presa din 3 mai 2015:

DECLARAŢIE DE PRESĂ
Cu stupoare am asistat zilele trecute la o acţiune de dezinformare şi manipulare marca SRI. _______Tocmai în aceeaşi zi, coincidenţă sau nu, Administraţia Prezidenţială a transmis grupurilor parlamentare un draft al unui nou proiect de Lege privind retenția datelor (așa numita lege” Big Brother). Ciudat. O premieră! Este pentru prima dată de după 89 când Administraţia Prezidenţială face un asemenea demers. Mai ciudat este faptul că, acest demers este efectuat pentru o lege declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională şi, mai mult, pentru o lege pentru care SRI a făcut presiuni asupra Curţii Constituţionale, conform declaraţiilor membrilor acesteia, aspect peste care s-a trecut prea uşor, poate şi datorită acoperiţilor din presă. Să ne reamintim şi faptul că, după declararea legii ca neconstituţională, în mod întâmplător, unul dintre judecătorii Curţii Constituţionale care s-a opus vehement acestei legi a fost practic scos din joc prin metode specifice şi, nu lipsit de importanţă, fostul Director al SRI şi-a prezentat demisia la scurt timp.
Ca un fost “membru” al sistemului şi fiind un bun cunoscător al metodelor şi mijloacelor practicate de SRI am ştiut că va urmă ceva, mai ales după ce scopul a fost atins (acela ca, prin manipulare şi dezinformare atenţia de la ‘’premiera’’ trimiterii de către Administraţia Prezidenţială a proiectului de lege” Big Brother’’ a fost deturnat printr-un scandal creat artificial de o aşa zisă întâlnire secretă, într-un loc public, al Preşedintelui Traian Băsescu).
Invitat în cadrul emisiunii „Ultimul Cuvânt” difuzată miercuri de B1Tv, nu am comentat acest aspect deoarece regia marca SRI încă nu era complectă. A doua zi, joi, circuitul acţiunii de dezinformare şi manipulare s-a închis. Astfel, spre surprinderea unor analişti de marcă (Ion Cristoiu), dar nu şi spre surprinderea mea, Dumitru Dumbravă, Directorul Direcției Juridice a SRI, a acordat un interviu site-ului juridice.ro, site necunoscut marelui public până acum, interviu preluat cu o rapiditate suspectă, probabil la comanda dată acoperiţilor.
Maestrul Ion Cristoiu, în intervenţia telefonică de joi realizată la emisiunea ‘’ Ultimul Cuvânt a interpretat foarte bine acest interviu dat de Dumitru Dumbravă, în sensul că a considerat că SRI, în fapt transmite un mesaj. Maestrul Ion Cristoiu a greşit doar în interpretarea cui SRI, de fapt generalul Coldea a transmis acest mesaj. Acest mesaj nu a fost transmis doamnei Kovesi, ci judecătorilor Curţii Constituţionale. A fost de fapt o atenţionare de tip mafiot dată pe faţă. Atenţie că noi monitorizăm toată justiţia din România, nu ne mulţumim doar cu trimiterea sesizărilor la parchete, ci până la o hotărâre finală într-un dosar. Cum în foarte multe dosare penale se ridică problema neconstituţionalităţii unor măsuri care ajung la Curtea Constituţională, mesajul a fost clar: vă monitorizăm şi pe voi, vedeţi de fapt să nu mai greşiţi să spuneţi că noua lege” Big Brother’’ este neconstituţională. Asta a fost de fapt mesajul.
De ce ţine cu orice preţ SRI să se adopte această lege este foarte uşor de ghicit pentru cunoscători. Ce este mai grav este faptul că SRI încalcă legea flagrant şi, mai mult, toate mandatele obţinute de SRI în cazurile de corupţie şi evaziune fiscal sunt obţinute ilegal şi sunt nule de drept. Solicitările SRI pentru mandatele de ascultare se fac în baza Legii 51/1991 şi date în baza acestei solicitări. Dar, spre surprinderea multor judecători, chiar de la Curtea Constituţională, aceste mandate au fost obţinute până în prezent în mod ilegal (deoarece în legea respectivă nu sunt introduse corupţia şi evaziunea fiscală).
Asist cu groază, cum anumite grupări, profitând de aşa zisele ameninţări ce vizează siguranţa naţională sau securitatea cetăţeanului (interpretate, după interes şi nu conform Legii 51/1991, ce defineşte clar ce înseamnă siguranţă naţională), precum terorismul sau evaziunea fiscală, încalcă nonşalant regulile democraţiei şi ale statului de drept, solicitând, chiar şi oficial (prin CSAT), extinderea “competenţelor” obţinând dreptul (dar nu bază legală) de a încălca regulile democraţiei, sub masca bunei credinţe. Şi, în numele unei “cruciade” demagogice împotriva corupţiei, s-a ajuns la substituirea instituţiile abilitate prin lege, adică la un atac frontal lansat asupra democraţiei şi statului de drept.
Dacă aparent şi formal, cererile par îndreptăţite, uitându-mă prin “gaură” cortinei, în spatele acesteia, lucrurile stau cu totul altfel.
Făcând abstracţie de modul cum mafia financiară, manipulând instituţii precum SRI, Guvern, Parlament, a reuşit neutralizarea Gărzii Financiare (înlocuind-o, doar formal şi demagogic, cu un alt organism mai eficient) şi a ajuns să controleze întreg sistemul şi toate instituţiile publice, nimeni n-a sesizat că, “îmbătată” de succes, mafia a trecut la un nivel superior, atacând “centrul de comandă” al statului de drept, Ministerul Public. Cazul comisarului Berbeceanu, în care DIICOT îl acuză pe Berbeceanu de “trădarea” intereselor instituţiei, iar DNA acuză procurorii DIICOT de abuz, este un semnal de alarmă în acest sens. Niciodată în istoria postdecembristă a României, un asemenea caz nu a avut o astfel de abordare, punând faţă în faţă, public, două instituţii ale statului, mai precis două direcţii ale Parchetului General (PICCJ). Deşi public s-a dezminţit, e clar că între DIICOT şi DNA există un “război” rece, al cărui cauză – chiar dacă nu este acceptată oficial –  a fost şi continuă să fie generată de grupările de tip mafiot ce controlează aceste instituţii, formal independente, dar mai ales de intruziunea SRI în activitatea celor două instituţii, la comanda unor interese politice, străine de interesul naţional.
După cazul Berbeceanu am început să fiu mai atent şi mai circumspect în a privi fenomenul, iar adevărul privind existenţa unui război rece între DNA şi DIICOT a început să iasă la iveală, chiar şi oficial, prin comunicatele de presă. Cele de la DNA conţineau, aproape în totalitate, menţiunea “cu sprijinul SRI”, în schimb cele de la DIICOT nu includeau această menţiune. Dacă la început acest “amănunt” părea nesemnificativ, ulterior s-a dovedit că, în fapt, contrar legilor în baza cărora funcţionează (Legea 51/1991 şi 14/1992) şi a atribuţiilor principale, SRI s-a “reorientat”, cu “grosul” armatei şi logisticii, către DNĂ, abandonând exact structura cu care, prin lege, era obligată să coopereze, adică DIICOT. Potrivit Legii 14 din 1992, art. 2, “Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României”, iar la art. 3 din Legea nr. 51 din 1991 sunt enumerate clar faptele ce constituie „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, fapte care nu intră în competenţă DNĂ, aşa cum sunt prevăzute la art. 3, alin. (1) din OUG 43 din 2002. Lecturând Legea 508 din 2004, ce reglementează activitatea DIICOT, constatăm că cercetarea faptelor care constituie „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, intră, exclusiv, în competenţă acestei instituţii. Astfel la art. 12, alin. (1), lit. a), subpct. (ÎI) se precizează că, sunt în competenţă DIICOT: „infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranţă naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare” şi, potrivit subpct. (V) din acelaşi articol: „infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare”, adică cele aflate în competenţă SRI. În acest caz nu este fireasaca întrebarea: De ce nu mai lucrează SRI cu DIICOT?
Dacă ţinem seama, de declaraţiile şefei DNĂ, că instituţia are în lucru aproximativ 5100 dosare, iar 15%, tot conform declaraţiilor şefei DNĂ, sunt instrumentate în urma informaţiilor furnizate de SRI, rezultă că SRI a furnizat informaţii DNA pentru un număr de aproximativ 765 cauze. În replică, în faţa instanţei, fostă şefa a DIICOT, declară că SRI, deşi are în atribuţii culegerea de informaţii, cu prioritate, în domeniul siguranţei naţionale, fapte ce intră, exclusiv, în competenţă DIICOT ca cercetare, într-un an de zile (2014) DIICOT a primit de la SRI doar 10 (zece) sesizări, în timp ce DNA peste 765 (nu s-a precizat perioada). Astfel, potrivit declaraţiei fostei şefe a DIICOT “O perioadă lucrurile au stat în regulă, însă ulterior, am observat o răcire a relaţiilor dintre DIICOT şi SRI, deoarece sub aspectul numărului de sesizări primare pe care DIICOT le-a primit, acesta era aproape inexistent. În anul 2014 am primit max. 10 sesizări, toate neserioase, în timp ce uitându-mă la DNA am observat că aproape activitatea era SRI” există multe semne de întrebare vis-a-vis de relaţia dintre cele două instituţii.
De ce SRI s-a mutat la DNA, când, prin lege, trebuia să furnizeze informaţiile la DIICOT şi de ce şi-a schimbat “obiectul de activitate”, trecând de la atribuţiile legale vizând „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51 din 1991, la atribuţiile aflate în portofoliul DNĂ, este o temă care ar trebui să facă obiectul controlului exercitat de Parlamentul României asupra SRI şi un obiect de studiu pentru societatea civilă. Pentru că nu este normal că să-ţi extinzi atribuţiile, contrar celor legale, nici în domeniul corupţiei (în care SRI nu este abilitat – chiar dacă aceste competenţe au fost extinse printr-o Hotărâre CSAT dar care nu ţine loc de lege), nici în domeniul finanţelor publice (în care SRI controlează DGAF, având peste 140 de ofiţeri detaşaţi şi “acoperiţi” şi în care urmăresc şi preluarea întregii activităţi de control fiscal, pentru a controla toate finanţele României), nici în domeniul justiţiei (unde, prin “acoperiţi” sau “surse” au creat un sistem de “execuţii” încălcându-se dreptul la apărare, la egalitate în faţa legii şi obiectivitate), nici în mass-media, manipulând cetăţeanul prin diversiunile rezultate din “împrăştierea” informaţiilor furnizate “acoperiţilor”. Chiar dacă activitatea a fost “fructoasă” şi “eficientă”, soldată cu arestarea multor corupţi, nu poţi scuza metodă, adică încălcarea statului de drept, prin efectele produse, pentru că acestea au fost produse prin încălcarea legii şi, în special, scele privind separaţia puterilor în stat.
Nu ştiu cât din ceea ce spun Udrea, Bica şi alţi demnitari, foşti miniştrii sau parlamentari, care acuză faptul că au fost “lucraţi” nu de justiţie, ci de SRI, ca “poliţie politică”, este adevărat şi cât sunt de vinovaţi pentru faptele de care sunt acuzaţi. Conform legilor şi Constituţiei, numai justiţia poate stabili şi hotărî, prin organele abilitate: cele de cercetare penală şi instanţele de judecată. Pe principiul însă că “nu iese fum fără foc”, dacă luăm în calcul “migraţia” incorectă a SRI de la DIICOT la DNA, cu tot cu “arme şi tehnica din dotare” şi faptul că şi-au abandonat “obiectul de activitate”, transferându-se, în baza interpretării noţiunii de “siguranţă naţională”, ca fiind tot ce mişcă şi se întâmplă în România, mega – tele justiţia la care asistăm, bazată, aproape exclusiv, pe interceptările telefonice şi ambientale, efectuate şi furnizate de SRI, menite să “fezandeze” clientul, să manipuleze cetăţeanul (convingându-l de oportunitatea metamorfozării individului în “duşman al poporului”) şi să prestabilească sentinţele pronunţate de “acoperiţii” executanţi, ar trebui să devină o temă pentru toţi cei care au pretenţia că ştiu să citească şi mai şi percep ceea ce citesc, dar mai ales pentru Comisia din Parlament ce se ocupă de activitatea SRI.
Faptul că pe site-ul SRI, pe lângă atribuţiile legale, mai apare şi “securitate economică”, iar peste 50% din activitate este angrenată în acest domeniu, în condiţiile în care Legea siguranţei naţionale nu prevede astfel de atribuţii în “portofoliul” SRI, este o dovadă că ceva “pute” cu adevărat în statul de drept şi democraţia din România. Până când societatea civilă şi Parlamentul nu se vor întreba şi nu vor cere explicaţii privind legalitatea “detaşării” oficiale a ofiţerilor SRI la ANAF, respectiv DGAF şi de ce SRI lucrează “cot la cot” cu DNA, într-un domeniu care nu este în competenţa lor – nelimitându-se doar la furnizarea de informaţii, cum se crede, ci procedând şi la intoxicarea cetăţeanului şi manipularea justiţiei, “şuntând” DIICOT, cu care sunt obligaţi să coopereze – mega-circul la care asistăm în prezent, în care “bocancii cazoni pe grumaz” şi “şuturile în gură cu bombeul” devin instrumente tot mai uzitate, nu va conteni. Asta pentru că în timp ce marea majoritate a ofiţerilor sunt de bună credinţă şi integrii moral, câţiva şefi, avizi de putere şi dornici să pună stăpânire pe România, cu riscul îndepărtării definitive de democraţie şi de Europa, au târât instituţia într-un război mioritic, înregimentând-o forţat în politică şi în luptele pentru putere. Finalul acestei mega tragicomedii, ce oferă suficient circ pentru a ascunde şi a transfera în derizoriu adevăratele probleme ale ţării – precum evaziunea fiscală, de miliarde de euro anual, făcută de firmele arabe, ce alimentează conturile organizaţiilor extremiste (domeniu care ar trebui să reprezinte preocuparea de bază a SRI, pentru că face parte din obiectul principal de activitate) şi care depăşeşte cu mult prejudiciile însumate din toate cazurile de mare corupţie depistate din România – va arată că, încă o dată, diversiunea este instrumentul de bază al manipulării şi armă care îngroapă democraţia şi statul de drept şi că justiţia este încă sub “bocanc cazon”…’’

 

Articole pe aceiasi tema:
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor din județul Iași

Publicat

acum 3 luni

pe

februarie 13, 2026

De

În anul 2026, tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, sunt invitați să contribuie activ la conturarea unei viziuni despre cum va arăta piața muncii în anul 2035.

Evenimentul principal va avea loc în perioada 27–28 martie 2026 și va reuni zeci de tineri din județul Iași interesați de viitorul lor profesional, de competențele care vor conta în următorii 10 ani și de schimbările necesare în educație pentru a răspunde realităților economice și tehnologice.

Un proiect construit de tineri, pentru viitorul lor

Manifestul 2035 nu este doar un eveniment, ci un proces de co-creare. Participanții vor lucra în echipe, vor analiza tendințe și vor formula o declarație a tinerilor din județul Iași despre viitorul muncii.

Documentul final va reflecta perspectiva lor asupra competențelor esențiale în 2035, asupra relației dintre școală și piața muncii și asupra rolului pe care instituțiile și companiile ar trebui să îl joace în sprijinirea noii generații.

20 de tineri vor ajunge la Bruxelles

Un element important al proiectului este oportunitatea oferită unui grup de 20 de participanți care, în perioada 26–30 iulie 2026, vor merge la Bruxelles pentru a prezenta concluziile și mesajele rezultate în cadrul Manifestului 2035.

Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor din județul Iași într-un context european și vor contribui la dialogul despre transformările pieței muncii la nivelul Uniunii Europene.

De ce este relevant Manifestul 2035

Tinerii care astăzi au între 15 și 19 ani vor fi profesioniștii și antreprenorii anului 2035. Implicarea lor în discuțiile despre viitorul muncii este esențială pentru a construi un sistem educațional și profesional adaptat provocărilor următorului deceniu.

Manifestul 2035 oferă:
– un cadru structurat de dezbatere despre viitorul muncii
– oportunitatea de a contribui la o declarație oficială a tinerilor
– șansa de a reprezenta județul Iași la Bruxelles
– experiență practică de lucru în echipă și argumentare

Înscrieri deschise

Tinerii din județul Iași, cu vârste între 15 și 19 ani, se pot înscrie pe site-ul oficial al proiectului:
https://manifest.hessa-ngo.eu

Manifestul 2035 este o invitație directă către noua generație de a nu aștepta ca viitorul să fie decis pentru ea, ci de a participa activ la construirea lui.

Manifestul 2035 – Viitorul muncii prin ochii tinerilor este un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, Cod proiect: 2025-3-RO01-KA154-YOU-000373433, acesta creează un cadru de dialog și implicare pentru liceenii care doresc să își facă vocea auzită.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

acum 3 luni

pe

februarie 11, 2026

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?

Publicat

acum 3 luni

pe

februarie 10, 2026

De

Ce spațiu minim ai nevoie pentru un pavilion cu masă de 8 persoane?

Un pavilion bine ales nu se simte ca un cort pus peste o masă, ci ca o cameră temporară în aer liber. Diferența dintre cele două se vede imediat în gesturi: cât de natural te ridici de pe scaun, dacă poți trece pe lângă cineva fără să îl obligi să se tragă, dacă farfuria se așază fără să atingi cotul vecinului și, poate cel mai important, dacă oamenii stau relaxați sau cu umerii strânși, ca într-un compartiment de tren.

Când pui o masă pentru opt persoane sub pavilion, nu cumperi doar un acoperiș, ci un anumit grad de confort, de circulație și de libertate.

Întrebarea despre spațiul minim pare simplă, dar răspunsul are două fețe. Una este strict geometrică: câți metri pătrați încape să „închidă” o masă cu opt scaune. Cealaltă ține de felul în care oamenii folosesc spațiul: cât loc au să se ridice, unde se pune o tavă, dacă intrarea rămâne liberă, dacă mai rămâne un colț pentru un cooler, o veioză sau pentru cineva care se retrage un minut de la masă.

Un spațiu minim adevărat nu este cel în care încape, la limită, mobilierul, ci cel în care se poate trăi o masă întreagă fără ca spațiul să te certe la fiecare mișcare.

De ce spațiul „minim” nu e o cifră fixă

Când vorbim despre opt persoane, există cel puțin trei variabile care mută serios ecuația. Prima este forma mesei: dreptunghiul consumă altfel spațiul decât o masă rotundă. A doua este tipul de scaune: un scaun lat, cu brațe, cere altă respirație decât un scaun subțire, de terasă. A treia variabilă este intenția.

O masă pentru o cină liniștită are nevoie de altă margine de siguranță decât o masă pentru o petrecere în care oamenii se ridică des, se salută, aduc farfurii, se apleacă după tacâmuri, trec cu tăvi.

În practică, „minimul” se calculează pornind de la două zone diferite. Prima zonă este zona de ședere, adică masa plus spațiul necesar scaunelor. A doua zonă este zona de circulație, adică spațiul în care te poți strecura în spatele cuiva care stă jos sau în care poți deschide o intrare fără să lovești marginea mesei.

Un reper simplu pentru confort

Pentru o ședere normală, un adult are nevoie de aproximativ 55–60 cm de lățime la masă. Asta înseamnă că o masă pentru opt persoane, dacă este dreptunghiulară, va ajunge frecvent în zona de 180–220 cm lungime, cu 85–100 cm lățime. Dacă este rotundă, diametrul tipic pentru opt persoane se duce în zona de 150–180 cm, în funcție de cât de lejer vrei să fie.

Scaunul, la rândul lui, are o adâncime de aproximativ 45–50 cm. Când cineva stă, scaunul nu rămâne lipit de masă, iar când se ridică, scaunul se trage înapoi. Aici se pierde, de obicei, spațiul care îi prinde pe oameni în pavilion: scaunele au nevoie de loc să se miște, iar pavilionul are nevoie de margine ca să nu te trezești cu pânza la spate sau cu un picior de structură exact în zona în care ar trebui să treacă un om.

Pentru un minim realist, merită să gândești așa: la dimensiunea mesei adaugi, pe fiecare latură pe care stau oameni, un spațiu de aproximativ 75–90 cm. În zona aceasta intră scaunul, mișcarea de a te așeza și un culoar îngust care permite trecerea atunci când e nevoie. Dacă vrei un confort bun, adaugi mai degrabă 100–110 cm pe laturi.

Calculul minim pentru o masă dreptunghiulară de 8 persoane

O configurație clasică pentru opt persoane este cu trei persoane pe fiecare latură lungă și câte una la capete. În această variantă, masa are adesea 200 cm lungime și 90 cm lățime, valori foarte comune în mobilierul de grădină. Dacă luăm această dimensiune ca reper, spațiul de ședere se calculează adăugând marginile de utilizare.

Pe laturile lungi, unde stau câte trei persoane, scaunele trebuie să aibă loc să fie trase și să rămână o minimă „fâșie” de trecere. Dacă adaugi aproximativ 85 cm pe fiecare parte, lățimea totală ocupată de masă cu zona de utilizare ajunge la 90 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică aproximativ 260 cm.

Pe lungime, unde ai capete și laturi, tot trebuie să lași loc pentru scaun și un minim de acces. Dacă adaugi câte 85 cm la capete, lungimea totală devine aproximativ 200 cm plus 85 cm plus 85 cm, adică 370 cm.

Asta înseamnă că o amprentă de aproximativ 2,6 m pe 3,7 m poate fi considerată un minim funcțional pentru o masă de 8 persoane, în sensul că oamenii se pot așeza și se pot ridica fără să fie mereu la limită. În metri pătrați, vorbim de circa 9,6 m².

În realitate, pavilionul nu este o „cutie” perfectă, iar picioarele structurii, în special la modelele cu cadru, intră în colțuri și pot reduce unghiurile utile. De aceea, o amprentă calculată la milimetru devine frustrantă. Un pavilion cu dimensiuni standard apropiate de această amprentă este, de obicei, unul de 3 x 4,5 m. În el, masa dreptunghiulară de 200 x 90 încape cu un culoar acceptabil și cu posibilitatea de a orienta masa astfel încât intrarea să rămână logică.

De ce 3 x 3 m este, de regulă, prea strâmt pentru opt

Un pavilion de 3 x 3 m are o suprafață de 9 m². Pe hârtie pare aproape de cei 9,6 m² calculați mai sus. În practică, diferența dintre 3,0 m și 3,7 m pe direcția lungă este exact diferența dintre o masă care se folosește firesc și o masă în care oamenii se lovesc de margini.

Dacă pui o masă de 200 cm într-un spațiu de 300 cm, îți rămân 100 cm pentru ambele capete, adică 50 cm pe fiecare parte. În 50 cm nu intră un scaun normal tras înapoi. Intră, cel mult, un scaun împins aproape complet sub masă, iar persoana de la capăt va trebui să iasă „în diagonală”, cu scaunul ridicat sau cu masa împinsă.

Pe lățime, o masă de 90 cm într-un spațiu de 300 cm îți lasă 210 cm, adică 105 cm pe fiecare parte. Pare acceptabil, dar aici apare problema picioarelor pavilionului și a faptului că 3 x 3 m este adesea folosit cu intrări pe două laturi. Când deschizi un perete lateral sau ridici o ușă, fix în acel spațiu ar trebui să circule oamenii.

Se poate folosi 3 x 3 m pentru opt persoane, dar numai cu compromisuri clare. Masa trebuie să fie mai scurtă, în jur de 160–180 cm, scaunele trebuie să fie înguste, iar capetele mesei fie se evită, fie se rezolvă cu bănci, care împing zona de mișcare mai mult spre interior. Funcționează, dar nu este varianta pe care o alegi dacă vrei o masă care să dureze ore fără să simți că spațiul te împinge înapoi.

Calculul minim pentru o masă rotundă de 8 persoane

Masa rotundă are un avantaj social: oamenii se văd mai bine, conversația curge altfel, iar nimeni nu stă la „capăt” ca într-o masă de protocol. Din punct de vedere al spațiului, însă, un disc are nevoie de o „coroană” egală de jur împrejur. Dacă masa are 160 cm diametru, iar tu adaugi o margine de utilizare de 85–90 cm, ajungi la un diametru total de aproximativ 160 cm plus 180 cm, adică 340 cm.

Asta înseamnă că un pavilion pătrat de 3 x 3 m este, matematic, sub necesar, iar unul de 3,5 x 3,5 m ar fi mai aproape de un minim funcțional. În dimensiunile standard, un pavilion de 3 x 4,5 m permite o masă rotundă de 150–160 cm plasată astfel încât să rămână un culoar mai generos pe o parte, lucru foarte util pentru servire.

Aici mai apare o subtilitate: masa rotundă îți cere scaune distribuite uniform. Dacă pavilionul are picioare în colțuri, scaunele din diagonale ajung mai aproape de structură, iar oamenii simt, în spate, acea senzație că stau „lipiți” de marginea pavilionului. De aceea, pentru o masă rotundă de opt persoane, o amprentă de 3 x 4,5 m este, din nou, o alegere mai sigură decât 3 x 3 m.

Spațiul minim recomandat în funcție de scenariu

Dincolo de calcule, merită să alegi un răspuns care poate fi aplicat rapid în viața reală. Dacă obiectivul este să ai o masă de opt persoane cu scaune normale, care să permită intrare, ieșire și un minim de trecere, dimensiunea minimă utilă se învârte în jurul unei amprente de aproximativ 3 x 4,5 m. Aceasta nu este o cifră arbitrară, ci un fel de prag sub care apar fricțiuni repetate, iar peste care lucrurile devin firești.

Dacă vrei să păstrezi în pavilion și un spațiu pentru servire, un colț de depozitare temporară sau o mică zonă de relaxare, atunci dimensiunea se duce natural spre 3 x 6 m. Nu pentru că masa ar crește, ci pentru că evenimentul crește. O masă pentru opt oameni rareori înseamnă doar opt scaune și o masă. Înseamnă sticle, platouri, o persoană care se ridică des, un copil care se strecoară, o tavă care vine din bucătărie, o umbrelă de lumină seara. Spațiul suplimentar nu e lux, e fluiditate.

Când devine relevant un pavilion pliabil

Când spațiul este limitat sau când vrei flexibilitate, apare tentația de a alege un pavilion pliabil. Avantajul este clar: montaj rapid, transport ușor, posibilitatea de a-l muta în curte după soare și vânt.

Din perspectiva spațiului minim, însă, trebuie privit cu atenție un detaliu: pereții și cadrul unui pavilion pliabil au adesea puncte de întărire, îmbinări și picioare care intră în zona utilă. Asta nu înseamnă că este mai prost, ci că, la dimensiuni mici, fiecare centimetru contează.

Pentru o masă de opt persoane, un pavilion pliabil de 3 x 3 m rămâne, în majoritatea cazurilor, o soluție de compromis, bună pentru mese scurte, pentru o pauză de prânz sau pentru situații în care circulația în jurul mesei nu este esențială. Dacă vrei să stea opt persoane două, trei ore fără stres, un pliabil de 3 x 4,5 m sau de 3 x 6 m se potrivește mult mai bine cu realitatea corpului uman și a mișcărilor de la masă.

Detaliile care schimbă, pe tăcute, spațiul necesar

Nu doar dimensiunile de pe etichetă contează. Sunt câteva situații în care un pavilion aparent suficient devine insuficient.

Intrarea și axa de circulație

Oamenii intră, ies, trec cu farfurii. Dacă intrarea este pe latura scurtă a pavilionului și masa este așezată pe lungime, capătul mesei poate bloca intrarea sau o poate face incomodă. În mod practic, merită să ai o „axă” de circulație, o zonă care rămâne liberă. Într-un pavilion de 3 x 4,5 m, această axă se poate obține ușor prin plasarea mesei ușor decalat, astfel încât să ai pe o parte un culoar mai lat.

Într-un pavilion de 3 x 3 m, orice decalăre înseamnă că pe cealaltă parte nu mai rămâne loc nici pentru scaune, nici pentru mișcare. De aceea, 3 x 3 m forțează simetria, iar simetria, de multe ori, strică circulația.

Tipul de scaune

Scaunele cu brațe sunt comode, dar cer lățime. Un scaun de 60–65 cm lățime „mănâncă” spațiu la masă și la mișcare. Dacă pui opt astfel de scaune, masa trebuie să fie mai lungă sau oamenii se vor înghesui. În plus, când scaunul se trage înapoi, brațele se lovesc mai ușor de picioarele pavilionului sau de pereții laterali.

Scaunele înguste, de 45–50 cm, îți permit să reduci lățimea efectivă a zonei de ședere. Dacă urmărești un minim strict, scaunul este, uneori, mai important decât masa.

Băncile și soluțiile mixte

Băncile reduc un tip de spațiu și cresc altul. Reduc spațiul pentru tragerea individuală a scaunului, fiindcă banca se mișcă mai rar și, în general, se împinge sub masă. În schimb, banca cere loc pe lungime, iar oamenii se ridică mai greu din mijloc, dacă banca este plină. Pentru opt persoane, băncile pe laturile lungi și scaune la capete pot face posibil un pavilion mai mic, dar schimbă dinamica mesei. Este o alegere bună pentru familii, mai puțin bună pentru o masă formală.

Un exemplu concret de dimensionare, fără teorie inutilă

Să presupunem că ai o masă dreptunghiulară de 200 x 90 cm și scaune standard de terasă. Vrei ca oamenii să poată sta, iar cineva să poată trece măcar pe o parte cu o tavă. Alegi să lași, în jurul mesei, o margine de utilizare de aproximativ 90 cm pe laturi și 85 cm la capete. Spațiul ocupat devine, aproximativ, 370 x 270 cm.

Dacă pavilionul este de 3 x 4,5 m, ai 450 cm pe lungime. După ce pui cei 370 cm, îți rămân 80 cm. Poți distribui această diferență ca să creezi intrarea și un mic spațiu liber la celălalt capăt. Pe lățime, ai 300 cm.

După ce pui cei 270 cm, îți rămân 30 cm. Asta pare puțin, dar aici se vede de ce calculele trebuie citite cu realism. Cele 270 cm sunt o medie. Într-o seară obișnuită, scaunele nu sunt toate trase la maximum simultan. În plus, poți crea un culoar mai lat pe o parte și mai strâns pe cealaltă, iar oamenii vor folosi instinctiv partea mai lată.

Într-un pavilion de 3 x 3 m, aceeași masă îți lasă pe lungime doar 30 cm diferență, ceea ce înseamnă că, practic, capetele vor fi în tensiune permanentă. O masă se poate pune, dar evenimentul nu se așază.

Spațiul minim pe care îl simți ca minim, nu ca pedeapsă

Dacă ar fi să răspund cu o singură propoziție, fără să te oblig la calcule, aș spune așa: pentru o masă de 8 persoane, cu scaune normale și cu un minim de circulație, ai nevoie de un pavilion de cel puțin 3 x 4,5 m, adică de aproximativ 13,5 m², ca să poți folosi masa firesc. Sub acest prag, intri în zona în care fiecare detaliu trebuie micșorat, iar confortul devine un joc de compromisuri.

Apoi, dincolo de minim, apar situațiile în care spațiul suplimentar schimbă atmosfera. La 3 x 6 m, masa de opt devine doar o parte a scenei. Rămâne loc pentru servire, pentru o persoană care se plimbă, pentru o mică zonă de depozitare, pentru un colț de lumină. Oameni care, altfel, s-ar ridica și ar pleca după o oră, rămân, pentru că spațiul nu îi obosește.

Observații practice despre amplasare, care influențează spațiul util

Un pavilion montat pe iarbă moale se simte mai mic decât același pavilion montat pe o terasă dreaptă, fiindcă scaunele „intră” în sol, se mișcă greu și oamenii își adaptează poziția. În plus, dacă pavilionul este prins cu corzi sau greutăți, aceste ancoraje pot ocupa exact zonele pe unde vrei să treci. La dimensiuni minime, ancorarea devine, paradoxal, o problemă de spațiu, nu doar de siguranță.

De asemenea, trebuie luată în calcul și înălțimea laterală. Unele pavilioane au pereți care coboară în pantă sau au elemente textile care reduc, aproape psihologic, spațiul. O masă poate să încapă, dar dacă pânza atinge spatele cuiva, senzația de înghesuială apare imediat. Un pavilion cu pereți verticali sau cu margini ridicate păstrează zona de ședere mai liberă.

Un răspuns clar, adaptat realității

Când pui în balanță toate aceste elemente, spațiul minim util pentru un pavilion cu masă de 8 persoane se așază în jurul dimensiunii 3 x 4,5 m, cu mici variații în funcție de forma mesei și de tipul scaunelor. Dacă masa este rotundă și are diametru mare, ai nevoie de mai mult pe lățime. Dacă masa este dreptunghiulară și scaunele sunt înguste, poți coborî ușor, dar vei simți imediat limita.

Masa de opt oameni este o mică comunitate, chiar și pentru o seară. Spațiul în care o așezi decide dacă se simte ca o întâlnire caldă sau ca o negociere de coate. Un pavilion ales cu un minim realist nu îți promite perfecțiune, dar îți dă un lucru foarte prețios: gesturi care curg fără să fie corectate de fiecare dată de lipsa de loc.

Citeste in continuare

Un ziar dedicat orașului tau

memorial Pet Constanta

Știrile Săptămânii